Silviu Bănilă
770 vizualizări 7 mar 2019

Ordinul executiv a fost instituit în 2016 de preşedintele Barack Obama, care se afla sub presiunea de a fi mai transparent, scrie BBC.

După atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, care au îndoliat America, atacurile cu drone au fost tot mai utilizate în zonele de conflict.

Administraţia Trump a precizat că legea respectivă era „de prisos” şi distrăgea atenţia de la alte aspecte.



Legea viza CIA-ul, care a desfăşurat atacuri cu drone în ţări precum Afganistan, Pakistan şi Somalia.

„Acţiunea noastră elimină cerinţele de raportare inutile, care nu îmbunătăţesc de fapt transparenţa guvernamentală, ci distrag atenţia profesioniştilor noştri de la misiunea de bază”, a declarat un oficial al Administraţiei Trump.

În ce consta legislaţia?

Potrivit ordinului lui Obama, CIA prezenta anual informaţii despre atacurile cu drone ale SUA şi numărul celor decedaţi în urma lor.

Ordinul executiv al lui Trump nu anulează însă cerinţele de raportare a deceselor în rândul civililor, stabilite pentru Armată de către Congres.

În primii doi ani ai preşedinţiei lui Trump, SUA au demarat 2.243 atacuri cu drone, faţă de 1.878 atacuri înregistrate în cei opt ani de mandat ai lui Obama, informează Biroul de Jurnalism Investigativ, un think tank din Marea Britanie.



Avocaţii şi promotorii drepturilor omului au criticat dur decizia lui Trump, precizând că CIA va putea desfăşura atacuri cu drone, fără să îşi asume vreo responsabilitate.

„Acţiunea Administraţiei Trump reprezintă un pas în spate, inutil şi riscant, în privinţa transparenţei şi responsabilităţii pentru folosirea forţei letale şi a victimelor rezultate”, a declarat Rita Siemion, din cadrul Human Rights First, pentru AFP.



Adam Schiff, un democrat care conduce comitetul de inteligenţă din Congresul american, a declarat că măsura lui Obama a fost „una importantă, în scopul transparenţei” şi a spus că „nu există o justificare” pentru anularea ei.

„Această cerinţă nu ţinea doar de transparenţă. A permis, pentru prima oară, Americii să combată dezinformarea grupurilor teroriste, cu cifre exacte despre eficienţa şi precizia operaţiunilor noastre. Era un instrument important şi am rămas iar fără el”, a declarat un alt politician, Ned Price.

Citește și: