Mihai Draghici
847 vizualizări 19 mar 2019

Specialişti din 25 de ţări, inclusiv din China, Rusia şi Statele Unite, s-au adunat de luni, la Geneva, pentru a încerca să pună bazele unui acord privind evitarea cursei înarmării spaţiale. Beijingul şi Moscova au susţinut organizarea reuniunii Grupului de Experţi Guvernamentali (GGE), care se va desfăşura până pe 28 martie sub coordonarea ambasadorului brazilian la Conferinţa ONU pentru Dezarmare, Guilherme de Aguiar Patriota.

În cursul reuniunii organizate la sediul ONU din Geneva, Yleem Poblete, subsecretar de Stat american responsabil de Controlul Armamentului, a acuzat China şi Rusia de lipsă de sinceritate. "Cum am putea crede că Rusie este serioasă în privinţa evitării cursei înarmării în spaţiu dat fiind că dezvoltă arme antisatelit!?", a declarat Yleem Poblete, susţinând că Moscova că încearcă să fabrice lasere pentru distrugerea sateliţilor.

CITEŞTE ŞI: Următorul mare război ar putea începe în spaţiu

De altfel, Yleem Poblete a acuzat şi China că dezvoltă instrumente pentru perturbarea emisiilor sateliţilor şi rachete antisatelit. "Ţinând cont de aceste lucruri, este dificil să evaluăm veridicitatea angajamentului Chinei în favoarea evitării cursei înarmării în spaţiu", a subliniat Yleem Poblete.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat în anul 2018 iniţiativa de creare a unei forţe militare spaţiale, în scopul dobândirii "dominaţiei americane în spaţiu".

 

Citește și: