Adrian Popa
460 vizualizări 4 dec 2019

Pentru categoria „Power to the people”, aplicaţiile au fost votate de către utilizatorii magazinului virtual Google Play. Call of Duty: Mobile a fost cel mai votat joc, iar Video Editor - Glitch Video Effects - care adaugă efecte ca în anii '90 la clipuri video - a fost votată aplicaţia anului.

Editorii Google au desemnat, la categoria „Mobile magic”, Ablo drept aplicaţia anului. Aceasta le permite utilizatorilor să exploreze culturi străine şi să se conecteze cu oameni din acestea în ciuda barierei de limbă. Jocul selectat de editori a fost tot Call of Duty: Mobile.

Compania a introdus şi în magazinul Google Play o secţiune a celor mai bune aplicaţii şi jocuri din 2019, numită „Best of Play”. Printre titlurile selectate se mai numără: jocurile Fishing Life, Golf Picks sau Mario Kart Tour şi aplicaţiile Post-it, SleepTown sau My Talking Pet.

Apple a publicat, de asemenea, lista celor mai bune aplicaţii şi jocuri pentru iPhone din 2019. Aplicaţia anului pentru sistemul de operare mobil iOS este, potrivit Apple, Spectre Camera, care foloseşte inteligenţa artificială pentru realizarea de fotografii cu smartphone-ul care în mod normal sunt obţinute cu echipamente profesionale. Sky: Children of the Light este jocul anului 2019.

 

 

Citește și: