35 vizualizări 18 ian 2011

Un disident cibernetic foarte activ, încarcerat în timpul "revoluţiei iasomiei" din Tunisia, Slim Amamou, face parte din noul Guvern de uniune naţională, de tranziţie, anunţat luni, dar şi cineasta Moufida Tlatli, numită la Cultură, relatează AFP.

Arestat în ultimele zile ale regimului preşedintelui îndepărtat de la putere Zine el Abidine Ben Ali, Slim Amamou a fost eliberat la 13 ianuarie.

Eliberarea sa a intervenit după un discurs al fostului preşedinte tunisian care anunţa eliminarea completă a cenzurii asupra site-urilor de Internet, după presiunea mulţimii ieşite în stradă, care l-a determinat în final să fugă din ţară. Amamou a fost numit secretar de stat pentru Tineret şi Sporturi.

La rândul său, cineasta Moufida Tlatli va ocupa postul de ministru al Culturii.

Ea a devenit celebră prin lungmetrajul său Tăcerile din palat, care a câştigat numeroase premii internaţionale, printre care şi Camera d'Or la Festivalul de la Cannes.

Amamou şi Tlatli figurează printre noile figuri independente şi de opoziţie care intră într-un Guvern ce trebuie să pregătească tranziţia ţării către un regim democratic.

Într-un interviu pentru postul francez Public Senat, blogger-ul şi-a exprimat surprinderea pentru faptul că a fost integrat în noul Guvern, explicând că propunerea de a face parte din Cabinet i-a fost făcută "cu puţin înainte de anunţul oficial". "A trebuit să iau decizia în câteva minute", a afirmat el.

Slim Amamou apără astfel noul Guvern, în care echipa precedentă păstrează totuşi posturile-cheie. "În legătură cu foştii miniştri ai lui Ben Ali, nu există cu adevărat o alegere, trebuie să fim realişti", a explicat el.

"Dacă vreţi oameni care au o meserie şi ştiu ce fac, trebuie să apelăm la aceste persoane", continuă blogger-ul, care crede că nominalizarea sa "nu este o modalitate de a se asigura sprijinul utilizatorilor de Internet, ci de a se apropia de ei şi a obţine opinia lor". (Ioana Bojan, ioana.bojan@mediafax.ro)

Citește și: