Andreea OFIŢERU
4791 vizualizări 3 feb 2015

Autoare a cărţii „Octave paralele”, apărută de curând la Editura Humanitas, Valentina Sandu Dediu arată că societatea românească „nu prea pune accent pe educaţia muzicală”.

Îmi povesteau părinţii mei că înainte existau profesori muzică care pur şi simplu luau toată clasa şi mergeau la concert. Nu trebuie însă să te aştepţi numai de la şcoală sau de la instituţii să răspundă. Ştiu că acum Filarmonica are un program pentru copii, la fel şi radioul. Şi cred că în zona asta poate fi făcut ceva mai mult”, spune Valentina Dediu în interviul pentru gândul.

Muzicologul susţine că în şcolile româneşti s-ar putea face mult mai multă muzică de calitate. Însă, din cauza unei programe conservatoare, elevii nu sunt învăţaţi foarte mult despre curentele muzicale.Personal mi-aş dori să fie mai multă muzică în şcoală, dar îmi dau seama că există nişte reguli ale curriculei. Deci n-aş presa pe nimeni să mărească numărul de ore. Dar calitativ s-ar putea face poate altceva. Cred că programa este una conservatoare într-un fel, care nu ţine cont de mişcarea întregii societăţi către altceva. Avem acum Youtube, deci poţi să găseşti orice fel de muzică pe Youtube, dar pentru asta orice meloman ar trebui să fie ghidat,  pentru că Youtube nu-ţi oferă stuctura şi regulile unui CD sau DVD. Pur şi simplu poţi să cauţi, dar trebuie să ştii ce să cauţi, cum să cauţi”, a spus Valentina Sandu Dediu în interviul pentru gândul.

Totul ţine de măiestria profesorului de a-i învăţa pe elevi cât mai mult. „Mie mi se pare că cel mai şi cel mai important lucru într-o şcoală ar fi nu atât să înveţe teorie muzicală, cât audiţii, muzici, nu spun muzică. Să atragi copiii pentru muzică, să faci o selecţie din acele muzici de care eşti convins că le place, să vadă că tu profesor eşti şi tu la rândul tău interesat de hip-hop, rock, poate chiar şi de manele dacă elevii sunt interesaţi, dar să le ceri în contrapartidă să fie şi ei interesaţi de ceea ce le arăţi tu. Este o chestie şi de manieră pedagogică, dar şi de plăcerea de a-i aduce spre muzică”, consideră muzicologul.

De la ce vârstă ar trebui  îl  dai pe copil la un instrument muzical? „Depinde de instrument, se poate începe de timpuriu, la 4-5 ani să pui un copil să se joace pe clape. Nu poţi însă la fel de timpuriu să descoperi trompeta sau violoncelul. Am observat că în şcoli e o tendinţă pentru chitară, mulţi copii vor să înveţe chitară. Şi atunci iau lecţii de chiatară, chitara este un instrument accesibil, părinţii îl pot cumpăra”, arată Valentina Sandu Dediu.

 Însă, părinţii care vor să-şi dea copiii la un instrument muzical, trebuie să nu se lase descurajaţi de toţi cei care spun că cei mici sunt afoni. „Ştiu că sunt studii care au probat acest lucru: sunt copii care au talente diferite în domeniul muzical. Sunt copii care aud foarte bine, dar nu pot reproduce muzica. Asta nu înseamnă iarăşi că sunt afon. Alţii nici nu aud prea bine, nici nu pot reproduce. Dar poate fi educat şi auzul, ca orice altă deprinde. Deci se poate educa”, consideră specialista.

Cu toate acestea, muzicologul arată că cel mai potrivit mod de a-i atrage pe copii către muzică rămâne prezentarea beneficiilor pe care muzica le oferă.

„Cred că serbările şcolare pot avea un rol important la grădiniţă, la şcoală, unde se cântă tot felul de lucruri. Dar s-ar putea diversifica şi repertoriul acesta de Crăciun sau de sfârşit de an.  Eu cred, şi nu sunt prima care spune lucrul acesta, că românii nu au o afinitate specială pentru muzică, românii se duc mai degrabă la teatru şi spre literatură. Nemţii, de pildă, e clar că se îndreaptă spre muzică. În Germania, toţi copiii beneficiază de un instrument de muzică”, arată muzicoloaga.

Despre muzica ascultată toată ziua la căşti, Valentina Sandu Dediu spune că nu trebuie să facem abuz de acest lucru. „E foarte bine să ascultăm la căşti peste tot, dar şi căştile ca şi telefoanele mobile sau alte device-uri ne izolează foarte mult de context. Nu e rău să ne izolăm din când în când, dar hai să păstrăm un echilibru şi să ieşim din când în când la o sală de concert, sau într-o sală de teatru, sau la operă şi să avem diverse soiuri de experienţe. Cred că asta trebuie să înveţe practic un tânăr cât de timpuriu posibil: să încerce şi să aibă ideea că trebuie să aibă tot felul de experienţe. De fapt,  e ca şi cu experienţele culinare, nu trebuie să mănânci numai salate ca să fi fericit, sau numai carne sau ciocolată”, consideră profesoara Dediu. 

Un adolescent care se gândeşte să devină muzicolog trebuie să ştie că muzicologia e un fel de „Cenuşăreasa” a celorlalte profesii muzicale, însă şi pentru a practica această meserie trebuie să ai vocaţie.

„Muzicologii nu sunt foarte bine văzuţi de confraţii lor. Şi duc o viaţă mult mai puţin  spectaculoasă decât compozitorii şi interpreţii, nu ies pe scenă, nu iau premii. Mie mi se pare că, dacă are ceva talent la scris, orice muzicolog poate să devină util societăţii până la urmă, fie pentru că se angajează la un post de radio şi face un soi de educaţie muzicală necesară, fie că se angajează la o publicaţie, dar ştim că lucrurile acestea sunt din ce in ce mai puţin probabile, fie că devine profesor. Un muzicolog trebuie să aibă vocaţie şi să-i placă ceea ce face şi până la urmă va reuşi să ajungă acolo unde îşi doreşte”, susţine Valentina Sandu Dediu.

Ce ar trebui să facă un profan ca să-şi formeze cât de cât o cultură muzicală? „Să asculte cât mai multă muzică. Dacă ar avea şi pe cineva care să-l ghideze ar fi ideal. Dar altfel să asculte cât mai multă muzică. Există Radio România Muzical, care nu e întotdeauna impecabil, dar are foarte multe lucruri interesante pe care le poţi auzi. Şi există Youtube, Mezzo, aşa că sunt multe unelte care ne înconjoară”, spune Valentina Sandu Dediu.

Citește și: