Ion Gaidau - Mediafax
1551 vizualizări 17 mai 2014

Raportul "notează o persistenţă a tendinţei operaţiunilor de menţinere a păcii de a nu interveni prin forţă atunci când civilii sunt atacaţi", cu toate că utilizarea acţiunilor militare este permisă de Consiliul de Securitate.

Raportul atribuie acest fenomen mai multor cauze, una dintre acestea fiind existenţa unui "dublu lanţ de comandă, alcătuit din liderii misiunii şi ţările care furnizează trupe". O altă cauză o reprezintă existenţa unor divergenţe în Consiliul de Securitate asupra modalităţilor de intervenţie în forţă.

În plus, misiunile consideră adesea că nu au efectivele sau echipamentele suficiente pentru a acţiona mai ferm. De asemenea, Căştile Albastre sunt îngrijorate de sancţiunile de care ar fi vizate în cazul în care recurgerea lor la forţă ar fi considerată neadecvată sau excesivă.

Raportul, care datează din luna martie, a fost prezentat în această săptămână unui comitet al Adunării Generale ONU însărcinat cu supervizarea bugetului organizaţiei.

El se bazează pe evaluarea a opt dintre cele zece misiuni ONU de menţinere a păcii, care au mandat de a proteja populaţia civilă.

Misiunile au intervenit în puţine cazuri, informează raportul. "Din 507 incidente implicând civili semnalate în raporturile secretarului general ONU între 2010 şi 2013, doar 101 (adică 20%) au declanşat un răspuns imediat din partea misiunii", potrivit raportului.

În majoritatea cazurilor, Căştile Albastre nu erau prezente la faţa locului în momentul producerii atacurilor, dar, atunci când s-au aflat, "ele nu au utilizat niciodată forţa", continuă raportul.

Totuşi, ele nu au rămas inactive, subliniază raportul. Misiunile ONU de menţinere a păcii au susţinut forţele locale de securitate sau au asigurat adăposturi pentru civili.

Invitat să comenteze aceste concluzii în anexa raportului, Departamentul ONU pentru Menţinerea Păcii a precizat că "se concentrează asupra opţiunii de a recurge la forţă doar în ultimul moment", misiunile având "alte mijloace la dispoziţie".

Totodată, Departamentul ONU pentru Menţinerea Păcii subliniază că ţările gazdă nu oferă misiunilor libertate de mişcare şi marja de manevră necesară în caz de intervenţii.

Citește și: