Andreea OFIŢERU
Raluca ION
1149 vizualizări 29 oct 2014

Într-un interviu pentru gândul, Mihaela Miroiu vorbeşte despre percepţia pe care societatea românească o are asupra femeilor, despre marile calităţi ale acestora, dar şi despre marile lor defecte. „Eu cred că femei atât de lipsite de pretenţii ca româncele mai rar găseşti. Nu cer nimic. Bine, eu nu vorbesc de tipele astea cu tupeu, minoritară şi foarte mediatizate”, crede aceasta.

CITIŢI INTERVIUL INTEGRAL

Din punct de vedere istoric care a fost rolul femeilor din România în conducerea ţării, în chestiunile de stat, de-a lungul timpului?

Oricare ar fi fost rolul, vorbesc aici de România, respectiv de Ţările Române, a fost un rol din umbră. Sau dacă vreţi a fost un rol secundar, în sensul în care, ca multe alte femei din istoria universală, neputând să fie de exemplu regine sau voievozi, n-au putut decât să-şi influenţeze soţii conducători. În sensul acesta, istoria noastră reţine mai degrabă influenţele negative, deşi este clar că o serie de regine din Regatul Român, de exemplu Regina Maria, au avut rol important în plan istorico-diplomatic, extrem de important în istoria României. Numai că e foarte greu ca acest lucru să facă parte din cultura generală a oamenilor, încât să li se pară foarte normal ca femeile să facă istoria politică a ţării lor.

A apărut de curând o scrisoare impresionantă către Carol al II-lea din care răzbate dragostea ei de ţară, cunoaşterea foarte în amănunt a vieţii politice a vremii, a jocurilor de culise. Credeţi că ar fi putut influenţa în mult mai mare măsură societatea românească dacă nu ar fi fost femeie?

Categoric da. Putea să fie regină, dacă îşi exercita funcţia, cum a fost cazul de exemplu al Angliei, care a acceptat regină. Regina Elisabeta şi Regina Victoria sunt o parte consistentă a istoriei Marii Britanii în mod foarte direct. Dar sigur că o regină de un asemenea calibru ca Regina Maria ar fi fost, şi chiar a fost, chiar dacă în planul doi, un personaj important în istoria României.

Femeile au votat cu adevărat, pentru prima oară în istoria României, după Revoluţie

Dacă ne referim la Regina Maria, care a fost cu adevărat rolul benefic şi extrem de important pentru  ţară şi pe care majoritatea nu-l ştiu astăzi?

Eu nu ştiu de ce personalizăm atât de mult. În primul rând, o regină de calibrul Mariei, foarte importantă de altfel, aş tratat-o prin analogie cu cele două candidate la preşedinţie de acum. Joacă un rol important, dar nu pentru femei. Rolul important pentru femei în perioada interbelică l-au jucat femeile din organizaţiile feministe. Ele sunt cele care au avut o influenţă decisivă în faptul de a li se recunoaşte treptat femeilor drepturile civile şi politice egale, cum ar fi dreptul la proprietate, dreptul de a urma toate formele de învăţământ, dreptul de a-şi exercita multe dintre profesii la care n-aveau voie să participe sau n-aveau acces, în ultimă instanţă, în 1929, să poată vota la alegeri locale. Era cât pe aci să aibă acest drept şi în constituţia lui Carol II şi chiar a fost consacrat dreptul de vot la alegeri generale. Numai că de la Carol al II-lea încoace România a trecut prin dictatură până în 1990. Practic, noi vorbim despre o istorie a femeilor care începe în sensul deplin, istoria lor ca cetăţene, din 1990.

„Noi facem parte dintr-o istorie în care femeile şi-au câştigat tot timpul pâinea, n-au depins economic de bărbaţi niciodată”

Spuneaţi că femeia nu poate să fie văzută la rolul pe care îl are ea în cultura românească, ca românilor să li se pară foarte normal ca femeile să facă istoria politică a ţării lor. Cu toate acestea am trecut prin  comunism, unde femeia avea un rol important. De ce nu a rămas în mintea oamenilor femeia ca având un rol important?

O problemă este cu comunismul însuşi. Comunismul a fost o societate care din punct de vedere formal era egalitarist, respectiv considera că, din punct de vedere formal, dar şi constituţional, bărbaţii şi femeile au aceleaşi drepturi. Numai că, fiind o societate a datoriilor, şi mai puţin a drepturilor, avea un centru de comandă care concepea şi îi obliga pe alţii să aplice propria politică. Respectiv, politica nu se năştea de la firul ierbii, din interesele oamenilor, ei se organizau în partide sau asociaţii politice şi interesele lor deveanu probleme pe agenda politică, iar ei fiind diferiţi, respectiv şi femei şi bărbaţi, interesele femeilor ar fi putut juca un rol semnificativ pentru femei. În sensul ăsta, nici pentru bărbaţi n-a fost altfel. Deci, noi trebuie să separăm între o politică într-un regim autoritar, în care era un nonsens ideea de autoafirmare şi ideea de libertate  în sensul în care discutăm noi acum, şi o politică în care oamenii pot să-şi exprime propriile lor interese şi opinii, respectiv cea care se face într-o democraţie.

De la comunism am rămas cu faptul că femeile, pentru că înainte erau ţărănci în proporţie de 80%, nu au fost niciodată în istoria României  întreţinute, decât într-o proporţie extrem de nesemnificativă. Deci noi facem parte dintr-o istorie în care femeile şi-au câştigat tot timpul pâinea, n-au depins economic de bărbaţi niciodată.

Asta este o moştenire pe care comunismul n-a schimbat-o. Dimpotrivă. Obligându-ne să lucrăm, pentru că cine nu lucra se ducea la închisoare pentru parazitism, şi unii şi alţii am fost foarte egali în îndatoriri. Problema e: ce se întâmplă după? Ce se întâmplă în momentul în care oamenii sunt liberi? E greu să judecăm altfel istoria de gen decât într-o societate liberă, deci asta în momentul în momentul în care putem vorbi  despre rolul femeilor aşa cum şi-l doresc ele, nu rolul femeilor aşa cum îl concepea Partidul Comunist Român.

Mediafax Foto: Andreea Alexandru

„Femeilor li se datorează reaşezarea justiţiei, crearea sentimentului că marile furturi se mai şi plătesc

Vorbeaţi, la un moment dat, despre rolul femeilor în justiţia română, spuneaţi că ele sunt mai curajoase în deciziile pe care le iau. Cum se explică acest lucru, având în vedere că femeia este considerată slabă?

Sunt mai inflexibile. Femeile sunt considerate mai conştiinciose, mai responsabile, cu un simţ al datoriei mai puternic. La judecătoare asta înseamnă mă ţin de lege. Nu mă las cumpărată, nu vreau să-mi distrug reputaţia, profesia şi familia făcând o greşeală îngrozitoare. Nu vreau să sară presa pe mine să mă facă pulbere şi mlaştină, pentru că am făcut o porcărie. Nu risc chestiunea asta, ţin la reputaţia mea. Deci, e vorba de frica lor de pierderea reputaţiei însoţită de conştiinciozitate, sunt responsabile, se tem mult mai mult să nu greşească, toate astea joacă un rol foarte important în felul în care ele practică actul justiţiei la ora actuală.

Sunt mai morale?

Consecinţele actelor lor sunt foarte bune pentru societate, pentru că există o dreptate retributivă care n-a funcţionat în România, în sensul că dacă cineva a greşit trebuie să plătească, dacă cineva a făcut bine, atunci acea persoană trebuie preţuită, plătită, apreciată.  Deci relaţia asta între merit şi răsplată, şi între greşeală şi pedeaspă, n-a prea funcţionat. Am fost o societate cam fără costuri. Ei bine femeilor li se datorează în mare măsură reaşezarea justiţiei în sensul de a ne crea nouă sentimentul că marile furturi se mai şi plătesc. Lor le datorăm asta, că nu sunt fricoase, nu sunt dependente, nu se vând şi ţin la reputaţia lor.

„Femei atât de lipsite de pretenţii ca româncele rar mai găseşti”

Aţi făcut o afirmaţie interesantă  despre femeile din România, care  nu au  depins niciodată economic de bărbaţi.

N-am avut femei casnice, adică cele care să se ocupe cu gătit, spălat, făcut copii şi cu un singur producător de venit. Femeile ţărănci nu erau casnice, erau femei care lucrau împreună cu bărbaţii lor la producţia agricolă. Când tu ai 80 populaţie agricolă până-n comunism, din acest 80% jumătate erau femei, la fel de producătoare ca şi ţăranii. După care toată lumea a intrat fie în sistemul industrial odată cu industrializarea, fie unii au rămas în sistemul gospodăriilor colective. Deci, noi femei de profesie casnică nu avem.

Ce spune asta despre femeile din România?

Spune despre noi că suntem foarte fraiere. După ce că am fost sistematic independente, după ce că n-a muncit nimeni în locul nostru, suportăm să fim umilite, dispreţuite, cripto-servitoare la noi acasă, fără să cerem un parteneriat pe măsură- adică amândurora ne e foame, amândoi ne murdărim, amândoi avem un copil, deci treburile astea sunt ale noastre. Eu cred că femei atât de lipsite de pretenţii ca româncele mai rar găseşti. Nu cer nimic. Bine, eu nu vorbesc de tipele astea cu tupeu, minoritară şi foarte mediatizate.

Vine asta din educaţie?

Există o tradiţie a educaţiei pentru autosacrificiu. Femeile se sacrifică pentru familia lor. Ele sunt pe planul 2-3 la mâncare, la importanţă, investiţie. Logica drepturilor nu prea funcţionează la românce, cea a datoriilor funcţionează foarte bine. Asta face că şi în situaţii dezastruoase de criză, lumea asta a supravieţuit, şi în anii 80 cand a fost un dezastru şi în 90 când a fost alt dezastru. Până la urmă,  femeile au ţinut lucrurile în starea de plutire, funcţionare şi supravieţuire, şi din resurse infime, pentru că  prin dezindustrializare barbaţii lor au rămas şomeri.

Imagine: Cătălin Sanda

Editor Imagine: Florin Despa

 

 

 

 

 

 

Citește și: