Raluca ION
6022 vizualizări 21 mai 2015

Abordarea „încă o înghiţitură” are loc, de obicei, atunci când vrei ca un copil să mănânce o anumită mâncare sau să mănânce mai mult în general, spun Gill Rapley şi Tracey Murkett. „Cercetările ne arată, însă, că dacă încerci să-I convingi pe copii să mănânce o mâncare pe care nu o vor, acestora le va displăcea şi mai mult respectivul fel de mâncare. Poate funcţiona pe termen scurt, dar acest lucru înseamnă că un copil va fi mai puţin dispus să aleagă un anumit tip de mâncare mai târziu. Acest lucru este, de asemenea, adevărat atunci când un fel de mâncare care îi place copilului, de obicei ceva dulce, este folosit drept recompensă după ce copilul mănâncă un fel care nu îi place sau unul despre care părinţii sunt îngrijoraţi că nu îi va plăcea copilului, precum o anumită legume. În acest caz, copilul începe să aprecieze recompense chiar şi mai mult, în timp ce felul de mâncare care nu îi place, îi va plăcea chiar mai puţin. Astfel, el va fi mai puţin predispus să aleagă o dietă sănătoasă şi echilibrată pe măsură ce va creşte”, explică acestea.

Copiii care sunt forţaţi să mănânce riscă să devină supraponderali atunci când cresc

Să încerci să îi convingi pe copii să mănânce o cantitate mai mare de mâncare decât îşi doresc, oricare ar fi aceea, este, de asemenea, o practică dăunătoare. „Învaţă copilul să ignore semnalele pe care corpuI le trimite pentru a-i spune că este „plin”. Acest lucru înseamnă că va fi supus riscului de a mânca prea mult şi de a deveni supraponderal, pe măsură ce va creşte. Percepţia părinţilor că trebuie să-şi alerge copilul cu farfuria de mâncare înseamnă, de asemenea, că mesele în familie nu sunt relaxate pentru nimeni. Iar mâncarea şi mâncatul ar trebui să fie întotdeauna plăcute.”

Potrivit lui Gill Rapley şi Tracey Murkett, această abordare îşi are originea în felul în care au trăit străbunicii şi bunicii noştri în prima jumătate a secolului 20, o perioadă dominată de război şi foamete. Atunci să nu termini tot din farfurie însemna să rămâi flămând o perioadă bună de timp, mâncarea nu trebuia irosită, iar felul în care se hrănea un copil făcea diferenţa dintre viaţă şi moarte. Astăzi avem mâncare din belşug, însă aceasta este de multe ori de proastă calitate. „Astăzi avem mijloacele de a ne umple cu mâncare de proastă calitate, dar am continuat să ne păstrăm obiceiul de a ne convinge copiii să mănânce, deşi nu mai există niciun motiv”, spun Gill Rapley şi Tracey Murkett. 

„Dacă părinţii mănâncă nesănătos, singura soluţie pe termen lung este să îşi schimbe propriile obiceiuri culinare”

Potrivit celor două britanice, fiecare copil, dacă se dezvoltă normal, ar trebui să deţină controlul asupra a ceea ce mănâncă, cât de repede, cât de mult. „Numai el ştie ce îi spune corpul în legătură cu tipul şi cantitatea de nutrienţi de care are nevoie într-o anumită zi, la o anumită masa. Copilul decide ce să mănânce, din mâncarea oferită, iar rolul părinţilor este să prepare şi să ofere mâncare hrănitoare şi variată, evitând junk food-ul şi ingredientele nenecesare, precum sarea şi zahărul. Copilul nu îşi controlează părinţii, nici ceea ce îi pun în farfurie, controlează doar cât mănâncă. Bebeluşii, în special, trebuie să aibă ocazia să exploreze mâncarea şi să decid cât să mănânce. Dacă este lăsat să se joace cu mâncarea, înainte de a o băga în gură, bebeluşul va învăţa cât să muşte şi cum să mestece”, susţin Gill Rapley şi Tracey Murkett.

Părinţii au cel mai important rol în crearea obiceiurilor alimentare ale copiilor, însă nu prin ceea ce spun sau ceea ce le pun în farfurii celor mici. Ci prin ceea ce pun în propriile lor farfurii. „Copiii învaţă să mănânce, urmărindu-i pe părinţii lor mâncând. Este adevărat că ajută să le oferi copiilor mâncăruri sănătoase, dar acest lucru nu va funcţiona dacă ei nu îi văd pe părinţi consumând acel tip de mâncare. Chiar dacă i se dă o altfel de mâncare atunci când este mic, el va ajunge în final să ia parte la masele părinţilor, să mănânce din aceeaşi mâncare. Dacă părinţii mănâncă nesănătos, singura soluţie pe termen lung este să îşi schimbe propriile obiceiuri culinare”. Este o soluţie care funcţionează şi în cazul copiilor mai mari care au căpătat obiceiuri culinare nesănătoase, de care pare că nu vor mai scăpa niciodată. Mesele sănătoase şi relaxate în familie, însoţite de explicaţii legate de felul în care foloseşte corpul mâncarea şi felul în care este produsă aceasta, pot face minuni dacă se transformă într-un obicei. 

Copiii au nevoie să mănânce mai puţin decât cred părinţii lor

Copiii au nevoie să mănânce mai puţin decât cred mulţi părinţi, spun cele două specialiste în nutriţie: „Ei au nevoie să mănânce exact atât cât să rămână sănătoşi şi ştim că să fii supraponderal este nesănătos. Cantitatea exacta este diferită de la un copil la altul şi poate varia de la o zi la alta, în cazul aceluiaşi copil. Cel mai bun ghid este chiar apetitul celui mic. Din păcate, deseori, copiii aleg să mănânce mai puţin decât îşi imaginează părinţii lor că ar trebui, în special în perioada 1-3 ani. Mulţi părinţi nu îşi dau seama că, între 1 şi 3 ani, copiii au nevoie să mănânce mai puţine mâncare decât aveau atunci când aveau sub un an. Când copiii mici sunt presaţi să mănânce mai mult decât au nevoie, la o vârstă la care devin mai asertivi şi capabili să argumenteze, mesele se transformă în bătălii şi problemele precum„mofturile” şi refuzul mâncării apar adesea”, spun Gill Rapley şi Tracey Murkett. 

Studiile arată că obiceiurile alimentare ale unui bebeluş încep încă din perioada intrauterină, iar diversificarea reprezintă un moment cheie care poate influenţa pe termen lung felul în care se hrăneşte un copil. „Bebeluşii sub şase luni nu pot să digere efficient mâncărurile solide, aşa că ar trebui să mănânce exclusive lapte. La şase luni, copiii sunt capabili să ia în mână bucăţi de mâncare şi să le mestece, aşadar nu este nevoie să îi hrănim cu linguriţa. Cu cât mai des îi incluzi în mesele de familie, cu atât mai bine. Astfel va învăţa să aleagă dintr-o gamă de mâncăruri sănătoase şi nu îşi dezvolta preferinţa pentru alimentele nesănătoase. Un bebeluş nu ar trebui presat să mănânce anumite mâncăruri, să mănânce repede. Poate să nu mănânce niciun fel de mâncare sau foarte puţină săptămâni întregi – acest lucru este normal, iar laptele ar trebui să rămână principala sa sursă de nutriţie până în jurul vârstei de un an. Să faci anumite mâncăruri să pară speciale sau să presupui că un anumit tip de mâncare nu o să-I placă sunt practici care ar trebui evitate pe cât de mult posibil. Părinţii pot să aibă încredere că bebeluşul lor ştie ce are nevoie”, sunt de părere Gill Rapley şi Tracey Murkett. 

Ce înseamnă diversificarea naturală

Cele două se vor afla pe 6 iunie la Bucureşti, unde vor susţine, la invitaţia „Totul despre mame”, o conferinţă pe tema diversificării naturale, ghidate de copil. Tododată, cărţile lor, „Diversificare naturală” şi „Copii crescuţi cu blândeţe”, vor fi lansate pe 22 mai, la librăria Humanitas Cişmigiu, începând cu ora 18:30. 

În timpul conferinţei acestea vor vorbi despre curentul numit diversificare naturală, care a devenit un fenomen în special în Marea Britanie şi Olanda. „Diversificarea naturală este o abordare care permite copilului să progreseze în mod natural şi îi respectă abilitatea de a-şi regla propriul apetit. Primele mâncăruri ar trebui să fie uşor de apucat de către copii – bucăţi cât un deget sau fâşii lungi. Alte forme şi texturi pot fi incluse gradual, pe măsură ce copilul capătă mai multă experienţă. Bucăţile trebuie să fie suficient de tari pentru a putea fi apucate, dar suficient de moi pentru a fi mestecate – fructele pot fi crude, dar legumele şi carnea trebuie să fie gătite. Mâncarea este mai curând oferită copilului, decât data, astfel încât decizia de a o lua sau nu să aparţină copilului. Copilul nu trebuie convins, grăbit sau consrâns în niciun fel, trebuie să i se permită să exploreze mâncarea. Primele mese sunt despre învăţare, nu despre mâncare, aşa că este important ca copilul să nu fie oboist sau flămând. Laptele trebuie oferit ca şi înainte, pentru că, până la vârsta de un an, aceasta este principala sursă de nutriţie a copilului”, explică Gill Rapley şi Tracey Murkett.

„Mesele în familie trebuie să fie un moment pentru conversaţie şi companie bună, nu pentru persuasiune, mită sau lupte”

Cel mai important element care îl ajută pe un copil să-şi dezvolte obiceiul de a mânca sănătos sunt mesele în familie. „Este recomandat ca întreaga familie să stea împreună la masa ori de câte ori este posibil. Toţi membri familie trebuie să cumpere, prepare şi împartă aceeaşi mâncare hrănitoare. Nu trebuie să presupui că fiecare masa trebuie urmată de un desert. Trebuie să faci mesele în familie plăcute. Acestea reprezintă un moment potrivit pentru conversaţie şi companie bună, nu pentru persuasiune, mită sau lupte. Toţi membri familiei trebuie trataţi la fel şi trebuie să avem încredere în ei că mănâncă ceea ce au nevoie. Între mese, îi poţi oferi copilului gustări sănătoase, dacă îi este foame”, arată cekle

 

Citește și: