Andreea OFIŢERU
19234 vizualizări 11 dec 2014

Luna trecută, Martin S. Martin şi-a lansat la Bucureşti cartea „Cu mâna pe inimă”, apărută la Editura Humanitas, în care scrie despre viaţa din România, dar şi despre cea din America. „Hai să vă arăt o faţă a Americii care e puţin cunoscută turistului obişnuit, care n-a  pătruns în comunitatea americană adevărată şi tradiţională, a rămas la vizitarea Mahnattanulul, a Disneylandului”, spune americanul, născut Martin Ştefan Constantinescu. Într-un interviu acordat gândul, reputatul chirurg vorbeşte despre partea de Românie pe care a dus-o în SUA, despre cum trăieşte un român în America, dar şi despre ceea ce îşi doreşte pentru ţara în care s-a născut.

CITIŢI MAI JOS INTERVIUL INTEGRAL:

Domnule Martin, cum găsiţi România când vă întoarceţi acasă?

Nu cred că se poate da un singur răspuns. Am venit în Bucureşti în fiecare an în ultimii cinci ani şi e evident mult mai bine. Aşa cum e aparenţa străzilor, aşa cum sunt construcţiile,  astfaltul de pe străzi e mai bun, câinii au dispărut, Bucureştiul e mai curat, multe dintre blocurile care aveau culorile oribile ale scursurilor de ploaie şi erau aproape negre s-au schimbat după izolarea termică. Strada când te uiţi la ea arată mai bine. Oraşul arată mult mai bine. Dar Bucureştiul are probleme enorme cu traficul, de nesuportat. Şi cred că până nu va veni cineva care o să facă încrucişările modificate prin pasaje aeriene sau subterane n-o să puteţi face faţă la numărul de maşini din oraşul ăsta. Are o poluare foarte mare. Dar altfel, are noi magazine care arată bine, mici bussiness-uri, de la plăcintărie şi bijuterii ieftine pentru femei până la marfă de calitate. Însă, am observat că de la an la an o schimbare negativă în felul oamenilor de a vorbi.

Asta era următoarea mea întrebare: cum i-aţi caracteriza pe români?

E o limbă românească mai grăbită, mult mai agresivă, mult mai plină de vulgarităţi. Vezi pe stradă o fată bine îmbrăcată, drăguţă,  dar de la trei metri o auzi cum vorbeşte şi îi auzi înjurăturile. Asta era de neconceput pe timpul în care eram eu aici. Graţia femeii, frumuseţea femeii are o mulţime de a face cu înfăţişarea exterioră, cu eleganţa, cu mersul, cu comportamentul, dar şi cu limbajul. De ce o fată de vârsta asta se crede mai interesantă să vorbească vulgarităţi? Am călătorit în câteva oraşe cum au fost Piteştiul, Braşovul, Sinaia, Iaşiul - am văzut şi acolo cam acelaşi tip de schimbări. Schimbările urbanistice sunt pozitive, schimbările modului de trai sunt pozitive, strada arată bine, în America nu găseşti o stradă cu atâtea femei frumoase şi bine îmbrăcate,  pentru că sunt toate în maşini sau în apartamente, or, aici e o bucurie să vezi ce popor frumos e.

De ce credeţi că s-au schimbat românii faţă de cum îi ştiaţi dumneavostră, cel puţin în privinţa limbajului?

Eu cred că sunt mode, e un model care a fost preluat prin imitare de la ceilalţi. Şi cineva a început chestia asta şi a prins foarte repede. Aşa cum dacă ar reveni la un limbaj civilizat va fi tot printr-o modă, când va deveni trendy să vorbeşti o limbă corectă şi frumos articulată. Dar suntem acum în fază de obscenităţi, vulgarităţi, şi mai ales un ton răstit, care nu exista în anii mei.

Ton repezit?

Da, repezit. Nerăbdarea de a spune lucrurile, care face vorba mai urâtă decât era înainte.

Vor oare oamenii să ardă etapele? Vi se pare că vine din lucrul ăsta?

Nu vine din personalitate? Nu vine din felul de a te manifesta? A fost un mare poet în România - Nichita Stănescu - care a vorbit şi a scris versuri despre limba română cu o admiraţie extraordinară şi a spus „limba română este patria mea”, şi a arătat de multe ori de ce e atât de frumoasă şi a contribuit la schimbarea limbajului într-un sens fără egal. Nu e păcat să ai o limbă atât de frumoasă? Aţi auzit limbi care nu sunt atât de atrăgătoare prin sonoritate şi inflexiuni, nu îmi e ruşine să dau exemplul limbii japoneze. Mie nu-mi mai place să vorbesc japoneză în felul ăla răstit şi sacadat. Nu e păcat să ai o limbă atât de frumosă şi să o strici prin felul în care o foloseşti? Nu e păcat să nu o păstrăzi aşa cum păstrezi clădirile, străzile, frumuseţile naturale.

Dumneavoastră în America vorbiţi limba română?

În casă. Sunt trei categorii de români în America: cei ca noi, eu şi nevastă-mea, care am venit primii, suntem români care trăiesc în America. În casele noastre se vorbeşte româneşte sută la sută. Copiii noştri au vorbit cu noi limba română. Ne bucurăm de viaţa americană, dar ne păstrăm tradiţiile,  ne închinăm ca ortodocşii, ne ducem la biserica ortodoxă, avem o bucătărie amestecată, şi americană şi română, şi grecească, şi franceză. Dar ne bucurăm să ne aducem prietenii la o masă românească. Citim ziarele româneşti în fiecare zi, vorbim despre problemele româneşti. Apoi vin copiii noştri, fie născuţi acolo, fie veniţi la vârste foarte mici. Ei sunt cei cărora le-aş zice româno - americani. În casele lor se vorbeşte engleză, după ce au plecat la colegii şi universităţi şi după ce s-au căsătorit, ei sunt mult mai implicaţi în viaţa americană. Au avut o prezenţă mare a culturii româneşti prin noi şi prin ce au trăit în copilăria lor. Şi apoi vin copiii lor, care nu mai sunt români, partea românească e o uşoară amintire a unui trecut de familie, nu stăpânesc limba română, nu citesc cărţi româneşti, sunt americani. Aceste trei generaţii au un comportament şi un fel de a gândi total diferite.

Cum sunt văzuţi românii în America?

Dacă faci ce trebuie, dacă eşti un profesionist bun, nu vei auzi niciodată „tu nu ştii, tu eşti român, tu stai puţin mai la o parte, fiindcă noi ştim mai bine”, ori „argumentul tău nu e bun pentru că tu aparţii unei alte etnii”- niciodată. Sau promovarea ta către un post pe care îl meriţi ar putea avea ceva cu faptul că nu eşti născut aici.

Dar dacă nu faci ce trebuie, dacă ai un viciu ascuns- mincinos, beţiv, leneş, bârfitor- dacă aduci cu tine nişte obiceiuri greşite din cultura română, pe care le ştiu foarte bine pentru că le-am trăit, atunci îţi vor spune „tu nu eşti ca noi”. Înaintarea ta în profesie şi în societate nu va fi atât de netedă şi de uşoară, greşelile pe care le vei face îţi vor fi aduse la cunoştinţă fără nicio ezitare. În America nu există tabuuri despre ce poţi să vorbeşti, se poate vorbi de absolut orice, se poate întreba orice. Şi dacă ai pus o întrebare greşită, cel care răspunde îţi spune „da, îţi răspund, dar nu trebuia să întrebi asta”.

La copiii noştri depinde enorm de cum au trecut prin şcoli şi ce fel de şcoli au fost cele prin care au trecut. În clipa când au devenit profesionişti independenţi şi de valoare au aceeaşi evoluţie cu toată lumea.

Este comunitatea românilor unită?

 Există mai multe asociaţii de români. Românii sunt foarte uniţi, numai românii care nu sunt de calitate nu sunt uniţi. În Chattanooga, care e un oraş de 300.000 de oameni în statul Tennessee, pentru mulţi ani eu şi nevastă-mea am fost singurii doctori români. Acum vreo 10 ani brusc  au venit cei mai tineri ca noi, care au terminat facultatea, şi-au dat examenele de bord şi au venit la rezidenţă în America şi apoi s-au stabilit în America. Şi în oraşul nostru brusc au devenit 15 doctori români, un oraş mic faţă de altele. Noi am făcut imediat un club al doctorilor români şi toţi, dar absolut toţi, fără nicio excepţie, sunt oameni de valoare în profesia lor, foarte stimaţi, cu succes în locurile unde lucrează, oameni cu etică şi cu umor, şi care citesc cărţi româneşti. Noi avem un club care se întâlneşte automat o dată pe lună, într-o zi stabilită - a doua marţi în fiecare lună, la ora şapte seara într-un restaurant care ţine deschis 24 de ore. Luăm o cină împreună, ne certăm pe subiecte politice şi rămânem cei mai buni prieteni.

V-aţi certat şi acum, cu ocazia alegerilor?

Da, sigur, absolut. Dar e o ceartă civilizată.

În America n-au fost chiar probleme cu votul.

Mie îmi expirase paşaportul românesc şi n-am putut vota. Dar pot să vă spun cum aş fi votat: aş fi votat ori pentru Monica Macovei, ori pentru Klaus Iohannis.

Aţi scris într-o carte de-a dumneavostră că America nu e aşa cum o văd cei mai mulţi dintre români şi aţi vrut să le arătaţi o altă faţă a Americii. De fapt, cum este America?

America nu e într-un fel, sunt mai multe Americi. Şi eu am prezentat Statele Unite în eseul acela în încercarea de a schimba părerile antiamericane bazate pe lipsă de informaţii sau pe informaţii greşite, ăsta a fost rostul cărţii. Şi am ales un număr de subiecte care sunt aproape lucruri comune, unele chiar caricaturale - cum că americanii  nu ştiu să mănânce, americanii nu ştiu să se îmbrace, americanii sunt proşti, ei nu ştiu unde e Bucureştiul, îl confundă cu Budapesta.Eu îi întreb aproape invariabil pe cei care aduc exemplul necunoaşterii capitalei române: spune-mi capitala Perului!

Am descoperit în America că e o ţară foarte bună, eu cred că e cea mai bună din lume, care nu e perfectă. Şi am descoperit nu atâtea diferenţe între lucruri şi modalităţi, ci între atitudinea oamenilor din America şi atitudinea oamenilor din Europa, şi inclusiv din România. Şi am găsit in Statele Unite multe atitudinii care sunt mai bune. Am vrut să pun în carte acele lucruri care merită stimă, poate chiar merită să fie imitate şi care sunt altfel decât apar în aceste variante foarte limitate de a discuta defectele americanilor. Intenţionat n-am pus atitudini negative care există.

N-am vrut să fac o confuzie, am vrut să spun: „hai să vă arăt o faţă a Americii care e puţin cunoscută turistului obişnuit”, care n-a  pătruns în comunitatea americană adevărată şi tradiţională, a rămas la vizitarea Mahnattanulul, a Disneylandului, poate Las Vegas, şi crede că a văzut şi ştie America. Pentru că această majoritate  americană despre care am vorbit este tăcută şi puţin prezentată, ea nu e explozivă, trebuie să trăieşti în mijlocul ei şi să o cunoşti nu America din filmele americane, cu droguri, cu sex, cu violenţă.

Percepţia asta e luată şi din filmele americane.

 Dar eu am vrut să atrag atenţia asupra faptului că există încă o parte a naţiunii, care este de fapt şira spinării a poporului  american, acea parte a naţiunii care face lucrurile durabile, acea parte a naţiunii  plăteşte taxele, acea parte a naţiunii contribuie la mersul înainte al lumii, acea parte a naţiunii creşte copii buni care n-ajung pe stradă să jefuiască automatele bancare ş. a.m.d, pentru că ea nu e des prezentată, este oarecum în umbră. Absolut şi din filmele americane.

Politicienii o numesc the silent majority  şi are un cuvânt de spus la alegeri, acolo o vezi, adică îi vezi rezultatele. Şi despre acea parte am vrut eu să vorbesc şi să o aduc  la cunoştinţa publicului românesc şi să-i spun: hai să vă arăt o parte din informaţii care ar putea să vă shcimbe părerea.

Dar amercanilor ce le spuneţi despre români?

E o mică poveste cu asta. Până la Revoluţia din 1989,  România era foarte puţin cunoscută. Când cineva afla că eşti român i se părea interesant: „spune-mi şi mie ceva despre ţara ta”.

Trei lucruri ştiau: Nadia Comăneci, Ceauşescu şi unii veneau cu Gheorghe Hagi, fotbalistul care jucase la Barcelona, şi Dracula, bineînţeles. După 89 a fost un  interes enorm. Te oprea în spital lume pe care nu o cunoşteai: „spune-mi şi mie ce se întâmplă, cum putem ajuta?” Era un interes fabulos.

Pe urmă, a venit fenomentul de la Târgu Mureş din 1990, cu bâtele, cu bătaia, cu oameni întinşi pe stradă. Eu nu ştiu nici azi explicaţia corectă a ce s-a întâmplat şi cine a fost cel mai vinovat. Dar din acel moment nu a mai existat nimeni care să mă întrebe ce se întâmplă cu România. A mai existat un moment favorabil după atacul terorist de la New York. Un ziarist român –Cornel Nistorescu- a scris un editorial Odă Americii care a explodat pe internet, dar a fost un interes trecător pentru acest om.

Mediafax Foto: Victor Ciupuligă

Dumneavostră care aţi lucrat mulţi ani la Institutul Fundeni, cum găsiţi medicina românescă  când vă întoarceţi în România?

Mi-e greu să vă spun că n-am vizitat spitale. Pot să vă spun că am fost la congrese medicale- anul trecut am fost la două-  la congresul naţional de chirugie de la Iaşi, în septembrie, şi la congresul naţional de cardiologie de  la sinaia, în octombrie, şi amândouă mi s-au părut de o ţinută înaltă.

Mai ştiu, că am urmărit ce s-a întâmplat în chirurgia cardiacă, că un grup de medici conduşi de profesorul Horaţiu Suciu la Târgu Mureş  a operat un număr de copii cu cardiopatii congenitale foarte complexe şi i-am citit articolele şi am rămas impresionat.

Ştiu că centrele de chirurgie cardiacă au făcut lucruri foarte bune în ultima vreme şi mă bucur pentru asta.

Mai ştiu ce se întâmplă în cardiologie, dar nu pot să vă spun ce se întâmplă în ortopedie, medicină internă. În cardiologie se întâmplă lucruri bune şi se fac intervenţii comparabile cu cele din spitalele cele mai bune din lume. Nu ştiu dacă volumul este suficient, dar ştiu că se fac lucruri bune.

O problemă pe care toată lumea o ridică în sistemul sanitar sunt salariile medicilor. Medicii sunt nemulţumiţi, ca urmare 3.000 de medici pleacă anual. Cum vedeţi problema asta? Există vreo soluţie?

Medicina nu trebuie să fie bugetară, să aparţină de guvern. Trebuie să fie independentă să-şi facă proprii ei bani, de la cabinetul medical până la spitalul multidisciplinar. Asta o face profitabilă şi funcţională, nu ai nevoie de nicio direcţie să-şi dea aprobarea să cumperi materialele de care ai nevoie, le cumperi singur pe banii tăi. În America,  prin anii 40, când medicina a început să devină scumpă, au ajuns la concluzia că dacă se apucă să pompeze bani în instituţiile statului şi să plătească medicii ca salariaţi ajung la nişte sume fabuloase. Şi au făcut o chestie foarte simplă: au făcut o lege în care dacă un spital se declară fără profit, adică nu foloseşte profitul pentru interese personale, deci nu e un spital condus de 10 doctori, proprietarii care iau tot profitul şi îl împart în 10, acele spitale nu mai plătesc impozite. Spitalele care au fost pe lângă biserici, pe lângă aşezăminte sociale au practicat aceleaşi preţuri pentru munca lor şi au investit toţi banii în reconstrucţii, noi tehnologii şi în personal mai bun, în cercetare.  Niciun ban din profitul lor nu a mers la o persoană particulară. Astea s-au dezvoltat cel mai mult, cu cea mai mare viteză, ele au dus medicina americană înainte.

Statul a pierdut taxele veniturilor profiturilor lor, dar faţă de ce era nevoie, dacă voia să le finanţeze, a fost mult mai puţin. Asta îi trebuie României- spitalele să fie independente, să aibă specialişti de calitate, atunci vor putea să aibă salarii de 5.000 de euro pe lună şi asistentele medicale de 2.800 de euro, pentru că ei vor plăti la nivelul la care nu mai pleacă din ţară. Cât timp vor lucra cu bugetul ce aparţine de Ministerul Sănătăţii vor fi deficitare şi nu vor putea să ţină spaţiul cu restul.

Dacă aţi fi ministru al Sănătăţii care ar fi măsurile pe care le-aţi lua?

Privatizarea medicinei pe toate planurile, control asupra fraudei, promovarea valorilor adevărate, nu a celor cu credit social şi politic, şi grija ca să deschid piaţa asigurărilor, nu o singură companie care e un fel de surogat al Ministerului Sănătăţii, ci companii multiple care prin competiţie vor fi obligate să ducă preţurile în jos. Nu preţurile pe care le plătesc medicilor şi spitalelor, ci preţurile pe car ele percep asiguraţilor. Adică acele asigurări de sănătate trebuie să se conducă după principiul profitului, că asta e legea pieţei libere, dar nu pentru profituri uriaşe şi servicii controlate.

Când vă referiţi ca corupţia din sistem vă referiţi şi la şpaga pe care o primesc medicii?

Dacă faci un sistem cum vă spun eu asta nu va mai avea loc.

Vin şi în America pacienţii cu atenţii pentru medici?

Nu. Nu există acest lucru. Eu m-am dus la cardiologul meu cu două ouă încondeiate de Paşte şi a fost foarte jenat să le primească. I-am spus că ăsta nu e un cadou, este un obicei care se face în anumite regiuni ale ţării.

În România e altă cultură, altă tradiţie în privinţa atenţilor pentru medici.

Gândiţi-vă că dacă un om plăteşte asigurarea pentru el şi familia lui, şi să zicem că omul câştigă 1000 de euro pe lună, şi nevasta lui tot o mie de euro pe lună, şi trebuie să plătească 250 de euro pe lună asigurarea pentru membrii de familie, nu va mai fi înclinat să dea un plic doctorului şi nici n-are de ce, pentru că are uşa deschisă şi nu i se va mai spune nu poţi fi operat decât peste două luni. Făcând un sistem fair şi foarte deschis, fără ascunzişuri şi fără secrete, vei face sistemul rentabil. N-o să fie uşor şi n-o să fie fără nişte lucruri dureroase la început ca orice salt.

Dar ce este sistemul medical din România este o falsă asigurare de sănătate, fiindcă nu dă tuturor cât au nevoie în servicii medicale şi nu dă tuturor spitalelor aceeaşi şansă. E un sistem depăşit sistemul care ţine de sistemul naţional, nu trebuie să ţină de  Guvern.

Guvernul trebuie să inspecteze şi să supravegheze că noi apucăm pe căi greşite, dar nu să decidă ce să facă şi cum să facă. Unitatea medicală decide ce bani investeşte şi în ce. Vrei medicină ca pe piaţa liberă trebuie să faci sistemul de asigurare de sănătate ca pentru piaţa liberă.

Dacă ar fi să comparaţi cele două sisteme medicale, românesc şi american, care sunt diferenţele? Se pot compara cele două sisteme?

Se pot compara la evaluarea oamenilor, oamenii sunt inteligenţi şi talentaţi, şi de câte ori vezi un tânăr doctor român venit la rezidenţă e clar că devine printre cei mai buni. Pus în condiţii corecte, el face o dezvoltare spectaculoasă. Deci, dacă anumiţi doctori nu sunt buni aici nu e din cauza lor, e din cauza de sistem. Facultatea de Medicină din România este exclusiv teoretică, nu-i învaţă nimic practic, ei termină cu o foarte bună informaţie, dar nu sunt în stare să pună o perfuzie şi nu pot resuscita un om pe stradă.

Asta spuneţi şi în carte că se întâmpla pe timpul studenţiei dumneavostră. Dar şi acum?

Şi acum e la fel. Învăţarea acestor lucruri este 1,2,3,4,5- trebuie să le ştie automat. Rezidenţa nu e destul de riguroasă şi personalul de învăţământ care conduce programele de rezidenţiat nu e interesat să formeze din rezidenţi oameni foarte calificaţi. Ba chiar dai de situaţii în care un medic şef de secţie nu vrea să lase rezidentul să vină la operaţia bolnavului particular pentru că e legat de bolnav printr-un interes pe care nu are curajul să-l declare pe faţă. Asta e o situaţie total anormală, rezidentul trebuie să aibă acces la absolut orice din spitalul ăla.

Deci, rezidenţă riguroasă, să scoţi specialişti foarte buni, spitale funcţionale şi policlinici funcţionale, şi normalizarea lucrurilor, acest lucru să se întâmple fără reglementări şi repartiţii.

Un spital dacă vrea să fie bun recrutează absolvenţii cei mai buni, îşi face rezidenţii cei mai buni şi doctorii cei mai buni.

Ce legătură are directorul care face repartiţia din Ministerul Sănătăţii cu interesul acelui spital? E un simplu birocrat, habar n-are de nevoile acelui spital, e numai un nume pentru el. Dacă laşi sistemul liber, ierarhia medicală, după valoare, se instalează singură şi sistemul profită.

Deci rigoare la învăţământ, rigoare la rezidenţă, rigoare la cei pe care îi faci cadre didactice, fiindcă sunt foarte mulţi slabi, corupţi şi cărora nu le pasă. Deasemeni rigoare la examene si la acordarea de titluri. Titlurile universitare din România, în unele cazuri, au devenit un fel de recompense pentru alte lucruri decât valoarea şi performanţa. Ele se obtin prin influenta, uneori prin plata. Daca ati vorbi cu studentii in medicina, va vor spune cum strâng bani înainte de examen ca să-i facă un cadou foarte mare profesorului.

În America toate examenele sunt electronice şi nici nu se dau în spitale, se dau în centre de examen.

E o mare dezbatere în România că ne pleacă anual mii de medici, iar statul dă la rândul lui mulţi bani pentru pregătirea lor.

Cum îl aduci înapoi pe medicul care câştigă 10.000 de euro pe lună în străinătate, ca să-i dai 800 de euro pe lună în ţară? Este vina sistemului dacă medicii pleacă în străinătate. Şi situaţia nu va putea fi corectată, decât când medicii vor avea în ţară venituri comparabile cu cele din străinatate, dar asta nu se poate realiza decât decât dacă scoţă sistemul medical din regimul bugetar şi îl privatizezi complet.

Ce l-aţi sfătui pe un student care se pregăteşte să dea la Medicină?

Fii cel mai bun şi fă ce e cel mai bine pentru interesul tău. L-aş sfătui să se ducă la ceea ce se numeşte medicină cardiovasculară, mai puţin la chirurgie cardiacă.

Chirurgia cardiacă pierde lucruri care sunt din ce în ce mai mult luate de cardiologie şi de cei care sunt specialişti vasculari fără să deschidă corpul omenesc. Apoi aş sfătui un student în medicină să considere oncologia, care în ultimii 10 ani are performanţe fără egal, vindecarea în cancer a devenit o realitate, nu mai e o vagă speranţă, sunt multiple forme de cancer care se pot vindeca. Apoi sunt foarte active si performante ortopedia, traumatologia, anestezia, medicina de urgent, terapia intensive, chirurgia reparatorie cu protezari multiple.

De asemenea, oftalmologia e un domeniu bun, va veni foarte curând retina artificală care va da vedere orbilor. Sunt multe domenii de vârf. Un domeniu fabulos în America este cercetarea medicală.

În statistici, România nu stă prea bine în ceea ce priveşte bolile de inimă, dar şi la alte boli. Ce i-aţi sfătui pe români ca să nu ajungă la chirurgie şi nici să ia medicamente toată viaţa?

 Pentru cei care nu au încă o boală de inimă declarată, prima recomandare este abandonarea completa a fumatului, tratarea precoce a hipertensiunii arteriale, o dieta sănătoasă şi corectarea dislipidemiei (colesterolul anormal). Pentru toată lumea recomand evitatea obezităţii, mişcarea fizică, dieta sanatosă şi prevenirea efectelor hipertensiunii. De asemenea, o bună îngrijire a diabetului pentru cei care au deja diabet.

Pentru cei care deja au o boală de inimă, pe lângă ce tratetază doctorii lor, un sfat foarte simplu: o aspirină pe zi, un kilometru de plimbare pe zi şi jumătate de pahar de vin seara.

În România, avem multe cazuri de malpraxis. În America sunt astfel de cazuri? Ce i se întâmplă unui medic care omoară un pacient?

Se întâmplă şi acolo, însă toţi medicii sunt asiguraţi şi intervine asigurarea ta pentru malpraxis, tu nu-ţi pierzi vremea prin tribunale. Dar gluma este că a devenit loterie naţională. Asigurarea medicală pentru malpraxis a ajuns la nişte sume mari-în anumite discipline cum este obstretica s-a ajuns la 200.000 de dolari pe an, numai asigurarea medicală pentru doctori. Bolnavii s-au transformat în abili speculatori de asigurări şi te dau în judecată pentru 4 milioane de dolari. Li se spune procese frivole şi unele sunt absolut trăznite. La un moment dat se înţeleg  avocaţii între ei să cadă la pace şi se ajunge la o compensaţie de 72.000 de dolari, în loc de 4 milioane, iar în acel punct închid procesul pentru că toată lumea ştie că nu poate câştiga mai mult.

Care sistem medical din lume este cel mai bun?

Niciunul. Adeseori se dă exemplu sistemul suedez. Nu este cel mai bun din lume. Dimensiunea problemei face ca niciun sistem din lume să nu fie perfect. Dar dacă sistemul medical reuşeşte să nu lase oamenii în afară şi să facă cel mai bun lucru la care te poţi aştepta, dacă te uiţi la cifrele de insucces, la mortalităţi, la durata de viaţă a canceroşilor operaţi, la mortalitatea infantilă, la supravieţuirea accidentelor – dacă sunt parametrii ăştia adunaţi şi ei sunt sub cea mai bună cifră cunoscută până atunci ai un sistem bun.

Lumea ştie în Europa că americanii nu au sistem bun fiindcă au un sistem în care rămân oameni care nu sunt asiguraţi. Dar dacă un om care cerşeste şi trăieşte pe stradă face infarct miocardic şi trecătorul cheamă salvarea, salvarea îl ia imediat şi îl tratează pe drumul către spital ca pe oricine.

El intră pe aceeaşi linie de tratament, ca orice alt bolnav şi nimeni nu-l întreabă de asigurare. Este tratat la fel ca orice alt bolnav, prin intervenţiile de urgenţă, terapia de reanimare şi cu medicamentele indicate. Apoi este pus în rezerva de un pat, cu baie, TV color şi aer condiţionat. La sfârşitul spitalizării, un reprezentant al spitalului începe sa adune datele personale, contactează asigurarile sociale şi aranjează transferul la un serviciu medical de convalescenţă. Spitalul îşi recuperează pierderea, dar n-are niciun profit. Şi asta o raportează la sfârşitul anului ca partea lor de caritate. Deci chestia că un om fără resurse nu este primit la camera de gardă nu este adevărată.

Preşedintele Obama este acuzat că al vrea să europenizeze America în privinţa sistemului medical. Ca medic, cum comentaţi?

Este corect. Obamacare, care e forma caricaturală, este o reformă a sistemului de sănătate, care a lucrat multă vreme cu trei jucători principali: bolnavii, asigurările de sănătate şi sistemul medical. Sistemul medical asigură tratamentul, companiile de asigurări acoperea costul, iar bolnavii asiguraţi plăteau asigurarea lunară, pentru ei şi familiile lor. Pacienţii neasiguraţi, care au fost estimaţi la 40 de milioane, înainte de introducerea acestei reforme, erau împărţiti în trei grupe: imigranţii ilegali (în jur de 14 milioane), tinerii cu venit care nu voiau să plătească asigurarea şi oamenii fără venit, sau cu venit foarte mic. Toţi aceştia foloseau pentru problemele medicale acute tratamentul la camerele de garda, care au devenit supra solicitate. Dar costul tratamentului medical este foarte ridicat la camera de gardă. O amigdalită acută tratată la serviciul de urgenţă al spitalului costă 1.200 de dolari; acelaşi tratament la un cabinet medical costă doar 100 de dolari.

Obamacare, care a asigurat pe toată lumea, a înghesuit toţi neasiguraţii în sistem, dar a asigurat costul suplimentar prin ridicarea taxelor de asigurare la cei care plateau deja. Cel mai mare beneficiu l-au avut neasiguraţii şi companiile de asigurare.

Sistemul s-a schimbat într-unul cu patru jucători: bolnavii-guvernul-companiile de asigurări şi sistemul medical.

Echipa Obama a dat asigurări că reforma medicală nu va creşte “nici măcar cu o centimă” costul sănătăţii. A fost o minciună deliberată, destinată să facă să se voteze legea. Costurile au explodat pentru cei care plătesc asigurările.

Vă voi da un exemplu, acela al practicii medicale din care am făcut parte: un grup de şase cardiologi, cu 50 de salariaţi. Inainte de reformă, doctorii au făcut contract cu o companie de asigurări. Doctorii plăteau 100% din asigurarea lor şi 90% din cea a salariaţilor. Un salariat, plătea 46 de dolari pe lună şi era responsabil pentru ce se numeşte “partea deductibilă”, care este ceea ce plăteşti din buzunar, înainte ca asigurarea să înceapă acoperirea costurilor. Partea deductibilă era de 500 de dolari pe an. Astăzi, după aplicarea Obamacare, un salariat plăteşte peste 100 de dolari pe lună şi partea deductibilă a crescut la 2.000 de dolari pe an.

Dumneavostră ca specialist,  cum vedeţi viitorul Obamacare?

Partea bună a reformei de sănătate a sistemului american este că a introdus universalitatea: toată lumea este asigurată. Partea proastă este că asigurările au devenit mult mai scumpe pentru cei care plăteau şi înainte şi acum. În plus, serviciile medicale s-au raţionalizat şi un asigurat primeşte mult mai puţine servicii decât înainte. Companiile de asigurări veghează şi refuză testele, intervenţiile şi medicamentele scumpe. Bolnavii sunt trataţi bine, dar nu cel mai bine.

Cei care au beneficiat de aceasta reformă sunt bolnavii neplătitori, guvernul, care a extins asigurările medicale facandu-i pe alţii să plătească şi companiile de asigurări. Cei care au pierdut sunt bolnavii plătitori, spitalele şi doctorii, cărora li s-a redus plata pentru servicii.

V-aţi gândit să vă întoarceţi în România?

La 10 ani după plecare, era 1995, când ne-am întors pentru prima dată am descoperit că noi ne-am schimbat, că cei de aici s-au schimbat. Noi am venit cu gândul că o să fie o reconectare imediată, dar n-a fost pentru că în tine se petrec schimbări foarte multe.

Citește și: