Raluca ION
14841 vizualizări 12 nov 2015

Mulţi părinţi ajung să ţipe la copii lor deşi acesta este ultimul lucru pe care aceştia şi l-ar dori. Care sunt mecanismele care ne determină să ţipăm la copiii noştri atunci când fac un lucru cu care noi, adulţii, nu suntem de acord?

Responsabilitatea unui părinte este să îşi îngrijească şi să îşi protejeze copilul, astfel încât acesta să aibă tot ce are nevoie pentru a prospera atât din punct de vedere emoţional, cât şi din punct de vedere fizic. Părinţii sunt proiectaţi de Mama Natură să facă acest lucru pentru copiii lor. Când un părinte este echilibrat şi se simte generos din punct de vedere emoţional, stabileşte o legătură cu copilul şi poate vedea punctul de vedere al copilului. În această stare, părintele nu ţipă niciodată. Dar, deseori, părinţii nu sunt echilibraţi. Sunt stresaţi de programul şi viaţa lor ocupată.

Nu se simt generoşi din punct de vedere emoţional, se simt plin de resentimente, la adresa vieţii, a muncii, a partenerului, dar şi la adresa copilului care face ceva cu care nu sunt de acord. De multe ori, ei vin cu un bagaj emoţional din propriile lor copilării pe care copilul îl aduce în prezent, ceea ce înseamnă că devin supăraţi şi nu pot gândi clar şi nu îşi pot accesa compasiunea. Părinţii sunt, de asemenea, foarte ocupaţi încercând să se ocupe de programul copilului şi uită că acesta este o fiinţă umană plină de bucurie, încep să se gândească la el ca la un obiect dificil care trebuie împins şi manipulat. Odată ce intră în această stare, ei se raportează la copil ca la o problemă, în loc să vadă comportamentul copilului drept o cale prin care acesta semnalează că are o problemă. În mod natural, ajunşi în această stare copiii ţipă.

Cum putem evita să ţipăm la copiii noştri?

Trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru emoţiile noastre şi pentru starea noastră de bine, astfel încât să rămânem generoşi din punct de vedere emoţional. Monitorizează-ţi starea de spirit. Reîntoarce-te la o stare de generozitate emoţională, când simţi că iritarea ta creşte. Pentru a face acest lucru trebuie să ai grijă de tine. Dacă observi că te supără deseori copilul, trebuie să analizezi chestiunile mai vechi din viaţa ta care îţi pot provoca emoţii negative în relaţia cu copilul tău. Atunci când aceste emoţii ţi se declanşează totuşi, evită să faci sau să spui ceva până când nu te-ai calmat.

De asemenea, trebuie să îţi ajustezi programul, astfel încât să faci doar lucrurile esenţiale şi să nu te mai grăbeşti atât de mult. Trebuie să îţi acorzi timp astfel încât să îţi laşi copilul să fie copil şi să opereze pe baza unui program care să î idea timpul să exploreze şi să viseze cu ochii deschişi. Aminteşte-ţi că atunci când copilul se comportă urât o face pentru că se simte rău. Dacă te antrenezi să empatizezi şi să vezi şi perspective copilului, nu vei mai ţipa.

Care sunt consecinţele violenţei verbale asupra copiilor?

Violenţa verbală scade respectul de sine şi provoacă o mare durere. Îl face pe copil să se descarce pe alţii. Vocea aspră devine voce ape care îşi vorbeşte sieşi, aşa că începe să se trateze cu asprime. Violenţa verbal erodează relaţia dintre părinte şi copil şi îl face pe acesta mai puţin cooperant, aşa că se poartă rău mai des. Copiii nu se simt în siguranţă când părinţii ţipă, pentru că acest lucru arată că părinţii nu îşi pot controla emoţiile, aşadar părintele nu îi poate oferi siguranţă. Astfel că copilul simte că trebuie să preia controlul şi devine anxios, simte nevoia să facă pe şeful şi să aibă fel de fel de cereri.

Ce părere aveţi despre folosirea pedepselor şi recompenselor drept metode educaţionale?

Sunt foarte multe cercetări care arată că, atunci când copiii sunt pedepsiţi, anumite părţi ale creierului se închid, iar copiii învaţă mai puţin. Există, de asemenea, cercetări care scot în evidenţă faptul că atunci când copiii sunt recompensaţi pentru performanţe educaţionale, primesc mesajul clar că învăţatul este atât de neplăcut încât singurul lucru pentru care merită să-l faci este pentru a obţine o recompensă. Acest lucru le distruge bucuria înnăscută de a învăţa.

Care este regula de aur pe care fiecare părinte trebuie să o respecte pentru a avea o relaţie sănătoasă cu copilul său?

Controlează-ţi emoţiile astfel încât copilul tău să aibă încredere în tine că te vei comporta ca un adult şi să se simtă în siguranţă cu tine.

Cum poţi să creezi şi să menţii o relaţie sănătoasă cu copilul tău? 

Empatizează. Priveşte fiecare situaţie din perspective copilului. Înţelege că întregul comportament al copilului tău este o modalitate de comunicare, nu o încercare de a-ţi face probleme. Comportamentul nepotrivit este un strigăt de ajutor.

De ce au copiii cu adevărat nevoie de la părinţii lor?

Au nevoie să le fie împlinite nevoile emoţionale şi fizice. Asta înseamnă să te bucuri de copilul tău pentru a se simţi valorizat. Înseamnă să îl iubeşti necondiţionat, chiar şi atunci când greşete, nu să îl pedepseşti şi să îi retragi iubirea. Înseamnă să îl asculţi şi să empatizezi cu el, chiar şi atunci când îi impui limite.

Cum să îi impui limite, cum să îl faci să urmeze regulile bune în viaţă?

Ascultă-ţi copilul, conectează-te cu el şi în acest fel este mult mai probabil ca şi el să te asculte pe tine. Ai tu însuţi obiceiuri sănătoase şi este mult mai probabil ca el să te urmeze. Când impui limite cu empatie, copilul e mai predispus să urmeze regulile, să şi le internalizeze. Pe măsură ce îţi urmează regulile, el învaţă că are beneficii. Începe să se gândească la el însuşi ca la cineva care urmează acele obiceiuri sănătoase pentru că sunt bune pentru el.

Şcoala este o mare provocare atât pentru copii cât şi pentru părinţi. Ce ar trebui să înveţe cu adevărat cu adevărat copiii din şcoală?

Ar fi minunat dacă interesul înnăscut al fiecărui copil pentru învăţare ar fi încurajat de şcoală. Dar mult prea des şcoala distruge curiozitatea naturală a copiilor şi bucuria de a învăţa. Nu ştiu nimic despre şcolile româneşti, dar ştiu că cele mai bune şcoli îi învaţă pe copii citire şi matematică, încurajându-le bucuria de a învăţa.

În şcolile româneşti se pune o mare presiune pe copii. Cum îi putem ajuta să îi facă faţă?

Copiii au nevoie să râdă şi să se joace acasă pentru a face faţă presiunii de la şcoală. Lasă-ţi copilul să afle că nu eşti întotdeauna de accord cu şcoala, dar că trebuie să încerce să facă tot ce este mai bun. Nu trebuie să fie perfecţi.

Ce ar trebui să facă părinţii atunci când copilul începe să ia note proaste care îi periclitează admiterea la liceu sau facultate?

Ascultă-ţi copilul. Află de ce are note proaste. Are o tulburare de învăţare? Nu e atent? E plictisit? Încearcă să rezolvi problema care stă la baza notelor proaste?

Cum îi putem ajuta pe cei mici să îşi găsească chemarea?

Susţine-ţi copilul în orice pasiune pe care o are. Susţine-l în a-şi dezvolta perseverenţa de care are nevoie în a-şi urma orice chemare.

Cum poţi să comunici eficient cu profesorii astfel încât să aperi interesele copilului tău?

Începe întotdeauna prin a înţelege punctul de vedere al profesorului, astfel încât acesta să fie mai receptive la spusele tale. Spune-I cât de mult îi apreciezi eforturile şi că înţelegi că are în grijă mulţi alţi copii. Spune-I că copilul tău are dificultăţi şi că are nevoie să se conecteze cu copilul tău mai mult, ceea ce îl va face, să perăm, să aibă o atitudine mai caldă faţă de copilul tău. Arată-I ce funcţionează pentru copilul tău acasă şi întreabă dacă poate face acele lucruri la şcoală.

Din nefericire, joburile pe care le avem ne ţin cea mai mare parte a zilei departe de copiii noştri. Cum putem compensa acest lucru?

Simplifică-ţi viaţa, elimini tot ce poţi astfel încât să petreci timpul pe care îl ai într-o conectare caldă cu copilul tău.

Laura Marham este doctor în psihologie clinică, fondator al www.ahaparenting.com, autor al cărţilor “Părinţi liniştiţi, copii fericiţi: cum să înlocuim ţipetele cu conectarea” şi “Părinţi liniştiţi, fraţi fericiţi: cum să creştem fraţi prieteni pe viaţă” şi se susţine pe 14 şi 15 noiembrie o conferinţă la Bucureşti, la invitaţia Totul despre mame.

Citește și: