Diana MARCU
183118 vizualizări 6 mar 2015

"Am prezis aceste lucruri încă de la început", spune Melanie Triebel, producătorul general al Pro TV, întrebată despre controversele generate de show-ul prezentat de Cabral şi Bobonete din Africa de Sud, respectiv din Parcul Naţional Kruger. Prezentat din Africa cel puţin la nivel declarativ, pentru că asta fac cele două gazde ale emisiunii reamintind cu umor că se află departe de România natală. "Nimeni nu m-a crezut: <Acest lucru nu va funcţiona în România>", rememorează producătoarea tv replicile pe care le-a auzit atunci când a vorbit despre noul format tv. "Am zâmbit în momentul în care <Buftea> a apărut pentru prima dată", spune Triebel, din Africa. Din 16 februarie, ea se află acolo alături de o echipă internaţională de 200 de oameni, câţi sunt implicaţi în realizarea acestui show difuzat până în data de 8 martie, inclusiv, de televiziunea Pro. 

Ce este real şi ce nu în show, care a fost targetul de audienţă stabilit iniţail, câţi bani primesc pentru participarea la emisiune concurenţii, dar şi cât din show este live spune chiar Melanie Triebel, producător general Pro TV, într-un interviu acordat gândul.

Melanie Triebel, Head of Production Pro TV. Imagine realizată la filmările show-ului "Sunt celebru, scoate-mă de aici"

Gândul: Cât din durata fiecarui episod transmis la tv este live şi care este intervalul în care telespectatorul român aflat în faţa TV-ului vede live?

Melanie Triebel, producător general Pro TV:  Show-ul Sunt celebru, scoate-mă de aici! începe, în fiecare zi, la 20:30. Timp de două ore, publicul din România stă în faţa televizoarelor şi urmăreşte aventurile celebrităţilor din Africa de Sud, iar acest lucru ne bucură foarte tare, că sunt alături de noi în fiecare seară. În medie, transmitem aproximativ 20 de minute live în fiecare emisiune: Cabral şi Bobonete, cele două gazde ale show-ului, au intervenţii live din platoul lor, transmisiunile live din tabăra concurenţilor şi vizitele celor doi prezentatori în tabără. Restul materialelor video sunt editate în aceeaşi zi de către o echipă minunată şi pasionată. Fiecare dintre ei se asigură că firul narativ al întâmplărilor din tabără şi editarea sunt la calitatea cu care PRO TV şi-a obişnuit telespectatorii şi, de asemenea, ca publicul să fie surprins şi să îi captăm atenţia şi curiozitatea.

În ce interval şi la tip de imagini au acces abonaţii Voyo?

Suntem fericiţi ca atât de multe persoane au urmărit momentele transmise live pe Voyo din tabara concurenţilor, dar formatul şi structura show-ului nu ne permit ca, din momentul în care încep eliminările, să divulgam informaţii importante înainte de show-ul zilnic, de la 20:30. Abonaţii au acces la fiecare dintre episoadele care au difuzate până în acest moment.

Care este întârzierea dintre ceea ce se întâmplă propriu-zis în tabară şi ceea ce se vede la tv?

Fiecare ediţie este construită zilnic, ceea ce înseamnă că echipa de producţie trebuie să fie promptă. Acest show se datorează unei echipe de specialişti care vin atât din România, cât şi din Africa de Sud, Slovacia şi Germania. Fiecare imagine video pe care telespectatorii o văd în show este filmată în aceeaşi zi: cele două probe (Provocarea junglei şi Comoara din cufăr), dar şi celelalte activităţi/ discuţii pe care concurenţii le au în ziua respectivă. Acest lucru necesită foarte multă muncă şi concentrare din partea echipei de producţie, dar după prima săptămână a show-ului pot spune că toţi s-au obişnuit cu formatul şi cu volumul de muncă.
Este foarte dificil pentru toţi membrii echipei să facă tot ce pot pentru a livra conţinut din ce în ce mai bun, dar când văd cât de mult se bucură de munca lor şi cât de mândri sunt de rezultat, chiar şi cu mai puţin somn, pot sublinia faptul că aceasta este o experienţă grozavă pentru toţi cei din spatele camerelor de filmat. Şi pentru Pro TV este un mare pas înainte în îmbunătăţirea producţiei tv.

Unde este situată această tabără în care se află concurenţii? Este un subiect controversat.

Din păcate, nu putem răspunde la această întrebare.

A mai folosit cineva această tabără înainte? A mai fost un alt show filmat în această locaţie?

Da, Danemarca şi Ungaria au filmat câteva sezoane în aceeaşi locaţie înainte să începem filmările pentru Sunt celebru, scoate-mă de aici!

Aţi adus vreo modificare formatului original, respectiv aţi folosit un alt număr de prezentatori, alt număr de concurenţi, alte reguli, alte probe?

Nu. De obicei, în momentul în care se lucrează pe un anumit format, încercăm să-i păstrăm direcţiile. Cum acest proiect este nou pentru publicul din România, este foarte important pentru noi să îi facem pe telespectatori să-i cunoască şi înţeleagă regulile şi caracteristicile înainte de a începe să modificăm mici aspecte. Ca să fiu sinceră, ador să fiu curajoasă şi să rămân la planul iniţial al unui format. Din punctul meu de vedere, cea mai bună audienţă este chiar audienţa, fără a-i supraîncărca pe telespectatori. Când le dai timp să se obişnuiască cu un nou format, se vor bucura de el mai mult. Aceasta este o viziune pe termen lung, iar cea de-a doua săptămână a show-ului ne-a demonstrat că am avut dreptate.

Ce înseamnă vedete de "categoria B şi C", aşa cum a fost formularea prezentatorilor vizavi de participanţii la acest show?

Din păcate, nu putem răspunde la aceasta întrebare. Este secretul nostru.

Care este obiectivul final al acestui show?

Sunt celebru, scoate-mă de aici! reprezintă un test psihologic pentru cele 12 vedete care au avut curajul să spună DA acestei aventuri. Show-ul este un test real şi foarte greu de anduranţă, rezistenţă şi putere, în care au şansa să se descopere pe sine, să-şi descopere slăbiciunile, dar şi punctele forte. Este un joc despre realitate şi personalitate.

Pentru prestaţia lor, concurenţii primesc vreo remuneraţie?

Fiecare celebritate are un contract despre care nu putem da detalii.

Câţi oameni au plecat în Africa de Sud pentru acest show?

Avem o echipa incredibilă, din care fac parte mulţi specialişti în domeniu. Aproximativ 100 de persoane care au călătorit din România în Africa pentru show-ul Sunt celebru, scoate-mă de aici!. Pe lângă echipa din România, alte 100 de persoane din Africa de Sud, Slovacia şi Germania s-au alăturat echipei de producţie. Asta înseamnă că avem în jur de 200 de profesionişti care lucrează pentru aceast show, care este unul dintre cele mai complexe produse vreodată. Este foarte important ca aceştia să comunice între ei, să înţeleagă cum lucrează diferite culturi, să trimită toate materialele în România şi să fie de fiecare dată punctuali. După primele 11 zile de show, pot spune ca suntem o echipă genială!

Există altcineva care trăieşte cu concurenţii în tabără?

Nu, cei 12 concurenţi traiesc singuri în tabără şi, desigur... animalele.

S-a schimbat ceva în format după ce au apărut acuzaţiile că ar fi de fapt filmat în Buftea?

Nu, am urmat întocmai planul iniţial. Din experienţa mea, am prezis aceste lucruri încă de la început. Nimeni nu m-a crezut, “acest lucru nu va funcţiona în România”, dar am zâmbit în momentul în care problema “Buftea” a apărut pentru prima dată.

De ce folosiţi termenul de junglă, când de fapt, jungla din Africa de Sud este destul de departe?

Tabăra în care locuiesc celebrităţile se află de fapt la marginea sălbăticiei în Africa de Sud. Există tot felul de animale care-i vizitează. În două dintre ediţiile de până acum, două familii de maimuţe i-au vizitat, de asemenea şi şerpi, gândaci, păienjeni, etc.
Întregul mediul înconjurător este diferit în Africa de Sud. Chiar dacă putem vedea ceva vegetaţie similară cu cea din România, temperatura este complet diferită. În timpul zilei sunt minim 30 de grade, dar noaptea vine cu temperaturi mult mai scăzute şi cu ploi uneori. Acesta este motivul pentru care concurenţii, dar şi Cabral şi Bobonete poartă haine ceva mai călduroase în timpul nopţii.
În plus, umiditatea este foarte ridicată atât în timpul zilei, cât şi în timpul nopţii, ceea ce face ca temperaturile să se simtă mult mai ridicate decât sunt de fapt. Filmăm la marginea sălbăticiei, acolo unde jungla începe sau se termină, depinde din ce parte doreşti să priveşti.

Ce recuzită aţi folosit pentru crearea taberei?

Doar ceea ce se vede pe ecrane: paturile, cuferele lor, duşul, bucătăria, etc.

Care a fost targetul iniţial pentru audienţă per ediţie?

Acest show înseamnă foarte multă muncă, toţi cei 200 de oameni din echipă lucrează în schimburi, pentru a putea să urmărească celebritaţile 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Suntem 100% dedicaţi de la început şi ne bucurăm în momentul în care încă un show live se încheie, căci acesta este rezultatul nostru zilnic ce confirmă faptul că funcţionăm foarte bine ca echipă. Pe lângă asta, este o răsplată foarte mare când vedem că publicul din România apreciază show-ul. Sunt celebru, scoate-mă de aici! este un format complex, din punct de vedere producţie, dar şi al telespectatorilor, deoarece este complet nou şi are multe reguli care trebuie să fie explicate foarte bine. Publicul nostru românesc a înţeles foarte repede şi suntem fericiţi să le vedem feedback-urile. Am stabilit un target înaintea show-ului şi sunt foarte mândră să vă spun că l-am depăşit.


 

 

Citește și: