Raluca ION
32618 vizualizări 30 oct 2013

Urania Cremene este de 14 ani trainer certificat şi face cursuri de leadership pentru managerii din marile companii din România. De-a lungul timpului, a ţinut sesiuni de pregătire pentru peste 4.000 de oameni care se încadrează, după tiparele sociale, în categoria oamenilor de succes şi a văzut că abilitatea de a fi un bun conducător se bazează, în fapt, pe o mână de însuşiri, precum capacitatea de comunicare şi relaţionare, ştiinţa de a lua decizii şi a rezolva probleme, darul de a-ţi gestiona emoţiile. „Am avut şansa, în anumite organizaţii, să lucrez pe parcursul mai multor ani. Erau proiecte gândite pe termen lung şi am ajuns să văd oamenii de mai multe ori, evoluând în timp. Şi am început să dezvolt nişte frustrări: am realizat că oamenii care sunt lideri sau sunt buni manageri la locul lor şi ceilalţi îi urmează au un set de abilităţi şi de calităţi care sunt greu de dezvoltat la vârsta adultă, în sala de curs. Cei care nu le au în ei, le învaţă, dar e doar ceva... corect: nu ai ce să le reproşezi, însă nu sclipeşte nimic. Şi oamenii simt asta, e o lipsă de autenticitate acolo pe care ceilalţi o conştientizează şi nu-i urmează”, povesteşte Urania Cremene. A început cerceteze când şi unde se dezvoltă de fapt aceste abilităţi şi a ajuns la concluzia că totul porneşte de la primii de viaţă.

Când nu ai încredere în tine, nu poţi depăşi mediocritatea

Atunci se pun, de fapt, bazele tuturor calităţilor care fac parte din construcţia unui om care se simte în lume ca peştele în apă. „Un om de succes nu are nimic de-a face cu poziţia pe care o ocupă. Am întâlnit oameni care sunt fericiţi cu ceea ce fac şi alţii care sunt zilnic frustraţi de jobul lor. Şi-au dorit foarte mult să ajungă undeva, au ajuns, au depus eforturi extraordinare, dar ei nu sunt fericiţi cu ei înşişi. Şi asta e foarte trist. Din punctul meu de vedere, un om de succes este acela care ajunge în locul în care şi-a dorit să ajungă, face cu mare pasiune ceea ce face şi trăieşte pe lângă. Inclusiv în viaţa lui personală, s-a înconjurat de oameni care îi oferă iubire, e valorizat şi se simte bine în pielea lui, indiferent cum arată pielea lui”, continuă Urania Cremene.

A decis atunci să se înceapă să se ocupe de parenting şi să îi înveţe pe cei care au copii să îi crească pentru a deveni oameni echilibraţi, capabili să ia decizii, să îşi găsească locul în lume, să se înconjoare doar de cei care pot să le facă viaţa frumoasă. Pe scurt, să crească oameni capabili să fie fericiţi. „Dacă există un ingredient la toţi oamenii satisfăcuţi cu viaţa lor, acesta este stima de sine, încrederea în propria persoană. Dacă nu ai încredere în propria persoană, nu ai cum să depăşeşti mediocritatea în niciun domeniu, de la a fi manichiuristă, până la a fi medic neurochirurg”, continuă Urania Cremene, al cărei curs pentru părinţi -  bazat pe metodologia americană „Parent’s Toolshop”, pe care are licenţă exclusivă în Romania din 2010, porneşte de la conceptul de stimă de sine.
.
Dacă o să ne învăţăm copiii să stea bine pe picioarele lor, nu or să fie clătinaţi prea uşor

În opinia ei, stima de sine este greu de sădit într-un copil de către un părinte care se bazează foarte mult pe imagine. „Oamenii nu mai realizează pentru cine iau deciziile, se căsătoresc cu alţi oameni pentru imagine. Îşi cumpără maşini pentru imagine, se îmbracă pentru imagine, îşi fac vacanţe pentru imagine. Trăiesc pentru felul în care sunt văzuţi din afară şi asta e foarte trist, pentru că nu poţi trăi mereu pentru alţii. Trebuie să îi clădim pe ei, aşa cum sunt în realitate, să facă ce doresc şi să-şi dezvolte potenţialul maxim, acolo unde sunt buni. În felul acesta, pot să stea în picioare, chiar dacă ceilalţi din jurul lor par a nu-i accepta. Dacă noi o să ne învăţăm copiii să stea bine pe picioarele lor, nu or să fie clătinaţi prea uşor”, crede trainerul.

De ce nu e bună lauda şi cu ce poate fi ea înlocuită

Urania Cremene e de părere că este greşit să ne lăudăm copilul la fiecare pas, să îi spunem Bravo, la fiecare poezie, la fiecare castel construit, la fiecare desen. Este mai bine, desigur, să îl lauzi decât să îi spui că nu este în stare să facă un lucru. Însă există un mare „dar” la mijloc. „Lauda asta continuă, dă dependenţă de laudă, Dacă eu îi spun copilului meu cum este el, va avea mereu nevoie de mine, oglindă, să îi spun cum este. Dacă nu primeşte confirmarea mea ca părinte, nu o să aşeze în el starea de satisfaţie pentru ce a făcut. În loc să îl lauzi pentru desen poţi să-i spui că e interesant, frumos chiar, apoi să îl întrebi: Dar ţie îţi place? Dar cum te-ai simţit desenând? Cum te-ai gândit tu să faci copacul ăsta? În momentul acela, copilul începe să vorbească despre experienţa lui. Făcând asta des, el aşază în el starea de bine. Şi făcând asta mereu, nu va mai avea nevoie de mine să-i spun Bravo. El va şti că e bine, pentru că îşi va fi răspuns la întrebări”, susţine Urania Cremene.

Fără comparaţii!

O altă greşeală pe care o fac părinţii fără să ştie este să îşi compare copilul cu ceilalţi: „Ia uite la George, e mai mic şi a mâncat tot”, „Toţi copiii stau cuminţi, numai tu nu”, „Ai luat Foarte Bine, dar ceilalţi copii cât au luat?”, sunt replici aparent inofensive care au însă efecte dramatice asupra celor mici, a văzut Urania Cremene, ea însăşi mamă a unui băieţel: „Ce se întâmplă este că eu îmi învăţ copiii să se compare mereu cu ceilalţi şi asta se întâmplă şi la vârsta adultă. Ăsta este motivul pentru care majoritatea adulţilor nu au încredere în ei înşişi. Pentru că, ghici ce? Nu am buzele Angelinei Jolie, nu am banii ăluia, nu am job-ul celuilalt... Nu am cum să le am pe toate şi trăiesc într-o continuă frustrare de a nu fi suficient”.

Ce nu trebuie să îi spui niciodată copilului tău

În parcurile din Bucureşti, Urania Cremene a auzit deseori părinţi spunându-le copiilor neastâmpăraţi: „Nu te mai iubesc”, „Nu mai eşti copilul meu”, „Dacă nu vii acum, te las în parc”. Astfel de expresii le dau celor mici impresia că sunt iubiţi doar în anumite condiţii, că, dacă nu se comportă bine sunt oricând de părăsit oriunde în stradă. În opinia ei, „Să-ţi fie ruşine” nu are, la rându-i,  ce căuta în vocabularul unui părinte: „Nu despre ruşine vorbim, vorbim, de fapt, despre un comportament care este corect sau incorect şi de felul în care i-ar putea deranja comportamentul tău pe ceilalţi”, explică trainerul.

Un exces de „nu e voie” are exact efectul contrar asupra copiilor. „Imaginează-ţi că tu te trezeşti dimineaţa, la vârsta ta, şi auzi: nu e voie să te dai jos din pat, nu e voie să alergi, nu e voie să aia, nu e voie să aia, nu ţipa, nu pune mâna, nu băga în gură. Te crizezi la un moment dat şi de aceea majoritatea copiilor sunt foarte stresaţi, au crize: pentru că nu au voie să facă lucruri, pentru că li se spune atât de mult nu, încât ei spun ba da şi se opun”, spune Urania Cremene, care crede că nu ar trebui să fie folosit doar în situaţii de urgenţă. „Când îi spun nu, copilul ar trebui să se chiar oprească din ceea ce face. Dacă îi spun nu de 10 ori pe zi, el nu mai reacţionează. Putem reformula ceea ce spunem:  în loc de ” nu te urca pe masă”, îi poţi spune: pe masă se pune doar mâncarea, oamenii stau pe scaun. Eşti cumva mâncare?”

Sistemul de învăţământ, gândit pentru a crea mediocritate

Primii patru ani de şcoală sunt cruciali pentru felul în care înţelege copilul educaţia, temele, responsabilităţile, iar părinţii ar trebui să aibă mare grijă la felul în care aleg învăţătoarea. „Un pariu greu este să lupte împotriva sistemului, care, din punctul meu de vedere, e gândit  pentru a crea mediocritate, nu performanţă, şi mă refer la regula prin care se intră la liceu pe baza mediei notelor din clasele V-VIII. Asta ar trebui să însemne că noi, oamenii, suntem buni la orice, şi la desen, şi la geografie, şi la muzică. Ori asta este imposibil, în momentul în care ceri de la un copil să fie bun la orice, el nu va fi bun la nimic”, spune ea. Cel mai bine este ca părintele să găsească, împreună cu cel mic, dar şi cu profesorii, materiile la care acesta este cel mai bun, iar la celelalte obiecte e studiu să nu se aştepte la performanţă.

„În acest fel, am motivat copilul pe exact ce îi place, am eliberat presiunea performanţei la celelalte materii. Evident că mă interesează să ajungă din punctul de vedere al cunoştinţelor cât mai sus, dar asta se poate face şi prin joacă şi prin discuţii. Tot ce înseamnă lecţii şi tot ce înseamnă şcoală ar trebui să însemne o doză de distracţie, care din păcate lipseşte”, continuă trainerul. Extrem de important este ca părintele să fie el însuşi un model pentru copilul său în ceea ce priveşte dezvoltarea. „Ar fi bine să mă vadă citind, să mă vadă că merg la cursuri, să mă vadă cum caut o infomaţie într-un atlas, pe internet, la cursuri. Chiar înainte să meargă la şcoală, copilul ar trebui să primească valoarea a ceea ce înseamnă a învăţa şi să-mi păstrez obiceiul ăsta ca părinte, să-mi duc copilul sâmbăta într-o librărie, să deschidem o carte împreună”, spune Urania Cremene.

Copiii de acum trăiesc "în borcane"

Important pentru evoluţia celui mic este şi să înveţe ce înseamnă responsabilitatea, să înveţe că şi el are partea lui de lucruri de făcut într-o casă. „Copiii trăiesc în borcane. Din casă în maşină, din maşină în grădiniţă, din grădiniţă casă sau la supermarket. Nu mai există contactul cu viaţa reală. Copilul nu mai are responsabilităţi, pentru că în lipsa lui se face totul: în lipsa lui se găteşte, în lipsa lui se face curat, în lipsa lui se duce mama la bancă, în lipsa lui se întâmplă tot. Şi acasă e tratat ca un prinţ, copilul nu-şi face curat în cameră, copilul nu-şi face patul, copilul nu-şi pregăteşte de mâncare. El nu spală o farfurie, el nu spală wc-ul după el, nu schimbă hârtia după ce a folosit ultima bucată. Şi, din păcate, responsabilitate pe care noi vrem să o demonstreze în cazul temelor aşa se învaţă. În cum ai tu grijă de tine şi de lucrurile tale. Trebuie, încet, încet, să îl responsabilizezi şi să îi dai drumul”, arată ea. Paradoxal, însă, părinţii de astăzi le oferă însă copiilor o mare independenţă în ceea ce priveşte şcoala sau viaţa socială: „Şi mesajul pe care îl transmit este contradictoriu: le poţi face pe toate, dar eu nu am încredere în tine să te las să faci un lucru simplu în casă”, a observat trainerul.

Cum să creşti odată cu copilul tău

Ca să îţi poţi învăţa copilul nişte convingeri sănătoase, trebuie mai întâi să le sădeşti în tine. Nu îl poţi, bunăoară, învăţa să îşi gestioneze emoţiile şi să treacă cu bine peste eşecuri, dacă îi spui „E groaznic că n-ai reuşit!”, atrage ea atenţia: „Ca să reuşeşi cu copilul tău, trebuie, în primul rând, să lucrezi cu tine. Vestea bună e că ei ne învaţă să facem exact asta. Eu încerc să mă gândesc cum vede fiul meu lucrurile pentru prima oară, cum vede el o vacă în realitate pentru prima oară. Şi dacă te pui în poziţia, asta înveţi încontinuu. Îţi dai seama că propriile convingeri, sădite de alţii sau de către propria ta experienţă ca adult, nu sunt de fapt bătute în cuie şi pot fi rescrise destul de uşor dacă faci un efort”.

Citește și: