Adriana Stanca
10970 vizualizări 6 mar 2015

„Pentru mine, femeia este cel mai frumos lucru care există pe lumea aceasta, cea mai de preţ fiinţă umană, pentru că ea îţi oferă cel mai frumos cadou: viaţa”. Aşa şi-a început Răzvan Alexe – KREM descrierea. Cunoscut pentru francheţea sau, alteori, jovialitatea cu care spune lucrurilor pe nume, actorul şi cântăreţul de muzică rap în vârstă de 25 de ani recunoaşte că la o întrebare simplă se răspunde greu: „Ce este femeia?”.

„Ea este născătoarea, ar trebui pusă pe un soclu, pe un piedestal... Şi e jumătatea celorlalţi reprezentanţi masculini, deci, cumva cred că bărbaţii sunt pe jumătate împliniţi, din orice punct de vedere, iar femeia e acolo ca să îi împlinească. Şi viceversa este valabilă, bineînţeles! Nu ştiu dacă aş găsi o definiţie anume, dar pur şi simplu faptul că este născătoare şi îţi oferă viaţa, ar trebui să însemne ceva”, spune el.

Recunoaşte că respectul şi admiraţia pe care le are acum pentru femei nu sunt tocmai întâmplătoare. Crescut şi educat în mare parte de femei, Krem mărturiseşte că tot din rândul reprezentatelor „sexului frumos” şi-a ales şi primele modele în viaţă.

Mama lui, care, spune el, „s-a luptat cu demonii” pentru a-i creşte pe el şi pe sora lui mai mare, Aida, rămâne însă „modelul suprem”.

FOTO: Facebook (Krem, alături de mama şi de sora lui)

Eu am fost crescut şi educat, în mare parte, de femei: de mama, de sora mea, Aida, de bunici, verişoare... Deci, sunt dator din orice punct de vedere să cred că primele modele sunt din familie”, a povestit el în interviul acordat gândul. „Mama... care, oricum, pe măsură ce timpul a trecut am văzut ce înseamnă şi partea bună şi partea cea mai puţin bună, chiar dacă ea nu o afişa, adică să crească doi copii cam singurică. Şi a reuşit: a fost şi mamă şi tată şi de unde are atâta forţă femeia nu ştiu, dar aş vrea să-i descopăr toate secretele ca să pot să mi le asum şi eu şi să fur puţin din meserie. Mama e modelul suprem!”, a mărturisit artistul.

De aceea, bucuria de a le face fetelor şi femeilor mici cadouri de 8 Martie i-a rămas „în sânge” de la grădiniţă şi până acum.

Un 8 Martie special? Nu îmi amintesc data exactă, dar am în minte câteva flash-uri cu nişte scrisori, cu scoici, chestii pe care le făceam pentru mama la grădiniţă, cu te iubesc scris cu E-ul invers... Dar încercam să-i arăt uite, artistul din mine!”, îşi aminteşte amuzat. „Asta s-a dezvoltat mai departe şi la şcoală şi făceam aşa cu fiecare colegă, cu profesoarele... Eu iubesc femeia, sunt topit după tot ce înseamnă femeie din toate punctele de vedere. Că nu le înţeleg eu, că sunt şanse să răbufnesc şi câteodată să fiu ultimul idiot în relaţie, indiferent că e doar o prietenă... Dar le iubesc! Am fost făcut să iubesc femeia şi s-o respect întru totul, chiar dacă mai avem cu toţii momente”, admite el.

Prima poveste de dragoste: doamna Doiniţa şi „Zorro”

Şi dacă tot vine vorba de grădiniţă, tot acolo şi-a întâlnit şi prima „mare dragoste”. De fapt, primele două, căci după ce a fost refuzat de o colegă, şi-a canalizat „iubirea”, fireşte, către educatoare.

„Ştiu că m-am îndrăgostit la grădiniţă de o colegă, Laura, iar după o săptămână, de educatoare, de doamna Doiniţa. Am fost guvernat de dragoste de când eram mic”, povesteşte Krem.

„Deci, prima dată când i-am spus unei fete că-mi place de ea a fost la grădiniţă, atunci, cu Laura. Te iubesc, tu n-ai înţeles... Eu vreau să fiu cu tine tot restul vieţii. Cred că nici ea nu înţelegea, că eram mici, eram la grădiniţă... Ea n-a vrut, m-am dus la educatoare! Cum educatoarea era căsătorită, avea copil, m-am gândit că verbal nu merge. Şi am început să-i scriu poezii, să-i desenez chestii cu Zorro, mă semnam Zorro şi i le puneam pe catedră subtil. Şi ştia că eu sunt, dar încercam să-i arăt că eu sunt acolo. Dar ţin minte o secvenţă, când mi-a zis mama băi, nu mai face asta, că se supără bărba-su! Şi eu mă gândeam Dar sunt copil, lasă-mă... îmi place de femeie, n-o să le distrug acum căsnicia. Lasă-mă să-mi împărtăşesc sentimentele! ...Cred că de la chestiile alea cu Zorro porneşte şi faptul că eu acum vreau să pun totul pe foaie, toate gândurile şi să le împărtăşesc cu lumea pe scenă sau în afara scenei”, mai spune el.

Totuşi, faptul de a fi din când în când pe scenă nu-l foloseşte ca pe un As din mânecă pentru a cuceri fete, chiar dacă fascinaţia pe care publicul o manifestă deseori pentru cântăreţi, actori sau alte vedete nu-i de ieri, de azi.

„Admiraţia pe care o au oamenii, în speţă femeile în special, aspra celor care se manifestă pe scenă e pentru că pe scenă eşti absolut liber să fii ce vrei tu”, explică Răzvan Alexe.

„Nu există bariere, nu există limite şi te simţi cel mai puternic om din lume. Şi emani energia asta şi o prezinţi ca şi cum... Poate eu în culise sunt alt om, dar pe scenă sunt cel mai puternic om, sunt zeul tuturor. Bine, unii se folosesc de asta ca să... sex, drugs & rock’n’roll, dar alţii sunt efectiv una cu scena şi cu publicul şi trec prin toate transele, chiar dacă nu urmăresc ceva anume, doar să transmită. Dacă ai noroc să fii şi chipeş, bafta ta, dar nu e un lucru valabil. Uite, Charlie Parker (saxofonist american, cunoscut şi sub numele „Yardbird”, n. red) era un băiat mai obtuz, mai supraponderal, dar rupea saxofonul şi simţea muzica şi nu mai conta! Cred că de asta, pentru că pe scenă eşti, fără să vrei, un semizeu, pentru că descarci atât de multă energie, emani atât de multă emoţie şi trăiri, încât îi năuceşte pe oameni. Deci, băieţii vor să fie ca tine, iar femeile vor să fie cu tine”, afirmă el.

Cât îl priveşte, Răzvan „Krem” Alexe spune că, deşi mai mereu cu capul în nori, a fost „îndrăgostit puternic” de trei ori până acum. Se foloseşte de imaginea partenerelor sale de atunci pentru a descrie „femeia ideală”.

„Am avut mereu sentimentul că e ceva nobil în femeie şi mă îndrăgostesc foarte repede, iar pe măsură ce timpul a trecut am încercat să-mi definesc cumva trăirile acestea. Aşadar, când eram mic eram foarte îndrăgostit, adolescent fiind eram, de asemenea, îndrăgostit, dar poate cumva mai idiot, mai naiv, pentru că încercam să par eu cumva, dar, de fapt, nu eram eu... În pubertate era aşa, o chestie, o luptă interiorară, până azi când aş vrea să cred că sunt stăpân pe ceva lucruri şi ştiu cum să mă reprezint cel mai bine”, afirmă el.

Am iubit nebuneşte trei fete – în ordine cronologică: Alina, Julie şi Miki -, iar la vremea respectivă, adică liceu, facultate şi final de facultate, le-am văzut cele mai frumoase fiinţe, cele mai frumoase femei, cele mai inteligente. Nu puteam să văd altceva sau pe altcineva, erau totul pentru mine din punctul acesta de vedere. Ca femeie ideală, de fiecare dată când am fost îndrăgostit şi am iubit încercam să fiu trup şi suflet acolo pentru cele trei dame diferite, din toate punctele de vedere. Şi la vremea respectivă, ele erau (ideale, n. red)”, mai povestit artistul.

„Când ai lovit femeia, ai cam decăzut”

Chiar şi aşa, în ciuda poveştilor de dragoste trăite, a prietenelor care îi sunt mai mereu alături sau a persoanelor de sex feminin din familia lui, nu a reuşit să afle întocmai ce vor femeile sau care sunt „mecanismele” care le definesc.

Mi se pare că femeia este un fel de Macintosh, iar noi suntem un 486 (Intel 80486, denumit şi Intel 486, n. red), un calculator cu râşniţă… Nu o să înţelegem niciodată sistemul şi cred că asta e şi magia. Că ele sunt enigme, ghicitori, iar noi suntem sau vrem să fim un fel de poeţi, artişti, care să dezlege misterul. Şi toată viaţa o să facem asta, dar nu o să înţelegem probabil niciodată”, apreciază el.

Ştie însă, cu siguranţă, un lucru: „Cea mai mare greşeală pe care ar putea să o facă un bărbat în relaţia cu o damă este să o lovească. Chiar şi verbal. Acesta mi se pare cel mai josnic lucru. Când ai lovit femeia, ai cam decăzut”, spune Krem.

FOTO: "Românii au talent"

„Din punctul celălalt de vedere, cea mai mare greşeală ar fi, probabil, ca femeia să nu aibă răbdarea să înţeleagă exact sistemul simplu de funcţionare al unui bărbat. Noi suntem de aşa natură să tragem ca totul să fie bine, din toate punctele de vedere, şi dacă femeia nu este acolo să-l ajute măcar mental, spiritual, să-l echilibreze, clachează şi mai tare. Deci, să fie un pic mai tolerante cu starea noastră de bipolaritate – când suntem dulci, când suntem satane. Dar doar să înţeleagă, să aibă răbdarea să înţeleagă. Că putem să o luăm pe arătură, iar ele să fie acolo să ne aducă pe calea în regulă”, a adăugat Krem.

Iar pentru puştii îndrăgostiţi, are un sfat, care, susţine el, are efect garantat: dacă vrei să cucereşti o fată, ignor-o!

„I-aş spune prietene, eu ştiu că tu eşti acum super - megaîndrăgostit. Scrie despre ea dacă e  aşa, dar când o vezi, ingor-o. Ignor-o un pic, stai tu liniştit! La un moment dat o să îi dai nişte semne că îţi place – cum sunt acelea mici: te bat pentru că te plac şi nu ştiu cum să o arăt -, dar ignor-o un pic. O să vezi că apoi se va întreba: da’ de ce nu mă mai bagă în seamă?”, explică el.

„Acum sunt răspunsuri pe care le ştiu şi pe care pot să le împărtăşesc, să le dau mai departe, că atunci nu mi-ar fi zis nimeni. Bine, mi-au zis mai mulţi oameni dar eu nu, nu e adevărat, eu trebuie să îi arăt că o iubesc! Da, dar joacă-te un pic cu mintea ei, mai ingnor-o, mai du-te cu băieţii, fă alte cioace... Când apare Bună! Mda... Da, mă, fii atent şi meciul... Messi, nu ştiu ce... Dă-i un pic de spaţiu, las-o aşa că apoi se întoarce. Iar când se întoarce, mai mult... Da, hai că vedem, vorbim. Mai las-o în pace un pic, las-o să respire, las-o să se ducă cu fetele, tu cu băieţii, iar când vă intersectaţi fii lejer, că ştii că tu eşti motherfucker”, a mai spus el cu zâmbetul pe buze.

Au contribuit:

Operator – Cristi Tomoială

Montaj – Karin Frone

Producător – Cezar Helmis

Citește și: