88 vizualizări 6 ian 2011

În ultima secundă a vieţii, şi-a rezolvat propria crimă. Un consilier local din metropola filipileză Manila, Reynaldo Dagsa, tocmai îşi fotografia familia, de Anul Nou, prinzându-l în cadru şi pe cel care avea să-l împuşte.
Nimerit în piept de la câţiva metri, Dagsa avea să moară în drum spre spital, dar nu înainte de a lăsa cel mai puternic indiciu pentru prinderea asasinilor săi. În stânga ultimei fotografii realizate, se vede ucigaşul său cu pistolul îndreptat către fotograf, dar şi un complice de-al lui care părea să stea de pază.

Fotografia a fost publicată pe prima pagină a cotidianului naţional Philippine Day Inquirer, astfel că s-a reuşit identificarea rapidă a asasinului. Este vorba de Michael Gonzales, un hoţ de maşini eliberat pe cauţiune şi care voia să se răzbune pe Dagsa. Politicianul ajutase forţele de ordine la arestarea lui Gonzales în urmă cu circa un an.
Consilierul local face parte dintr-un grup de voluntari care sprijină poliţia în lupta cu infractorii. Complicele lui Gonzales a fost identificat drept Rommel Oliva, dar nu a fost încă prins. Poliţia filipineză caută încă un suspect, care se afla în spatele celui ucis.

Citește și: