Gandul
9510 vizualizări 29 sep 2019

Autorităţile din SUA vor confisca averea de 12 miliarde de dolari a lui El Chapo, încălcând astfel „ultima dorinţă” a temutului traficant, scrie Daily Star.

Acesta a fost condamnat în februarie 2019 pentru trafic de droguri - cocaină, heroină şi marijuana - în timp ce a condus cartelul Sinaloa.

La începutul lunii, El Chapo i-a scris preşedintelui Mexicului, Andres Manuel Lopez Obrador, rugându-l ca averea sa colosală să ajungă la comunităţile indigene.

Cererea a fost făcută în decursul unei convorbiri telefonice între Chapo şi rudele sale. Liderul mexican, un fel de „Robin Hood” în ţara sa, care a dorit ca banii traficanţilor să revină la popor, a susţinut ideea traficantului.

Pe de altă parte, autorităţile din SUA nu ar accepta nicicând o asemenea variantă „populistă”.

Chapo este închis în Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Florence, Colorado, unde va rămâne pentru tot restul vieţii sale.

Deţinuţii stau 23 de ore în celule şi văd cerul printr-o fereastră îngustă. Ei pot urmări programele tv şi au acces la preoţi, profesori şi comisariat.

Se impun însă măsuri speciale, mai ales în cazul lui El Chapo, pentru a preveni eventuala influenţă a acestuia asupra altor deţinuţi şi posibilele ameninţări şi intimidări, transmise dincolo de zidurile închisorii.

Citește și: