Raluca ION
4194 vizualizări 27 iun 2015

„Mama avea un magazin de jucării, ceea ce a fost un mod foarte frumos de a creşte. Am petrecut mult timp jucându-mă în acele magazine şi, ca toţi copiii, îmi imaginam că jucăriile îmi pot vorbi. Aveam în mod special o păpuşă în copilărie cu care chiar credeam că am o relaţie, iar atunci când am crescut şi am început să scriu pentru copii, am început să fac serial la care voi lucra, probabil, cea mai mare parte din viaţă. Mi-a plăcut că era o continuare a ceea ce mama mea a făcut toată viaţa ei şi a tuturor lucrurilor pe care le făceam atunci când eram copil”, povesteşte Chris Nee.

Când era foarte mic, băieţelul său a fost diagnosticat cu astm şi a ajuns în câteva rânduri la spital. A încercat atunci, ca toţi părinţii, să îl liniştească. „Încercam să-i spunem lucrurile de bază, atunci când mergeam la spital sau când eram în ambulanţă, că acelea sunt lucruri care îl vor face să se simtă mai bine, că i se va face o injecţie şi îl va durea, dar că în final se va simţi mai bine. Ceea ce nu ajuta, deoarece copiii trăiesc în prezent, nu au un simţ al viitorului aşa cum avem noi. Şi nu ştiu dacă a a existat ceva la acel moment care îl făcea să se simtă mai bine”, îşi aminteşte producătoarea. Chiar atunci a început să lucreze la povestea doctoriţei de jucării.

„I-am arătat personajele, obişnuiam să îi citesc scenariul noaptea, pe toate vocile, îi cântam cântecele. Am o înregistrare cu el atunci când a văzut primele desene ale personajelor şi ţipa de bucurie, era foarte încântat. Când a văzut-o pe Pluşica a spus: „Este cea mai bună prietenă a mea”. Şi mi-am spus: cred că va fi bine, cred că avem ceva aici”, spune Chris Nee pentru gândul.

A vrut să creeze un show pentru fiul său, iar oamenii au întrebat-o adesea de ce personajul principal nu este un băiat, ci o fată. „Am vrut să creez un personaj feminin puternic şi am simţit că fiului meu îi va plăcea acest personaj. Apoi Disney a venit şi a spus: Ce ai zice dacă ar fi afro-americană?, iar eu am spus: Este o alegere excelentă, mă bucur că am făcut această alegere”, explică aceasta. Celelalte personaje din film au fost create după jucării pe care le-a avut Chris Nee sau fiul ei: asistenta Hallie seamănă, de pildă, cu o jucărie din copilăria lui Nee, în timp ce Oiţa este inspirată dintr-o păturică pe care o avea fiul ei şi pe care o numea în acest fel.

Al treilea sezon urmează să fie difuzat în curând, iar, după primele două, Chris Nee a primit foarte multe mesaje de la părinţi şi copii. „Cred că îi ajută pe copii să aibă o relaţie mai bună cu doctorii, dar sper că e mai mult de atât. Cred că e vorba despre a fi liderul unui grup, a avea grijă de cei din jurul tău, a fi parte dintr-o comunitate (...) Auzim tot timpul că Pluşica a schimbat experienţa mersului la doctor, dar auzim şi despre copii care vor să se facă doctori atunci când voi fi mari. Sunt curioasă să văd, după 20 de ani, câţi dintre absolvenţii de medicină au ales să se facă doctori pentru că se uitau la Pluşica în copilărie”, spune Chris Nee.

Citește și: