12 vizualizări 27 feb 2011

Reprimarea insurecţiei în Libia va avea "consecinţe" pentru colonelul Muammar Kadhafi şi apropiaţii săi, a avertizat, duminică, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton, făcând apel, din nou, la încetarea "imediată" a violenţelor.

"Kadhafi şi autorităţile libiene ştiu că acţiunile lor, inacceptabile şi scandaloase, vor avea consecinţe", a declarat ea, într-un comunicat, în contextul în care Uniunea Europeană (UE) se pregăteşte să finalizeze sancţiuni contra regimului, similare celor adoptate sâmbătă de Consiliul de Securitate al ONU.

"Încălcările drepturilor omului trebuie să înceteze imediat" în Libia, a adăugat ea.

"Subliniez necesitatea de se a acţiona astfel încât autorii atacurilor contra civililor să dea socoteală şi salut decizia Consiliului de Securitate al ONU" de a sesiza procurorul Curţii Penale Internaţionale (CPI) pe tema situaţiei din această ţară, a subliniat Ashton.

"Impunitatea contra crimelor comise nu va fi tolerată de comunitatea internaţională", a mai spus ea. (Mediafax)

Citește și: