Mihai Draghici - Mediafax
22614 vizualizări 26 oct 2016

Primul cutremur, de 5,6 grade, s-a produs la ora 19.10 (20.10, ora României), în zona localităţii Visso (provincia Macerata, regiunea Marche), la adâncimea de doar 10 kilometri, anunţă Institutul american de Geofizică (USGS).

Conform Institutului italian de geofizică şi vulcanologie, seismul a avut magnitudinea de 5,4 grade, epicentrul fiind în zona Visso / Val Nerina. Cutremurul a fost simţit puternic în oraşele Ascolano, Ancona, Fabriano, Pesaro, dar şi în Roma şi Florenţa, relatează publicaţia Il Fatto Quotidiano. Cutremurul iniţial a fost urmat de replici cu magnitudini de 3,0 şi 3,4 grade.

Ulterior, la ora 21.18, s-a produs un seism de 5,9 grade, care foarte probabil nu a fost o replică, ci o mişcare telurică separată.
După cutremurul de 5,9 grade, un altul cu magnitudinea de 4,6 a avut loc la ora 23.42.

În orăşelul Visso s-au prăbuşit mai multe clădiri, iar două persoane au fost rănite, inclusiv una după desprinderea unei părţi a tavanului locuinţei, scrie ziarul La Repubblica. De asemenea, o parte a unei biserici s-a prăbuşit în localitatea Norcia.

Unele clădiri s-au prăbuşit şi în satele Ussita şi Preci, precum şi în localitatea Amatrice, afectată şi de cutremurul din 24 august, soldat cu 298 de morţi şi mii de răniţi.

Mii de persoane au ieşit pe străzi la Roma din cauza seismului, semnalându-se scene de panică în cartierele Trastevere, Marconi, Centocelle, Testaccio, Prati şi Salario. Sute de persoane aflate în stare de şoc au sunat la serviciile de urgenţă. Palatul Farnesina, sediul Ministerului italian de Externe, şi Palatul regiunii Lazio, aflate în centrul capitalei Italiei, au fost evacuate din raţiuni de precauţie, potrivit cotidianului Corriere della Sera.

Citește și: