1579 vizualizări 31 oct 2010

- Stimată doamnă procuror general, bine aţi venit în redacţia ziarului Gândul…

- Bine v-am găsit!

- … ca să discutăm despre un subiect care, aşa cum dovedesc accesările, a preocupat mult pe cititorii ziarului. Este vorba de stenograme. N-o să discutăm numai de stenograme, o să discutăm şi de alte lucruri legate de acest capitol esenţial pentru funcţionarea României, care este Justiţia. Mai întâi aş vrea să vă sesizez un aspect pe care mi-l amintesc de dinainte de 1989. Atunci se discuta în şoaptă pe la colţuri, pe la burlan, cum se mai spunea, în wc… Exista acea crispare continuă a oamenilor în legătură cu posibilitatea de a fi ascultaţi, interceptaţi, posibilitatea ca Securitatea să afle ce discută ei… Şi înainte de '89 nu existau nici telefoane mobile, teoretic nici posibilitatea de înregistrare ambientală, nici toate sculele superperformante de înregistrare de astăzi. Dar această stare poate fi regăsită, acum, printre cetăţenii României, profesorii în cancelarii, medicii la spital, funcţionarii când au ceva de spus, de discutat, ce consideră că ar fi mai delicat, dintr-o dată se crispează, încearcă să vorbească în locuri mai ferite, din nou a apărut acest sentiment. Vi se pare ciudat faptul că a apărut asta, după numărul mare de stenograme, înregistrări, interceptări ale unor convorbiri în scopuri de cercetare penală, care, însă, au ajuns publice, au ajuns să fie subiecte de mare senzaţie în presă?

- Cred că trebuie să lămurim modul în care aceste redări ale interceptărilor ajung în presă. În activitatea de urmărire penală sunt dosare în care procurorii apelează la aceste interceptări. Dacă ar fi să mă refer la o statistică în Ministerul Public, cred că în sub 10% din dosarele pe care noi le avem în instrumentare se apelează la acest procedeu. Avem structurile DNA şi DIICOT, unde faptele prin natura lor fiind mai grave, legea oferă posibilitatea anchetatorilor să folosească această metodă de probaţiune. Dar nu este un procent foarte mare de dosare în care se folosesc astfel de procedee probatorii. Problema interceptărilor care au ajuns în presă se poate explica, dacă vreţi, în următorul mod: o dată plecat dosarul de la Parchet, înregistrându-se la instanţa de judecată, el devine public. El poate fi consultat de persoana care este trimisă în judecată…

VEZI AICI VIDEO- PRIMA PARTE A INTERVIULUI ACORDAT DE CODRUŢA KOVESI

VEZI AICI VIDEO- A DOUA PARTE A INTERVIULUI ACORDAT DE CODRUTA KOVESI

- … avocat…

- …de avocat, şi poate fi consultat inclusiv de jurnalişti. Eu nu neg: au fost situaţii în care poate astfel de interceptări s-au scurs şi din Ministerul Public, dar vă asigur că, în ultima perioadă, scurgerea de informaţii pe surse din Ministerul Public este mult mai limitată faţă de anul 2006, dacă vreţi, când am preluat această funcţie. Am avut multe situaţii în care persoana a fost cercetată, a plecat de la Parchet, s-a dus într-un studio de televiziune şi a comentat dosarul… A explicat ce a căutat la Parchet… Deci, situaţiile de acest gen, noi nu le putem opri…

- Dar este legal ca astfel de înregistrări să apară în spaţiul public?

- Din moment ce dosarul a ajuns la instanţa de judecată, iar prin natura lor, şedinţele de judecată sunt publice, astfel de informaţii pot apărea public…

- Şedinţele de judecată sunt publice, dar dosarul e public?

- Asta voiam să explic: dacă dosarul ajuns la instanţă poate să fie făcut public sau nu. Şi aici am să fac o trimitere la Regulamentul CSM, în care se prevede că părţile care sunt în dosar au dreptul să-şi consulte dosarul şi apărătorii lor, la fel, şi mai este o dispoziţie specială pentru jurnalişti, care pot avea acces la dosar, dacă fac o cerere şi dacă purtătorul de cuvânt sau preşedintele instanţei aprobă acest acces. Au fost multe situaţii în care dosare care au fost mult mediatizate au ajuns la instanţă, jurnaliştii au cerut acces, li s-a permis accesul la dosar, şi am văzut chiar şi imagini în diverse ziare, în care jurnaliştii pozau cu telefonul diverse stenograme…

- Deci, ei necomiţând ceva ilegal, în acel moment…

- Accesul la dosar s-a făcut legal, s-a făcut pe baza unui regulament, care a fost întocmit de CSM.

- Perfect. Şi atunci, situaţia care se creează cu privire la persoanele neimplicate în cercetarea respectivă, care apar în astfel de convorbiri înregistrate…
- Da…
- De pildă, în cazul Vântu. Şi în alte cazuri. Jurnaliştii cu care discută dl. Vântu, care face obiectul unei cercetări penale, nu au nicio legătură cu respectivul caz penal, în care este cercetat dl. Vântu. El li se adresează, le spune tot felul de lucruri, care sunt considerate de către procurori relevante în cazul respectiv. Eu nu calific relevanţa sau nerelevanţa spuselor d-lui Vântu în legătură cu respectivul caz. Asta o să hotărască justiţia, dacă ce prezintă procuratura e relevant… Însă există acolo nişte persoane care se mulţumesc să răspundă monosilabic, uneori, celor spuse de domnul Vântu, unele dintre stenograme nu au niciun fel de relevanţă, după capul meu şi, cred, al oricărui om normal. De pildă, o stenogramă în care dl. Stelian Tănase îi cere voie lui Vântu să se ducă la Televiziunea Română, şi dl. Vântu spune "du-te, că şi acolo tot Realitatea TV o reprezinţi. Noi ne distribuim", n-am înţeles, pentru ce o astfel de stenogramă, care era relevanţa ei? Care era relevanţa stenogramei cu întrebarea adresată de dl. Petrişor Obae lui Vântu în legătură cu vânzarea postului Realitatea TV? Şi chiar discuţiile, de pildă, dintre dl. Vântu şi dl. Buşcu în legătură cu politica editorială a Academiei Caţavencu. Erau nişte discuţii relevante pentru breasla noastră, interesante… Ele vor rămâne, categoric, în arhivele presei din România, ca nişte documente semnificative pentru ceea ce însemna jurnalismul în România astăzi, însă nu înţeleg de ce, dacă astfel de stenograme tot ajung la cunoştinţa publicului, deci ele nu mai au statutul, să spunem, de documente secrete, oare nu ar fi normal ca, în astfel de cazuri, să se procedeze ca la CNSAS, unde în dosarele care se înmânează celui care solicită, adică exact aşa cum jurnalistul solicită la instanţă respectivul dosar cu stenograme, şi un cetăţean poate solicita la CNSAS dosarul, în care sunt barate numele anumitor persoane care apar acolo, prin lege. Nu vi s-ar părea normal să se procedeze aşa şi în cazul unor astfel de înregistrări?

- Sunt mai multe întrebări în ceea ce aţi spus dvs., să răspund la ultima. Din moment ce Regulamentul CSM permite jurnalistului să aibă acces la dosar aşa cum este el făcut de procuror, deocamdată în aceste cazuri şi până în acest moment, legislaţia a fost respectată. Dacă ea se va modifica pe viitor şi poate că este un punct de plecare în a discuta dacă acest regulament trebuie modificat sau modul în care anumite date se fac publice. Ce ţine de Ministerul Public, pot să vă spun cu certitudine, că noi protejăm datele cu caracter personal, şi am avut situaţii în care ni s-au cerut copii după dosare, şi atunci noi am acoperit nume de persoane, numere de telefon, date privind adresa, date privind boala. Totdeauna am făcut acest lucru. Însă, aici în cazul în care dumnneavoastră mă întrebaţi, aş face câteva precizări, dar de principiu, n-aş vrea să comentez exact această speţă. Notele de redare pe care noi le facem într-un dosar penal, noi nu le facem ca să fie livrate publicului, noi le punem pentru judecător, ca să le aibă în considerare atunci când, în ansamblul probelor, apreciază vinovăţia unei persoane sau nu. Deci, în momentul în care un procuror a făcut o notă de redare a unei convorbiri, el este obligat să respecte legea în ceea ce priveşte modul de întocmire. Acest lucru ce presupune? Că el trebuie să spună cine cu cine discută, de pe ce posturi telefonice a sunat, la ce oră, în ce zi, şi conţinutul întregii convorbiri. Dacă, spre exemplu, într-o convorbire telefonică se discută 10 minute despre chestiuni private, iar la final se discută despre fapta penală, procurorul nu poate să scoată acel pasaj, să-l pună la dosar. El este obligat, potrivit legii, să pună întreaga discuţie. Apoi, ca să apreciezi dacă o anumită convorbire telefonică are relevanţă pentru caz, acest lucru poate să-l facă doar procurorul care instrumentează dosarul, şi doar judecătorul care, analizând întreg probatoriul, consideră că este relevantă sau nu, pentru soluţionarea dosarului…

VEZI AICI VIDEO- A TREIA PARTE A INTERVIULUI ACORDAT DE CODRUTA KOVESI

- Bun. Să zicem că s-a decis că această convorbire este relevantă, aşa au decis procurorul, judecătorul…

- … Voiam să spun un pic despre criteriile pe care le au procurorii, când apreciază asupra relevanţei unei discuţii. Potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală, obiectul probatoriului nu e doar fapta penală comisă, ci trebuie să adunăm şi date privind circumstanţele personale ale făptuitorului, să strângem date despre modul în care a acţionat, modul în care gândeşte, modul în care încearcă să influenţeze anumiţi martori sau anumite persoane. Or, în cazul în care dumneavoastră aţi făcut referire, vorbim despre o infracţiune care aduce atingere înfăptuirii justiţiei. Deci, anumite convorbiri care au fost inserate acolo sunt de natură să arate circumstanţele personale ale celor care au comis presupusele fapte penale şi care pot dovedi modul în care s-a încercat influenţarea justiţiei. N-aş vrea să intru în exemple…

- Păi unde este influenţă… influenţarea justiţiei, care e un lucru grav, nu e prezentă în discuţiile cu Doru Buşcu, în discuţia cu Stelian Tănase, în discuţia cu Obae…

- Modul în care influenţează, modul în care gândeşte, modul în care încearcă să influenţeze justiţia şi opinia publică, modul în care îşi exprimă atitudinea faţă de instituţiile statului, faţă de hotărâri judecătoreşti, poate fi…

- Justiţia sau opinia publică? Dacă e vorba de influenţarea opiniei publice…

- Aici trebuie să avem în vedere întreg spectrul. Aş vrea să vă spun că în acest dosar la care facem referire au fost foarte multe note de redări, care erau la dosar, sunt file întregi, dacă nu mă înşel, sunt câteva sute de pagini de interceptări. Procurorul când a pus anumite discuţii la dosar, el nu le-a pus cu scopul de a fi făcute publice, ci de a fi folosite ca probă într-un dosar penal, şi aş vrea să spun că, oarecum, anumite pasaje care au apărut în mass-media au fost scoase din context. Deci n-au apărut…
- n-au apărut integral…

- … n-au apărut integral, au apărut câteva fragmente. Acum nu este vina…

- … care dădeau o imagine nedreaptă asupra unora din cei aflaţi în aceste…

- … nu este vina procurorului…

- … stenograme…

- …că dintr-un volum de câteva sute de interceptări, anumite fraze au fost extrase din context, şi au fost comentate, ca să-ţi faci o opinie dacă o anumită discuţie are relevanţă sau nu trebuie să citeşti tot dosarul. V-aş putea da un exemplu: poate apar la dosar, că apar sigur discuţii care, "hai la mine, hai să facem o plimbare", chestiuni de genul ăsta care, la prima vedere, îţi spui că nu are nicio relevanţă. Are relevanţă, dacă eu vreau să dovedesc că o anumită persoană are relaţie de prietenie cu altă persoană şi acest lucru e important pentru anchetă…

- Doamnă procuror general, eu nu am o problemă cu decizia procurorului de a avansa o astfel de înregistrare ca probă relevantă în dosar. Aşa decide dânsul, mă rog, că acele lucruri vor fi de folos… Problema este că dvs. ştiţi foarte bine că ele vor ajunge publice, deşi ele nu sunt destinate publicului, aici e contradicţia. Deci, procurorul le pregăteşte pentru examinare nepublică de către instanţă, şi ele ajung publice… Nu credeţi că aici este un lucru incorect şi nedrept în ceea ce priveşte protecţia datelor persoanei de care dvs., iată, ţineţi seama?

- Dacă vreţi să mă refer strict la persoane care intră în contact cu persoana ascultată şi care sunt, cu ghilimelele de rigoare, victime colaterale, sigur că intenţia procurorului când pune astfel de interceptări, nu este asta, de a crea şi victime colaterale, dar, dacă pentru dovedirea faptelor este necesar ca procurorul să pună acea discuţie la dosar, atunci interesul privat trece în subordinea interesului public.

- Dar nu poate fi barat numele respectivului, care n-are nicio relevanţă?

- Se pune problema dacă este necesar să apară o lege ca în momentul în care un dosar este făcut public să fie protejate datele personale, să poată fi protejată identitatea sau alte date ale interlocutorilor…

- … care nu sunt implicaţi în cazul de cercetare penală…

- Cu această problemă, eu sunt de acord cu dumneavoastră şi chiar am să pun în discuţia Consiliului Superior al Magistraturii să găsim împreună un mod de a rezolva această problemă. Nu este primul caz în care note de redare ajung publice. Vreau să vă spun că, în acest caz, ţinta noastră nu au fost jurnaliştii. Şi am tot văzut în spaţiul public că se discută despre faptul că ascultăm jurnaliştii. Noi nu ascultăm jurnaliştii. Noi, dacă avem suspiciuni că o persoană comite o faptă de natură penală şi este necesar pentru dovedirea acelei fapte să procedăm la acest mijloc de probă, atunci punem interceptări. Legea prevede foarte clar condiţiile în care se poate dispune o interceptare. Însă, vă asigur că în niciunul din dosarele Ministerului Public nu am ascultat jurnalişti pentru că erau jurnalişti. Aşa cum sunt şi procurori care comit fapte penale, sau alte categorii profesionale…

- Am înţeles. Dar niciunul dintre interlocutori nu este acuzabil, nu are nicio sarcină penală, nu e cercetat şi nimic din ce spune nu face referire la obiectul anchetei…

- Şi dacă vă uitaţi cu atenţie pe acele note sunt discuţii în care vorbeşte mai mult persoana care este cercetată. Exact cum aţi zis şi dvs. Celălalt îi răspunde, da, nu…

- Veţi cere ca propunerea dumneavoastră în legătură cu protecţia datelor pentru persoanele neimplicate să se aplice şi în cazul înregistrărilor făcute de DNA, care are un serviciu propriu de înregistrări, diferit de al SRI?

- Se va aplica tuturor structurilor.

VEZI AICI VIDEO - A PATRA PARTE A INTERVIULUI ACORDAT DE CODRUŢA KOVESI

- Aş vrea să vă întreb ceva, doamnă procuror general: credeţi că domnul Vântu, în momentul în care vorbea, aşa cum vorbea în aceste stenograme, credeţi că era conştient de faptul că era înregistrat?

- Nu pot să comentez acest lucru. Şi nici nu vreau să-l comentez. Eu am discutat ca o situaţie de principiu. Ce pot să vă spun? Poate că sunt situaţii în care doi interlocutori vorbesc pe telefon, mai în glumă, mai în serios, toate afirmaţiile pe care un procuror consideră că le poate folosi ca probă, sau le poate folosi pentru obiectul probaţiunii, aici intrând şi circumstanţele persoanei care comite fapta, trebuie coroborate cu alte probe. V-aş da un exemplu. Dacă dumneavoastră aveţi o discuţie telefonică cu mine, şi spuneţi că mâine, nu ştiu, veniţi la Parchet să faceţi o faptă penală, da' poate o spuneţi în glumă. Dacă eu acel lucru nu pot să-l coroborez cu alte probe, şi nu pot să rămân doar cu o discuţie, sigur că el nu va fi folosit ca probă. De aceea, tot ce apare pe discuţiile telefonice trebuie coroborat şi cu alte probe. În majoritatea dosarelor alte probe sunt: documente bancare, expertize, declaraţii de…

- De ce vă întrebam în legătură cu faptul că domnul Vântu era conştient sau nu că e înregistrat, pentru că aceste discuţii pot fi reinterpretate, dacă ne gândim că domnul Vântu juca acolo nişte teatru, ştiind foarte bine că este ascultat. Există referiri directe făcute de domnul Vântu la organele de anchetă, adică întreruperea bruscă a convorbirii cu interlocutorul şi referire, mai mult sau mai puţin obscenă, la posibilii ascultători?

- Eu nu ştiu ce s-a discutat şi cum s-a discutat. Eu, sigur, am avut dosarul pentru a verifica legalitatea actului de sesizare a instanţei, am citit dosarul, am citit notele de redare, dar nu pot să vă spun dacă există una din astfel de situaţii. Însă, persoana care este cercetată şi faţă de care se foloseşte ca probă această interceptate, poate, ori în faţa procurorului, ori în faţa judecătorului, să explice cu privire la fiecare notă de redare, care este reţinută ca probă împotriva sa, să explice ce a vrut să spună şi cum a vrut să spună.

- Domnu Vântu a explicat, prezentate fiindu-i probele?

- În faţa procurorilor nu a dat niciun fel de declaraţii…

- Deci nu a contestat nimic din aceste stenograme, nu a dorit să asculte proba audio…

- Nu, nu a dorit să asculte proba audio, din ce ştiu de la procurori, a semnat prezentarea materialului de urmărire penală, fără să ceară probe noi şi fără să facă niciun fel de declaraţie în faza de urmărire penală. Însă vreau să vă spun că sunt situaţii în care au fost cercetate alte persoane şi faţă de care s-au folosit astfel de mijloace de probă, şi cu ocazia prezentării materialului, când au citit conţinutul tuturor notelor de redare, persoanele care au fost cercetate au spus "uite în discuţia care am avut-o cu X sau cu Y, eu cred că ar fi o probă care îmi este mie favorabilă". Atunci procurorul este obligat să facă redare pe acea convorbire, şi s-o pună la dosar, pentru că noi trebuie să strângem probe şi în apărarea, şi în învinuirea persoanei. În acest caz, nu s-a făcut acest lucru.

- Deci, reţinem şi asta e o ştire, reţinem că doamna procuror general consideră că nu este corect, nu este în regulă, ca numele acestor oameni care nu au niciun fel de treabă cu cazul să mai apară în public. Ele pot să apară, fireşte, atâta vreme cât dosarul este nepublic, cât lucrează organele cu el, dar că trebuie protejată apariţia lor în public şi veţi face chiar o întâmpinare, o propunere, către CSM în această direcţie.

- O să punem în discuţia Consiliului Superior al Magistraturii această problemă, pentru că nu este prima dată când astfel de stenograme au apărut în public…

- Şi nici ultima… vor apărea în continuare…

- Au fost şi alte cazuri în care au fost implicaţi chiar şi magistraţi, care au apărut în presă şi care, la fel, nu aveau niciun fel de vinovăţie din punct de vedere penal, nu erau cercetaţi; însă numele lor au apărut în aceste discuţii care s-au făcut publice şi sper să găsim împreună cu Consiliul Superior al Magistraturii o modalitate în care, dacă astfel de documente sunt făcute publice, datele personale sau numele celor care n-au nici un fel de implicare în dosar să nu fie făcute publice.

- De pildă, alte stenograme, mai noi, vorbesc de cazul ALRO şi acolo avem o adevărată piesă de teatru, pe care au scris-o domnii procurori, pentru că e vorba de Trump, este vorba de Prietena, este vorba de Comandantul şi persoanele respective sunt identificate, se discută codificat, spun domnii procuri, iar identificarea o fac dânşii într-o legendă, într-o notă de subsol, mă rog, Prietena - Elena Udrea, Comandantul - Traian Băsescu, dar noi ne uităm la acele stenograme ca spectatori. Vedem textul, vedem legenda, dar noi n-avem de unde să ştim pe ce bază spun procurorii că tocmai acel comandant era Traian Băsescu.

- Aceeaşi problemă şi aceeaşi întrebare mi-am pus-o şi eu, pentru că la dosar există doar o coală de hârtie, în dreptul căreia sunt trecute poreclele şi nişte nume, fără ca procurorul să indice ce probe sunt sau modul în care ajung la acele nume. Explicaţia asta cred că trebuie să o dea procurorul de caz, procurorul care a instrumentat dosarul, să explice cum s-a ajuns de la o poreclă la un anumit nume. Pentru că nota de redare, potrivit legislaţiei, în momentul în care se face o notă de redare, persoana care dă telefon şi vorbeşte, dacă nu se identifică cu nume, prenume, se scrie domn, doamnă. Deci, dacă eu sun şi zic "Sunt Codruţa Kövesi", în momentul în care se face redarea, se scrie numele şi prenumele. Dacă eu nu mă identific cu nume şi prenume, cel care face redarea, are ca regulă să scrie domn, doamnă. Deci modul în care sunt interpretate anumite porecle sau anumite nume din convorbiri, trebuiesc asociate şi identificate pe baza unor probe de la dosar.

- Ceea ce nu apare… Opinia publică nu vede decât aceste scenete în momentul de faţă… În legătură cu eficienţa acestor stenograme… Stenograme au fost în cazurile Costiniu, Căşuneanu, Locic, Popoviciu, Becali, Diaconescu, Vântu… Toţi aceşti oameni, pe baza instrumentării dosarului de către procurori, au fost arestaţi, iar în clipa de faţă… au fost eliberaţi şi-şi văd de treburi. Cum arată asta în legătură cu imaginea eficienţei procuraturii în România… Deci, dacă nu într-un singur caz, ci în două, trei, şapte, nouă, alcătuirea dosarului s-a dovedit neconformă cu legea, pentru că probabil de aceea instanţa eliberează, ce faceţi cu procurorii dvs., doamnă procuror general?

- Dacă în cursul unei investigaţii, un procuror consideră că persoana pe care o cercetează prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se duce la judecător, solicită arestarea preventivă. Această noţiune de pericol social concret pentru ordinea publică nu este definită de legiuitor. De aceea ea trebuie dovedită prin diverse mijloace de probă. Faptul că propunerea nu este însuşită de către un judecător nu înseamnă că dosarul nu este bine făcut sau că nu sunt suficiente probe. Este doar o măsură preventivă. Sunt foarte multe situaţii în care, chiar dacă inculpatul nu este arestat preventiv, el este trimis în judecată şi condamnat. Sau judecătorul consideră că nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică şi dispune o altă măsură; de exemplu, a-l obliga de a nu părăsi ţara, care este tot o măsură preventivă. Însă, dacă vreţi din perspectiva cetăţeanului, cred că este o problemă care ţine de încrederea în justiţie, atunci când procurorul spune că prezintă pericol şi judecătorul spune "nu, nu prezină pericol public". Pentru oameni este foarte greu să înţeleagă de ce doi magistraţi care au aceeaşi pregătire şi lucrează după aceeaşi lege, interpretează diferit legea. Este ceea ce noi numim practică judiciară neunitară şi care, cred eu, că aduce foarte mari deservicii sistemului judiciar, pentru că oamenii înţeleg foarte greu de ce pe aceeaşi situaţie, de fapt soluţiile sunt diferite. Şi atunci, la începutul anului 2008, noi am făcut o analiză pe aceste situaţii, în care procurorii propuneau arestarea, iar judecătorii nu erau de acord cu propunerile procurorului, şi am constatat că există interpretări diferite ale acestei noţiuni, pericol concret pentru ordinea publică. Atunci am sesizat CSM şi am spus că ar trebui să existe nişte întâlniri, nişte discuţii în cadrul sistemului judiciar pentru a identifica cele mai bune soluţii de a rezolva această problemă de practică judiciară neunitară. Pentru că, repet, ele creează neîncredere. A fost un caz foarte mult mediatizat în care s-a făcut o cercetare sociologică pe o perioadă de o săptămână, dacă nu mă înşel, când persoana bănuită că a comis fapta a fost arestată, iar la 7 zile a fost eliberată, timp în care încrederea cetăţenilor în justiţie a scăzut cu 4 procente. Şi asta doar pentru că un procuror…

- Despre ce persoană e vorba?

- Este vorba despre cazul de favorizare a infractorului despre care am discutat mai devreme…

- De dl. Vântu…

- … cazul dl. Vântu. Deci, dacă un procuror a considerat că este un pericol pentru ordinea publică, un judecător a admis propunerea şi a ajuns la un complet în care doi judecători n-au fost de acord, un judecător a făcut opinie separată, iată că au fost patru magistraţi, în care doi au considerat într-un fel, doi au considerat în alt fel; dar publicul a pierdut încrederea în justiţie şi procentul e de 4%, ceea ce mi se pare foarte mult.

- E mult, dar e normal, pentru că, chiar în acea zi când a fost arestat dl. Vântu, la prima declaraţie pe care o făceam la televiziune, mă întrebam cât va sta în arest dl. Vântu, prin comparaţie cu predecesorii săi, pe care i-am enumerat la începutul întrebării mele…

- Dar în toate cazurile acestea despre care am vorbit, motivul pentru care ei au fost puşi libertate n-au fost motive de legalitate. Au fost motive care ţin de pericolul pentru ordinea publică care este o chestiune subiectivă şi de apreciere, nu au fost puşi în libertate pe motive de nelegalitate sau de încălcare a legii…

- … deci ne spuneţi că este urgentă nevoie ca pericolul social să fie definit mult mai exact prin lege, astfel încât, atunci când o arestare este făcută, în 95% din cazuri, ea să fie validă, să spunem, adică să nu se facă aşa pentru plimbare prin faţa televizoarelor sau atunci când nu e cazul, să nu fie făcută, să nu mai avem aceste plimbări cu cătuşele pe sus ale diverselor persoane, pe la arestul Poliţiei…

- Apropo, de plimbatul cu cătuşele… Există o condamnare a României de către CEDO, dar este pe speţă, cred, de prin anul '97-'98, în care statul român a fost condamnat exact pentru acest motiv, că persoana care era cercetată a fost prezentată publicului cu cătuşe la mâini în interiorul instituţiei. De aceea, noi am încercat să limităm accesul jurnaliştilor în interiorul instituţiei. Ceea ce se întâmplă de la ieşirea din instituţie în exterior, noi nu avem cum să controlăm. Ştiţi, odată un jurnalist mi-a spus "doamna procuror general, în clădirea dvs., scările sunt ale noastre, ale jurnaliştilor". Şi atunci sunt foarte multe situaţii în care, persoanele care sunt cercetate, dacă se află că sunt în interiorul Parchetului, uneori anunţă ele că sunt acolo, uneori anunţă avocaţii, uneori, pur şi simplu, jurnaliştii care sunt la Parchet îl văd, şi atunci ce se întâmplă în afara instituţiei, nu putem să cenzurăm…

- Păi, în afara instituţiei, cătuşele au devenit un fel de dans ritual al acestor personaje, care le ridică, şi cu asta îşi fac imagine de victimă, cu care după aceea, eventual, candidează la funcţii în politică… În altă ordine de idei, alegerile pentru viitorul CSM sunt în plină desfăşurare, luni vom avea un nou CSM… Însă avem un caz şi aici, unii dintre membrii CSM candidează din nou pentru un al doilea mandat, deşi legea spune că un magistrat poate avea un singur mandat în CSM…

- Da… Este un caz care se află pe rolul instanţelor şi o să încerc să nu comentez această situaţie… Pot să vă spun că în cursul acestui an noi am făcut un punct de vedere oficial al Ministerului Public către Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la o situaţie similară, în care mi-am exprimat poziţia că nu se poate candida pentru un nou mandat. Cu privire la această decizie de a se candida din nou de către unii membri din CSM, o asociaţie profesională a făcut o acţiune la instanţă şi este un dosar în curs pe care nu-l comentez, însă, cred că singura soluţie pentru ca, în situaţia în care, aceşti membri care candidează vor fi realeşi să nu aibă tot mandatul sub semnul întrebării, eu cred că instanţa de judecată care are pe rol această problemă trebuie să rezolve cât mai rapid. Ar fi fost de preferabil ca această situaţie să fi fost tranşată înainte de a se face alegerile, pentru că, în situaţia în care, judecătorul va spune că nu este legal, atunci vor trebui repetate…

- … alegerile…

- … alegerile. Dacă judecătorul va spune că este legal acest lucru, sigur că…

- Dar nu există un organism care să valideze, pentru că aşa se petrece la orice candidaturi, într-o organizaţie, trebuie să existe un organism care să valideze candidaturile, să permită respectivilor să intre în concurs?

- Candidaturile au fost validate la Consiliul Superior al Magistraturii, însă etapa finală ţine de Senatul României din Parlament, care de fapt a declanşat procedura pentru alegerea unor membri din societatea civilă. Probabil când va ajunge procedura finală la Senat, şi Senatul va avea un cuvânt de spus cu privire la această chestiune.

- Mulţumesc foarte mult.

- Vă mulţumesc şi eu.

Citește și: