Mihai Draghici
286 vizualizări 21 oct 2019

Întrebat de jurnalişti, cu ocazia unei şedinţe cu membrii Administraţiei, dacă se gândeşte că va fi suspendat din funcţia de preşedinte de Camera Reprezentanţilor, Donald Trump a răspuns afirmativ, potrivit agenţiei Reuters, argumentând că altfel ar câştiga scrutinul prezidenţial programat anul viitor.

Donald Trump le-a cerut membrilor Partidului Republican să se mobilizeze pentru a-l susţine în Congres. "Democraţii nu îl au pe Mitt Romney", a afirmat Trump, referindu-se la faptul că democraţii sunt uniţi, spre deosebire de republicani. Senatorul republican Mitt Romney l-a criticat pe Donald Trump în contextul anchetei privind Ucraina.

Camera Reprezentanţilor poate decide suspendarea unui preşedinte cu majoritate simplă. Partidul Democrat (opoziţie) are majoritate în Camera Reprezentanţilor. În Senat ar urma un proces judiciar coordonat de preşedintele Curţii Supreme de Justiţie. Demiterea din funcţie a unui preşedinte poate fi decisă cu o majoritate de două-treimi. Partidul Republican deţine majoritatea în Senat, astfel că demiterea lui Donald Trump este improbabilă. Însă parcursul său politic ar putea fi grav afectat în contextul viitorului scrutin prezidenţial.

Citește și: