Valentin Vidu - Mediafax
6517 vizualizări 29 mar 2016

Un purtător de cuvânt al Guvernului cipriot, Nicos Christodoulides, a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter că preşedintele cipriot Nicos Anastasiades a discutat la telefon cu omologul său egiptean Abdel Fattah el-Sisi.

Israelul a trimis avioane de război în spaţiul aerian, ca măsură de precauţie faţă de deturnarea avionului egiptean, potrivit unei surse militare israeliene.

Avionul deturnat a fost parcat în apropiere de plaja Mackenzie de la Larnaca, iar zona a fost izolată de poliţie, precizează ziarul.

Pilotul avionului deturnat, Omar al-Gammal, a informat autorităţile egiptene că a fost ameninţat de un pasager care purta o centură de explozivi şi obligat să aterizeze la Larnaca, potrivit Ministerului egiptean al Aviaţiei Civile.

Piraţii aerului nu au formulat încă revendicări, potrivit Cyprus Mail.

Ei au cerut ca poliţia să se retragă de lângă avion.

"Zborul nostru MS181 a fost deturnat, vom publica un comunicat", a anunţat Egyptair într-un mesaj postat pe Twitter.

Potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei cipriote, Andreas Angelides, avionul Airbus A320 a fost deturnat la ora locală 8.30 (8.30, ora României).

Angelides a declarat că nu existau informaţii despre cererile piraţilor sau dacă este vorba despre o organizaţie.

Două centre de crize au fost înfiinţate, unul operat de poliţia antiteroristă, iar celălalt de aeroportul de la Larnaca, potrivit unor surse citate de ziar.

Hermes Airports, care operează aeroporturile de la Larnaca şi Paphos au refuzat să comenteze, precizează Cyprus Mail.

Citește și: