Dana Stanila
316 vizualizări 28 mar 2017

"Ambasada României la Ciudad de Mexico are în atenţie cazul a 20 de cetăţeni români aflaţi în scop turistic pe teritoriul Statelor Unite Mexicane. Grupul de turişti se îndreapta către localitatea Tuxtla Gutierrez, urmând ca la 4 aprilie să revină în România. Aceştia au contactat misiunea diplomatică română la 27 martie a.c., pentru a solicita sprijinul, întrucât au rămas blocaţi în statul Oaxaca din cauza unor manifestaţii spontane organizate la ieşirea din satul El Camaron", precizează MAE.

„Încă sunt blocaţi. În acest moment acolo este noapte, sunt nouă ore în minus. Nu sunt cazaţi (n.r. într-un hotel) pentru că protestatarii au instituit blocadă şi în faţă şi în spate şi maşinile au fost blocate pe câţiva kilometri. Pur şi simplu nu pot trece, nu se pot îndrepta către nici un hotel dintr-o localitate apropiată”, a explicat Aurelian Herta, directorul de producţie al agenţiei Interra. „În acest moment turiştii sunt în autocar şi aşteaptă soluţii din partea noastră, a partenerilor locali şi a consulatului român în Mexic. Toate părţile implicate conlucrăm pentru a găsi o soluţie astfel încât protestatarii să permită trecerea autocarului şi continuare drumului turiştilor”, a spus directorul de producţie.

Misiunea diplomatică a luat legătura cu autorităţile mexicane pentru a sprijini la rezolvarea situaţiei. De asemenea, Ambasada României la Ciudad de Mexico a solicitat Statului Major al Poliţiei din Oaxaca o escortă de poliţie, care să îi ajute pe turiştii români să părăsească zona manifestaţiei.

"Misiunea diplomatică română monitorizează cazul şi menţine legătura atât cu autorităţile competente, cât şi cu grupul de turişti români şi acordă asistenţă consulară, în limita competenţelor", mai precizeasză MAE.

Citește și: