Andreea OFIŢERU
2776 vizualizări 18 oct 2014

Dacă România ar fi astăzi monarhie, atunci „ar putea să aibă un cuvânt mai important şi mai interesant de spus în Europa”, consideră Lucian Boia. Cu toate acestea, istoricul avertizează adepţii monarhiei că nu trebuie să îşi închipuie că monarhia ar salva România. „Pentru că până la urmă, asta caută românii: un salvator. În loc să încercăm noi să facem ceva cu ţara asta, aşteptăm un salvator, că e preşedinte, că e femeie, că e bărbat, că e rege sau mai ştiu eu ce”, spune Lucian Boia în interviul pentru gândul.

În prima parte a interviului, publicată vineri de gândul, Lucian Boia vorbeşte despre mersul la vot şi despre votul negativ. Discuţia se înscrie în seria de interviuri-evenimet realizate de gândul, în care personalităţi ale vieţii publice din România vorbesc şi despre implicarea socială prin vot. În aceeaşi serie, au mai fost intervievaţi antropologul VINTILĂ MIHĂILESCU care a spus că merge la vot „pentru că trebuie să am conştiinţa împăcată într-un fel”, DORLI BLAGA, fiica lui Lucian Blaga, care a declarat că va işi la vot”, istoricul NEAGU DJUVARA care susţine că cine nu votează este laş, precum şi academicianul Solomon Marcus, care a vorbit despre votarea „răului celui mai mic”.

Gândul a lansat în urmă cu o lună campania „VREAU PREŞEDINTE”, având ca obiectiv stimularea unei dezbateri politice şi electorale de substanţă. Prin candidaţii care s-au înscris pe platforma VREAU PREŞEDINTE şi dezbaterile video cu challengerii, am arătat nevoia de a asculta idei noi, idei care contează cu adevărat pentru electorat. Ţinta acestei campanii sunt, pe de-o parte, candidaţii reali la preşedinţie, care se pot inspira din aceste dezbateri extrem de importante pentru alegătorul obosit de scandal şi zgomot politic.

Câteva fragmente din cartea „Suveranii României. Monarhia, o soluţie?”, apărută la Editura Humanitas:

 - „Regii României nu au semănat deloc unul cu altul, şi, nesemănând ei, n-a semănat deloc nici stilul domniilor respective. În asemenea măsură, încât s-ar putea spune că în România n-a existat doar un regim monarhic, ci s-au succedat mai multe, întruchipate pe rând de Carol I, de Ferdinand, de Regenţă, de Carol II şi de Mihai”( pag. 5)

„...Nu numai că regii - atât Carol II, cât şi Mihai I- sunt români, dar sunt cu siguranţă „mai români” decât toţi ceilalţi români, pentru simplul motiv că, din primul moment, au fost educaţi insistent în spirit românesc, ceea ce de regulă nu se petrece într-o familie normală” (pag.34)

- „Regele Carol I a fost până la urmă mai mult decât un arbitru, fie şi unul foarte exigent, a fost şi un „jucător” activ, care şi-a folosit însă plusul de autoritate cu discernământ şi cu prudenţă” (pag. 40)

- „Dintre toţi Regii României, Mihai I ar fi putut să fie cel mai „normal”: cu condiţia ca România însăşi să rămână între limitele normalităţii, iar istoria să nu-şi iasă din matcă” ( pag. 65)

- „Dacă regele Mihai ar fi fost mai tânăr, dacă, temperamental, ar fi fost altfel: mai prezent,  mai ofensiv......Dacă, în loc să aibă cinci fiice, ar fi avut măcar un fiu. Încă n-a venit momentul în care românii să accepte, ca pe ceva firesc, o femeie în fruntea ţării” (pag. 97)

-„ Între timp, românii au mai descoperit un personaj regal, şi încă unul de marcă: prinţul Charles al Marii Britanii!...Între cuplul Margareta-Radu Duda şi prinţul Charles, alegerea lor e făcută în favoarea ultimului. Mai rămâne doar ca Charles să rateze ascensiunea pe tronul Angliei (scenariu luat într-adevăr în considerare de mai multă vreme), i s-ar oferi atunci tronul vacant al Romîniei. Până şi numele i se potriveşte: Carol III!.. ” (pag. 98)

Câteva  idei din interviu:

- Despre revenirea la monarhie.  „Regele Mihai ar fi fost un rege excelent, dacă în România ar fi fost o situaţie normală, o situaţie echilibrată. Doar că, aşa cum a trecut România prin  toate câte a trecut, vedem prea bine că nici n-a mai putut să fie rege”

-Despre soarta României. „Indiferent de ce a făcut Regele Mihai între '44 - '47, până la urmă soarta României tot asta era: comunizarea”

 -Despre cel mai bun monarh. „Dacă vreţi o ierahizare, Carol I rămâne Marele Rege, cu toate limitele pe care le-a avut şi el, şi ni-l putem imagina în diverse contexte istorice”.

Interviul cu Lucian Boia, partea a II-a pe larg:

Domnule Lucian Boia, aţi scris o nouă carte: „Suveranii României. Monarhia O soluţie?”. Mai este monarhia o soluţie pentru România?

Este eventual o soluţie, dar nu pot să spun asta cu siguranţă. Cred că se poate la fel de bine justifica şi republica şi monarhia, în condiţiile în care avem într-adevăr un sistem democratic. Acesta poate să fie republican sau monarhic. Nu cred că monarhia ne va face neapărat mai democraţi decât suntem, sau republica mai puţin democraţi, sau în sfârşit invers. După cum am spus şi spre finalul cărţii, cred că până la urmă mai importantă decât alegerea între monarhie şi republică este alegerea tipului de societate, de civilizaţie spre care ne îndreptăm. Şi aici avem foarte mult de lucrat, trebuie să reclădim România, să facem o Românie mai ordonată, o Românie mai corectă, o Românie mai curată din toate punctele de vedere, o Românie mai eficientă.

Cu toate că România a făcut progrese mari în timpul monarhiei, spuneţi că totuşi cifrele nu iartă şi că atunci a fost un progres, dar nu suficent astfel încât să ne pună în ierarhia europeană. Cum ar fi arătat România azi dacă nu am fi avut deloc monarhie?

Aici sunt două chestiuni. România a avut un handicap istoric. Este o ţară care s-a făcut târziu, statul român s-a fondat la 1859, prin unirea celor două principate. Suntem destul de recenţi ca stat naţional, ca stat românesc, ca stat unitar. Şi de asemenea, avem o întârziere economică, o întârziere socială, a fost un handicap istoric care a trebuit şi trebuie să fie depăşit.

Încă nu l-am depăşit? 

Simţim prea bine că nu l-am depăşit, asta e clar. Şi nu l-a putut depăşi nici România monarhică. S-au făcut paşi în această direcţie, însă un handicap istoric de asemenea proporţii nu poate fi depăşit în câţiva ani, şi nici măcar într-o generaţie sau două. Ce se poate spune este că fără comunism, fără modul în care România a fost aruncată la marginea sau în afara istoriei, prin cucerirea sovietică,  prin instaurarea comunismului, fără această nenorocire istorică, dacă ar fi continuat România monarhică şi România aşa cum era ea înainte de comunism, sigur dregând multe care încă mai trebuie să fie drese, România s-ar fi prezentat astăzi mult mai bine decât se prezintă. Suntem pe lângă întârzierea istorică pe care am avut-o şi o societate dereglată foarte tare, dereglată în urma regimului comunist care a durat atâta vreme.

Mediafax Foto: Octav Ganea

Ultimul sondaj, din mai 2014, arată că 30% dintre români ar fi în favoarea monarhiei. De ce credeţi că o treime din români îşi doresc monarhie?

În România, există un nucleu dur de monarhişti cu tot sufletul, dar sigur că sunt mulţi români care ar înclina sau înclină spre  monarhie, pentru că sunt dezamăgiţi de ce se întâmplă în România. Şi au motive să fie dezamăgiţi. Avem o clasă politică care nu e deloc de nivel foarte bun. Şi, în general, au fost destul de multe eşecuri în politică, şi în general, în diverse  compartimente ale vieţii româneşti de la Revoluţie până azi.

Pentru ce fel de monarh ar fi românii pregătiţi? Spuneţi în cartea dumneavostră că Prinţul Charles ar putea fi Carol al III-lea pentru România, în cazul în care nu ar prinde succesiunea la tron în Marea Britanie.

E o glumă, vă daţi seama. Eu am preluat diverse vorbe care circulă pe internet. Asta ţine de un anumit imaginar.

Dar totuşi v-aţi imagina  o Românie cu Prinţul Charles pe post de Carol al III-lea?

Ne putem imagina orice, dar sigur că nu e o soluţie realistă. Am inclus-o în carte fiindcă unii gândesc în felul ăsta, nu ştiu cât de mulţi sunt. Dar e o idee şugubeaţă.

Portretul făcut de dumneavostră României este: „Aşa e România: relativistă, maleabilă şi nu tocmai coerentă”.  Era mai coerentă pe vremea regilor?

Sigur că era mai coerentă. Dar, să ne înţelegem, să nu acordăm regilor o importanţă mai mare decât au avut. Să nu ne închipuim acum că un rege poate să modeleze o naţiune, să-i facă pe români să fie altfel. Carol I a avut influenţa cea mai puternică şi a reuşit să disciplineze România. Era o persoană riguroasă, ştia ce vrea, era foarte disciplinat, foarte muncitor, deci cam cum nu erau românii din vremea lui.

Sigur că a avut o influenţă asupra elitei româneşti, o influenţă relativă care s-a oprit şi ea la un moment dat. Să nu ne închipuim acum că aducem un rege plin de calităţi şi această persoană reuşeşte să transfere calităţile respective  asupra naţiunii române. Societatea românească însăşi era mai coerentă  în vremea regilor, nu prin rege, şi prin faptul că nu trecuse prin tot ce a trecut după aceea, prin sistemul deformator al comunismului şi prin tranziţia asta în care am intrat după căderea comunismului şi în care ne-am cam împotmolit.

Regele Carol  al II-lea este „un rege popular” după cum îl numiţi în „Suveranii României”.

În vremea lui Carol al II-lea e o domnnie contradictorie. Regele Carol al II-lea a avut multe calităţi, dar a avut şi defecte la fel de mari. E un echilibru oarecum între calităţile şi defectele lui Carol al II-lea. Iar România epocii lui Carol al II-lea  este, de asemenea, plină de realizări. Anii '30 sunt perioada de vârf a economiei româneşti dinainte de comunism, perioada de vârf a mişcării culturale româneşti, poate din toate timpurile. În acelaşi timp, este şi o perioadă dezechilibrată politic, cu tendinţe autoritare, cu tendinţele Gărzii de Fier.

Seamănă cu perioada de acum?

Nu. Cred că e altceva. Nu trebuie să comparăm prea tare perioadele istorice între ele, pentru că perioadele istorice nu se repetă. Atunci aveau dezechilibrele lor, acum noi avem dezechilibrele noastre. Perioada lui Carol al II-lea e o perioadă totuşi de mari realizări, dar şi de eşecuri, s-a terminat în 1940 cu dezmembrarea României, cu legionarii, cu Al Doilea Război Mondial, cu comunismul după aceea. Lucrurile nu au sfârşit bine.

Ar fi alta situaţia României de astăzi dacă ar avea monarhie?

Da, ar putea să aibă un cuvânt mai important şi mai interesant de spus în Europa. România prea merge aşa, în voia sorţii, sau în voia construcţiei europene în general. Şi nu e o voce care să se facă auzită. Nu  vreau să fac comparaţii, dar cum ar fi dacă l-am avea azi pe Titulescu ministru de externe al României în Europa, ce ziceţi?

Care dintre cei patru regi pe care i-a avut România credeţi că s-ar descurca cel mai bine în contextul actual?

Cel mai bine, probabil că în orice context, s-ar descurca Carol I. Dar să nu exagerăm posibilităţile unei persoane, fie şi rege, fie şi Carol I. Vă daţi seama când s-a pogorât comunismul peste România, credeţi că vreun rege ar fi putut să împiedice acest proces istoric? N-ar fi avut cum, fiindcă era o forţă mult mai puternică, venită din afară, care ne-a zdrobit. Deci şi posibilităţile conducătorilor, oricât ar fi ei de valoroşi, sunt limitate. Dar dacă vreţi o ierahizare, Carol I rămâne Marele Rege, cu toate limitele pe care le-a avut şi el, şi ni-l putem imagina în diverse contexte istorice.

Regele Mihai, pe care îl numiţi un rege sub vremuri, cum ar fi fost?

Regele Mihai ar fi fost un rege excelent, dacă în România  ar fi fost o situaţie normală, o situaţie echilibrată. Doar că, aşa cum a trecut România prin  toate câte a trecut, vedem prea bine că nici n-a mai putut să fie rege. Deci, tot vremurile sunt mai puternice până la urmă. Omul e sub istorie, nu omul determină istoria. Asta e ceva foarte curios şi foarte interesant: istoria e făcută de oameni, şi, deşi oamenii fac istoria, nu reuşesc să o controleze. Deci istoria ajunge să fie mai puternică decât oamenii.

Pentru Regele Mihai a fost istoria mai puternică?

Păi, pentru oricine a fost mai putenică. Regele Mihai poate că nu a luat întotdeauna cele mai bune decizii, dar, bine, e uşor de criticat, când n-ai trăit acele vremuri. Ţinând seama de vremurile tulburi prin care a trecut, fiecare decizie îşi avea partea ei de risc sau de nereuşită. Indiferent de ce a făcut Regele Mihai în '44, '45, '46, '47, până la urmă soarta României tot asta era: comunizarea.

Dar pentru Carol I a fost istoria mai puternică?

Până la Primul Război Mondial, Carol I a avut parte de o Europă echilibrată. Perioada de la 1870 până la 1914 este o perioadă foarte bună pentru Europa, de calm, de echilibru politic, de dezvoltare economică. Şi România a profitat de acest lucru. Apoi a urmat o perioadă tulbure: Al doilea Război Mondial, apoi comunismul. Deci sunt alte epoci istorice.

De ce Ferdinand  a fost mai degrabă un rege leal, decât un întregitor?

El se simţea apropiat de Germania ca şi Carol I, înaintea lui. Dar a ţinut seama de voinţa românilor. Rolul principal l-a jucat totuşi Ionel Brătianu în această orientare a României. Şi să n-o uităm pe Regina Maria, care era nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii, era prin mama sa şi nepoată a ţarului Rusiei, era vară primară cu Regele George al Angliei, era vară primară cu ţarul Nicoalae al II-lea şi cu kaizerul Whilhem al II-lea al Germaniei.

În carte îi acordaţi o importanţă mare lui Carol al II-lea şi vorbiţi despre perioada anilor 40, când în trei luni n-a mai rămas nimic din ce construise el.

Asta a fost anul 1940, de data asta nu din vina regelui. De data asta au fost marile schimbări şi prăpuşiri europene.Cel de-al Doilea Război Mondial, prăbuşirea Franţei, pactul germano-sovietic, regele n-avea ce să facă.

Dar dacă România nu intra în război  alături de Germania?

Franţa nu mai exista după mai 1940, era ocupată de forţele germane. Franţa iese din joc. Din păcate, România nu avea altă soluţie, nu avea cum să fie neutră, era prinsă aici între Germania şi Uniunea Sovietică. Asta a fost tragedia României. Încă o dată, istoria e mai puternică decât oamenii.

Regina Maria ar fi putut avea alt rol pe vremea lui Carol al II-lea? Spuneţi că nu l-a renegat total pe Carol al II-lea.

Bine, era fiul ei. A avut o relaţie destul de dificilă, apoi a devenit conflictuală relaţia dintre ei. Semănau destul de bine, erau firi voluntare, aveau o înclinaţie spre autoritarism. Regina Maria a a avut un rol foarte important în Primul Război Mondial şi a contribuit mult şi la orientarea României spre Antanta în 1916. Rolul ei, chiar dacă n-a fost un rol constituţional, a fost important în Primul Război Mondial.

În Casa Regală a intrat un nou membru, Principele Nicolae, despre care spuneţi că a dispărut două decenii. Credeţi că ar fi trebuit să se implice mai mult?

Cred că ar fi fost în folosul familiei regale. Poate dacă ar fi rămas prezent în România ar fi fost un argument în plus pentru familia regală.

De ce credeţi că Principele Radu Duda  ar avea o anumită strategie pentru cucerirea puterii?

E clar că asta e proiectul, şi e şi normal ca acesta să fie proiectul de reinstaurare a monarhiei în România. Şi principele Radu a avut în această privinţă rolul principal şi a infuzat o energie.

Totuşi, de ce Principele Radu Duda  nu e favorit atunci al românilor?

Pare un element străin familiei regale, e altceva decât înţeleg românii prin regalitate.

Situaţia nu e diferită de casele regale din Europa, unde sunt astfel de căsătorii.

Da, peste tot s-a ajuns la astfel de căsătorii, în care nu mai ţin seama de criteriul de exclusivim social. E clar că s-a petrecut o democratizare în familia regală românească.

E societatea românească în ansamblu pregătită  să revină la monarhie?

Eu nu propun revenirea la monarhie, după cum nici nu mă opun unei asemenea reveniri. Pur şi simplu, am încercat să analizez detaşat, cu o anumită răceală problema monarhiei, a republicii. Cred că problema României e o mare transformare  structurală de care avem nevoie şi în instituţii, şi în mentalităţi şi în cultura românească. Totul este să avem o societate românească care să arate altfel decât arată acum.

Dumneavostră câţi ani  i-aţi da României să se democratizeze? Unii au dat 20 de ani şi au greşit.

Oricum, de încă 20 de ani e clar că avem nevoie. Dar de ce va aduce viitorul este greu de spus, nu ştim niciodată.

CITIŢI în PARTEA A II-a a INTERVIULUI CE CREDE LUCIAN BOIA DESPRE MERSUL LA VOT

Mediafax Foto: Octav Ganea

CINE ESTE LUCIAN BOIA

Istoricul Lucian Boia s-a născut în Bucureşti, la 1 februarie 1944. Cărţile sale au fost traduse în mai multe limbi străine. Lucrarea cu cel mai mare impact în societatea românească este „Istorie şi mit în conştiinţa românească”, apărută în 1997, care a devenit un reper în redefinirea istoriei României. De asemenea, istoricul s-a preocupat de istoria Occidentului şi de isotria Franţei. Printre cele mai importante lucrări ale lui Lucian Boia apărute în limba română sunt: „Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr şi ficţiune", „Două secole de mitologie naţională", „Sfârşitul lumii, o istorie fără sfârşit", „Occidentul. O interpretare istorică", „”Germanofilii”. elita intelectuală românească în anii Primului Război Mondial", „De ce e România altfel?", „Balcic.Micul paradis al României Mari", „Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări”.

Imagine: Cătălin Sanda

Editor video: Florin Despa
 

Citește și: