Alina Matis
95119 vizualizări 31 dec 2012

"Era o nebunie de Sărbători acolo. Prin decembrie, aveam o sanie...". Aşa începe povestea de Anul Nou a unui loc din Bucureşti ras de Ceauşescu pentru a-şi înălţa cel mai ambiţios vis. Strada Arionoaiei - sau Arionoaia - este una dintre "victimele" de sub Casa Poporului. Acum, ea mai există doar în puţinele fotografii şi amintiri de-ale locatarilor, cu poveşti de Bucureşti demne de Mircea Eliade

"...mă dădeam cu sania, pentru că acolo erau dealuri. Probabil de asta şi-a construit Ceauşescu colosul aici, pentru că era sus, era înalt", ne spune, din faţa unei camere web, de la mii de kilometri distanţă, un chip zâmbitor.

"Ani de zile am visat-o..."

MESAJUL DE ANUL NOU al lui Dan Perry nu l-am găsit noi, a fost una dintre întâmplările Internetului. Am dat de un blog cu fotografii din Viscri şi i-am scris, neştiind că este român, pentru a-i cere permisiunea să îi folosim o imagine pentru articolul despre miracolul din aşezarea săsească.

"Era un cartier liniştit, simplu, dar oamenii erau buni, relaţiile dintre ei erau excelente, iar noi toţi am avut o copilărie fericită în locul acesta". Vorbeşte ca despre un tărâm al făgăduinţei despre strada Arionoaiei, despre grădina casei lui, grădina superbă a copilăriei lor, în care trona falnic un ulm. "Pe sub acest ulm, la o anumită vârstă, băieţii au început să fumeze. Aici învăţam... Era o feerie - curtea asta o regret şi azi", spune Perry despre curtea din cartierul Uranus-Izvor, unic în Bucureşti pentru liniştea şi dealurile lui.

"Ani de zile am visat-o. Când vin în România, am plăcere de parcă vin acasă. Este ceva care mă duce înapoi în copilărie", mai spune Perry, care dă din cap şi ridică des în umeri, neştiind să îşi explice ataşamentul pentru acest colţ de Bucureşti demult dispărut.

"Aveam un văr care şi-a cumpărat o bicicletă. Pe vremea aceea, cine avea bicicletă?! Mai nimeni. Mi-a dat-o mie pentru două zile şi am fost împăratul cartierului. Toţi veneau să îi las două minute cu bicicleta", povesteşte, râzând, locatarul de pe Arionoaia.

1961: plecarea din România şi despărţirea de Arionoaia

În vârstă de 70 de ani, Dan Perry s-a născut la Galaţi, într-o familie de evrei cu numele de Solomonovici. Pe când el avea cinci ani, s-au mutat la Bucureşti, pentru că tatăl lui, sionist, intrase în vizorul Securităţii.

Nimeni nu voia să primească un evreu, aşa că şi-au schimbat numele în Pruteanu. Îl întreb dacă există vreo relaţie cu regretatul George Pruteanu şi răspunde zâmbind: "Numai văr primar". "L-ai cunoscut?", întreabă imediat, adăugând că şi el l-a văzut doar de două ori în viaţă.

În 1961, pe când avea 17 ani, Dan şi ai lui au plecat în Israel. Aici, şi-au luat numele de Perry, mai scurt şi mai uşor de scris şi pronunţat în ebraică.

În tot acest timp, a ţinut legătura cu Ciufi, prietenul care stătea la etaj, în aceeaşi casă de pe Arionoaiei ca şi familia Pruteanu. Ciufi, care a rămas până la sfârşit pe Arionoaiei, îi trimitea scrisori codate despre viaţa românească.

Înapoi în ţară: "Îmi mănânc unghiile pentru că nu am făcut încă 100-200 de poze"

Au trecut 20 de ani până Dan Perry s-a întors pe strada copilăriei lui şi vorbeşte cu plăcere, dar şi cu regret despre norocul ca, în 1980, să aibă aparat foto la el şi inspiraţia de a face multe fotografii cu Arionoaia. Acestea sunt ultimele imagini pe care le are cu strada, făcute într-o perioadă în care preţiosul film foto nu se "consuma" cu străzi, clădiri, ori cu peisaje.

"Acum, îmi mănânc unghiile pentru că nu am făcut încă 100-200 de poze", mărturiseşte Dan Perry, cu ciudă în glas când îşi aminteşte, numai el ştie a câta oară, că i s-a stricat aparatul foto atunci. "Începuseră demolările şi l-am întrebat pe prietenul Ciufi: <<Crezi că o să dea jos tot?>>. Iar el a zis: <<Nu cred>>. Nu ştiam de Casa Poporului", spune românul.

Patru ani mai târziu, strada Arionoaiei, împreună cu tot cartierul Uranus-Izvor, din centrul Bucureştiului, nu mai existau. Planul faraonic al lui Nicolae Ceauşescu, pus în aplicare de tânăra arhitectă Anca Petrescu, a ras toată zona, a nivelat dealul, a distrus biserici şi clădiri istorice - în total, peste 7 kilometri pătraţi au fost "şterşi", pentru a face loc Casei Poporului. Aproximativ 40.000 de oameni din această zonă au fost relocaţi şi au rămas doar cu amintirea acestui colţ din Bucureştiul comunist.

"A fost distrugător pentru toţi"

"Pentru mine a fost distrugător când am aflat (de dărâmarea străzii şi de Casa Poporului, n.red.). La fel a fost şi pentru toţi prietenii care stădeau în zonă. Distrugător pentru toţi", spune Perry despre palatul construit peste copilăria lor.

Fiecare îşi aminteşte cu drag despre strada/casa copilăriei lor. Foştii copii de pe Arionoaiei par, însă, să fi pus pe un piedestal acest loc, poate tocmai pentru că le-a fost luat în nişte circumstanţe care au făcut istorie.

La următoarea vizită în România, Dan Perry, care lucrează ca tehnician în arhitectură, a fost să constate ce casă a primit poporul în schimbul casei lui şi a prietenilor din Uranus-Izvor. "Am fost în Casa Poporului, l-am chemat şi pe Ciufi, dar nu a vrut în niciun chip să vină. E aşa de supărat şi o să fie supărat toată viaţa pentru că l-au scos din casa lui. M-am dus să văd singur". Şi i-a plăcut ce a văzut.

"Pentru mine, dat fiind că lucrez în arhitectură, Casa Poporului e, totuşi, o construcţie interesantă", spune Perry, adăugând repede că locuinţele pentru oamenii daţi afară din casele lor sunt "oribile". "Acum am văzut că le mai pun puţin ruj pe buze şi le reabilitează termic", adaugă românul.

Acum, Perry vine anual în România şi şi-a planificat ca, atunci când se pensionează, să stea şi câteva luni la rând în ţară. Chiar dacă Arionoaia nu mai e, prietenii de atunci sunt în continuare. Se întâlnesc cu toţii şi au chiar un înlocuitor al curţii cu ulm de pe vremea când erau puştani: casa de la munte a unuia dintre ei. "Am izbutit să îmi adun toţi colegii din clasă. Am făcut o reuniune în 2006, la 46 de ani de la şcoală, şi încă una, în 2011, la 50 de ani. Iar anul trecut, ne-am întâlnit între", povesteşte bărbatul.

În plus, pe lângă prietenii de şcoală ori de joacă, mai e şi ţara, pe care a bătut-o în lung şi în lat, a fotografiat-o şi a promovat-o prin toate cercurile în care se învârte în Israel. "Fac reclamă mare, doamnă!", exclamă el, explicând că până şi screensaver-ul de pe calculatorul de la birou e numai cu poze din România.

"România e foarte frumoasă, foarte frumoasă. Ultima oară când am fost la Castelul Peleş, am făcut 480 de poze. Am văzut în viaţa mea multe castele - multe, multe castele. Dar eu cred că Peleşul e cel mai frumos", adaugă el şi începe să enumere toate bisericile, cetăţile şi oraşele frumoase din România care îi vin în minte şi îi plac.

De la Arionoaia de odinioară la mall-urile de azi

Dan Perry nu numai că vizitează şi fotografiază România, dar şi lucrează aici ocazional. Firma de arhitectură la care este partener este cea care a construit mall-urile AFI din diverse oraşe din ţară. "Acum, lucrez la un mall nou din Bucureşti", spune el, cu referire la noul AFI, care se va deschide în Bucureştii Noi, pe terenul fostei fabrici Laromet.

Cu toate că iubeşte România cu o dragoste aflată undeva la mijloc între pasiunea unui turist şi ataşamentul unui om înrădăcinat într-un loc, Dan Perry spune fără ezitare că nu s-a gândit niciodată să se întoarcă definitiv în ţară. Israelul e casa lui acum, acolo sunt soţia, fiica şi fiul lui, cei cinci nepoţi, acolo este cariera lui. Soţia este singura pe care a adus-o în ţara lui natală. Ba mai mult, a şi învăţat-o română. Copiii şi nepoţii, însă, sunt complet străini de România.

"Cu mine cred că se termină capitolul "România". Ei (copiii, n.red.) nu ştiu română. Fata mea e măritată cu un scoţian, vorbeşte cu copiii în engleză. Băiatul e însurat cu o chinezoaică, iar nora mea vorbeşte cu nepoata în chineză. Ne îndepărtăm de România şi de apropiem de China şi de Scoţia", constată, din faţa unui calculator din Haifa, autorul pozelor de pe Arionoaiei. Acesta este şi motivul, spune el, pentru care postează pe Internet fotografii din România şi din cartierul peste care s-a înălţat Casa Poporului - pentru ca şi alţii din generaţia lui să îşi păstreze vii imaginile, exact cum a făcut-o el.

"Nu există altă sursă. Cu noi, se termină această Arionoaiei şi toate străduţele alea mici dimprejur...", este constatarea cu care Dan Perry încheie, departe de Bucureşti, povestea bucăţii lui din România ştearsă de istorie.


SURSA FOTOGRAFII: DAN PERRY

Citește și: