Marius Oncu
142 vizualizări 18 nov 2013

Uniunea Europeană analizează posibilitatea de a acorda statelor împrumuturi la dobânzi sub cele accesibile acestora pe piaţa financiară pentru a le încuraja să-şi restructureze economiile, a declarat un oficial de la Bruxelles pentru Bloomberg.

Un astfel de program ar trebui să încurajeze reforme pe piaţa muncii sau în justiţie, a spus oficialul european sub condiţia anonimatului, întrucât propunerea se află încă în faza de început.

Împrumuturi ar putea primi ţările mai mici care nu au un acces adecvat la piaţa financiară, în timp ce statele mai mari ar putea beneficia, în schimbul angajamentelor de reformă, de o libertate mai mare în privinţa ţintelor bugetare, a spus oficialul.

Reprezentanţii statelor membre vor vedea pentru prima dată proiectul săptămâna următoare, în cadrul unei întâlniri destinate pregătirii reuniunii din decembrie a liderilor UE. Şefii de stat sau premierii ţărilor membre intenţionează să stabilească cadrul pentru aşa-numitele angajamente contractuale, care vor suplimenta regulile bugetare existente ale UE.

Criza datoriilor suverane a determinat liderii UE să susţină intensificarea coordonării economice şi în privinţa reglementării. Zona euro a convenit noi reguli bugetare, a acceptat să transfere Băncii Centrale Europene supravegherea sectorului bancar şi s-a angajat să creeze un sistem comun pentru instituţiile de credit aflate în dificultate.

Preşedintele UE, Herman Van Rompuy, a evocat anul trecut perspectiva unor finanţări ieftine pentru ţările care se angajează să implementeze reforme. Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat că doar fonduri "limitate", de până la 20 de miliarde de euro, ar putea deveni disponibile pentru ţările care semnează contracte de reformă economică.

Dacă vor fi acceptate angajamentele contractuale, acestea vor fi destinate doar ţărilor care nu beneficiază de programe de ajutor financiar şi nu sunt sancţionate pentru dezechilibre macroeconomice, a spus oficialul UE.

Sursa fondurilor pentru împrumuturi nu a fost încă fixată. Printre posibilele surse se numără Mecanismul European de Stabilitate sau un nou vehicul financiar similar care să se împrumute de pe piaţa financiară. Planul ar putea include ţările din zona euro, dar şi pe cele care intenţionează să se alăture uniunii monetare, a spus oficialul.

Citește și: