Cristian ANDREI
1664 vizualizări 5 aug 2015

Gândul: Cum se va aplica această lege, cine va dacă cineva promovează însemne naziste, legionare, xenofobe?
George Scutaru: Instanţa va decide în final. Legea a apărut pentru că nu exista posibilitatea pedepsirii unor persoane care fac apologia unor curente precum cel legionar şi de fiecare dată în instanţă se spunea că nu există bază legală pentru acest lucru. Dar aceasta instanţa este cea care se pronunţă în final, pe baza unor sesizări pe care orice cetăţean poate să o facă. Am văzut în ultima perioadă dezbateri foate aprinse, părerea mea că de fiecare dată se merge pe extreme: interzicerea unor scriitori care la un moment dat în timpul vieţii sunt cunoscuţi că ar fi avut în timpul vieţii simpatii legionare. Nu am urmărit aşa ceva prin lege, dar nu mi se pare normal ca în ziua de astăzi să existe persoane care cu diagonală şi cămaşă verde să facă apologia legiunii. Dincolo de persoanele care la un moment dat au simpatizat, din sfera de influenţa Gărzii de Fier, au fost şi nişte crime pe care istoria le recunoaşte şi nu putem să ne facem că nu vedem acest lucru.

Putem distribui pe Facebook mesaje din cărţile lui Cioran, Noica, Vulcănescu?
George Scutaru: Nu sunt instanţă de judecată, instanţa de judecată va aprecia şi nu asta a fost intenţia legiuitorului de a-i pedepsi pe cei care pun citate din Cioran, dar părerea mea este că dacă dumneavoastră mâine vă îmbrăcaţi în cămaşă verde cu diagonală şi comemoraţi moartea lui Zelea Codreanu, cred că ar trebui să fiţi condamnat pentru acest lucru.

Nu daţi exemple extreme. Am văzut pe unii care plâng pe diferite posturi de televiziune, spunând că vor fi băgaţi după gratii. Nu asta a fost intenţia mea şi a colegilor  mei, co-semnatari ai acestui proiect de lege.

Noua Dreaptă va fi scos în afara legii?
George Scutaru: Instanţa va decide. Dacă instanţa va decide, repet a o mia oară cu riscul de a deranja, nu pot eu să devin instanţă, Crin Antonescu sau Andrei Gerea, cei care au semnat legea. În baza noile prevederi, care există şi în Codul penal, cineva ar putea face o plângere pentru Noua Dreaptă sau alt partid care ar vrea să îmbrăţişeze o doctrină similară şi instanţa va decide.

Dacă un tânăr pune poze cu Nicolae Ceauşescu pe Facebook, un lider condamnat pentru genocid, poate intra sub incidenţa acestei legi?
George Scutaru: Noi când am iniţiat legea, nu ne-am gândit să-i pedepsim pe cei care pun pe Facebook poze cu Ceauşescu. Nu intentionam să acoperim şi această direcţie. Rămâne de văzut dacă o instanţă de judecată va considera că actuala lege dă instrumental juridic necesar pentru asemenea pedepse.

Dar regimul comunist intră sub incidenţa legii, dacă vorbiţi de persoane sau regimuri condamnate pentru genocid.
George Scutaru: Am văzut interpretarea pe care a dat-o domnul consilier Andrei Muraru asupra acestui aspect.

Ca iniţiator, sunteţi de acord cu ea?
George Scutaru: Da, consider că regimul comunist a fost un regim opresiv, până la urmă există o condamnare pe genocid. Eu personal, sunt foarte sincer cu dumneavoastră, nu am avut intenţia să acopăr şi acest segment, dar bineînţeles dacă o instanţă de judecată consideră că există instrumentul juridic necesar şi are aplicabilitate şi în acest sens, o poate face.

În lege se vorbeşte că săvârşirea faptelor prin intermediul unui sistem informatic se constituie infracţiune. Facebook-ul este o sursă prin care se pot distribui astfel de mesaje?
George Scutaru: Da, poate fi, avem mijloace moderne. Înainte făceai apologia extremismului, punând afişe pe gard, acum societatea a evoluat, nu se mai pun afişe pe gard, acum postează mesaje pe Facebook.  Haideţi să ajungem la momentul în care o instanţă de judecată se va pronunţa. Am semnat ca iniţiator acel proiect de lege, rămâne ca sistemul juridic să vadă cum interpretează această lege.

Cum aţi comenta poziţia domnului Andrei Pleşu care susţine: ”nu vreau să fiu suspect dacă admir talentul lui Cioran, mintea lui Noica”?
George Scutaru: În niciun caz atunci când am legiferat nu am avut în vedere asemenea lucruri. Nu mi se pare normal şi repet pe de altă parte ca acum să existe persoane care în cămaşă verde şi diagonală să facă apologia legionarismului. Noi am avut în vedere asemenea cazuri, în niciun caz pe cei care citează din Cioran şi Noica.

 

Citește și: