70747 vizualizări 17 feb 2014

Fuga de patru zile a Iuliei Ionescu în braţele călugăriei din nordul Moldovei pare mai degrabă finişul exploziv al unui maraton de lungă durată, care s-a desfăşurat în tăcere şi pe nevăzute, de ceva ani. Mulţi arată acum cu degetul către Biserică şi către relaţia periculoasă de încredere între un preot şi o adolescentă de 15 ani. Biserica Ortodoxă Română şi practicile ei rămase undeva în negura Evului Mediu pot fi acuzate de multe, însă astăzi, în cazul Iuliei Ionescu, nu spre ele ar trebui îndreptat degetul sau privirile mirat-acuzatoare.

Este foarte incomod şi până la urmă ipocrit să vorbeşti despre un om pe care nu îl cunoşti, despre legăturile lui cu nişte părinţi despre care ştii doar că sunt divorţaţi de 6 ani, despre trăirile, obiceiurile, plăcerile şi frământările unei adolescente şi ale unor părinţi despre care ai auzit prima oară acum două zile. Sunt chestiuni intime, care nu îşi au locul în spaţiul public. Totuşi, pentru că acest caz a pus pe jar timp de câteva zile autorităţile acestei ţări şi pentru că probabil în România sunt mii de adolescenţi care au o soartă mai precară şi mai nefericită decât a Iuliei, câteva lucruri trebuie spuse, chiar şi văzute aşa, printr-o fereastră neclară, din depărtare, cu riscul de a greşi.

CITEŞTE AICI CONTINUAREA

 

Citește și: