Line For Heaven

Pentru cei care nu cred că Facebook şi Reddit sunt suficient de creştine, există Line For Heaven, un grup de creştini. Aceşti oameni vor să participe la „o cursă nebunească spre Rai”. Pe site, utilizatorii strâng puncte „karma”, prin acţiuni care îi ajută să urce tot mai sus pe „scara Raiului”, scrie listverse.com.

Utilizatorii câştigă puncte karma prin susţinerea unor cauze şi jocuri pe teme religioase. Ei le oferă celorlalţi binecuvântarea lor şi îi ajută să se spovedească. Cu cât se implică mai mult în asemenea activităţi, cu atât mai mult o persoană se va apropia mai mult de divinitate, un loc patronat de „Angel #1”, supranumit şi „BJ”.

Ideile din spatele site-ului social Line For Heaven ar putea părea „deplasate”. De exemplu, utilizatorii strâng 20 de puncte „karma”, dacă vor mărturisi un păcat şi dacă 20 de oameni îi vor ierta de aceste păcate. De asemenea, ei pot obţine puncte dacă atrag oameni în reţeaua socială.

Nextdoor

În timp ce marile reţele sociale se laudă cu interconectarea a miliarde de oameni din întreaga lume, Nextdoor nu face altceva decât să-i ajute pe oamenii din cartiere să comunice mai bine pe internet. Reţeaua se bazează pe comunitate.

În ultimii ani, Nextdoor a fost criticată de unii jurnalişti, care au considerat că reţeaua ar putea încuraja mai degrabă violenţa între vecini, decât apropierea lor. Un alt neajuns ar fi legat de faptul că reţeaua socială se concentrează în mare parte pe monitorizarea afro-americanilor, care ar avea „activităţi suspecte”.

ZiiTrend

Chiar dacă a dispărut, reţeaua ZiiTrend merită o menţiune în această listă. Site-ul de la mijlocul anilor 2000 s-a bazat pe capacităţile de predicţie ale comunităţii de pe internet.

Cu ajutorul unor algoritmi de programare, serverele ZiiTrend au adus laolaltă aceste predicţii şi a prezentat cele mai plauzibile scenarii pentru viitor. ZiiTrend a fost o reţea experimentală, care şi-a câştigat un loc în istoria social media.

Ncludr

Ncludr a fost o reţea care „parodia” site-urile mari de social media. Ncludr le propunea utilizatorilor să răspundă la câteva întrebări, atunci când îşi făceau un cont, apoi generau un profil în funcţie de răspunsuri. Toate aspectele profilului erau generate cu ajutorul unui agoritm şi nu puteau fi modificate.

În timp ce „prieteniile” de pe Facebook se realizează cu ajutorul acceptului utilizatorilor, pe Ncludr, aceştia erau conectaţi automat cu restul abonaţilor. Ncludr rămâne una din puţinele reţele sociale lansate doar pentru a „necăji” marii „elefanţi”, precum Facebook şi Twitter.

Reţelele sociale din „dark web”

Internetul ascuns este format din site-uri care nu pot fi accesate prin intermediul navigatoarelor web standard, ci cu ajutorul unor browsere precum Tor.

Spre deosebire de internetul „de la suprafaţă” (cu care suntem toţi obişnuiţi), dark web nu este disponibil în crawlere şi găzduieşte unele din cele mai dubioase elemente ale societăţii, care se „delectează” inclusiv cu acţiuni de crimă organizată şi pornografie infantilă. Unii utilizatorii ai internetului ascuns s-au folosit de anonimitate pentru a înfiinţa reţele sociale.

Una din reţele este Galaxy2, realizată de programatorul „Lameth”. Această platformă le cere utilizatorilor să folosească pseudonime şi să interacţioneze „ca pe Facebook”. Galaxy2 atrage însă personaje interesate de droguri şi pornografie, precum şi numeroşi „curioşi”.

O altă reţea este Darknet Nation, care funcţionează ca un guvern descentralizat. DN doreşte să aducă puţină „ordine” în haosul generat de dark web.

Chirp

Chirp îşi propune să le permită utilizatorilor să îşi transmită fişiere fără să aibă acces la o conexiune Wi-Fi sau de date.

Ideea este simplă: transmiterea de fişiere codate „ca sunete”, care pot fi recepţionate de orice dispozitiv audio. Oricine foloseşte Chirp pe dispozitiv în vecinătate poate recepţiona un sunet şi îl poate salva ulterior. Când dispozitivul dobândeşte acces la internet, Chirp decodează fişierul audio şi prezintă materialul propriu-zis, printr-o interfaţă similară Facebook-ului.

Arhitecţii aplicaţiei doresc să revoluţioneze transmiterea de informaţii. Din moment ce Chirps transmite informaţiile pe calea sunetului, aceste instrumente sunt ideale pentru transmiterea fişierelor şi informaţiilor prin boxe şi radiouri. O altă calitate a reţelei este viteza de transmitere a conţinutului.

REMCloud

REMCloud nu are nicio legătură cu fanii trupei REM, ci este o reţea socială care vrea să-i conecteze pe cei pasionaţi de visuri.

Utilizatorii vorbesc pe reţea despre visurile lor şi însemnătatea acestora. Cea mai interesantă funcţie a site-ului este Dream Mosaic. Prin caracterizarea visurilor cu ajutorul unor cuvinte şi locuri-cheie, REMCloud completează o hartă interactivă care ilustrează ce visează oamenii din diferite puncte ale globului. Această funcţie neobişnuită le permite utilizatorilor să vadă care sunt cele mai comune visuri în anumite ţări.

Stache Passions

Este reţeaua celor care au mustaţă. Baza de date include numeroşi bărbaţi, dar şi femei, respectiv transsexuali cu mustaţă. Site-ul are un sistem de ierarhizare a mustăţilor - „nou-venit”, „expert” şi „Stache Groupie”, precum şi „un imn”.

Affluence

Affluence este reţeaua celor mai bogaţi dintre noi, cu venituri de peste 200.000 dolari pe an. Totuşi, cei fără bani pot să se înscrie pe reţea dacă au cel puţin 5 prieteni dispuşi să garanteze că fac parte din „clasa superioară”.

Creatorul Affluence, Russell Rockefeller, a precizat că reţeaua nu reprezintă o conspiraţie uriaşă, după cum ar crede unii. Reţeaua îi ajută însă pe oamenii de succes să participe la cele mai exclusiviste evenimente şi să devină şi mai bogaţi, prin relaţiile create.

ASmallWorld

ASmallWorld este o reţea socială dedicată elitei. Utilizatorii cu bani sunt şi mai răsfăţaţi, pe principiul „ban la ban trage”, primind invitaţii în cele mai tari cluburi de noapte şi servicii gratuite oriunde merg în lume.

Bogătaşii plătesc o taxă anuală de 110 dolari pentru a rămâne în reţea. ASmallWorld are o bază de date de 250.000 membri. 

Citește și: