25318 vizualizări 8 iun 2016

"Astăzi putem să apreciem lungul drum parcurs şi transformarea puternică şi durabilă a unui sistem care vă datorează multe, deoarece datorită dumneavoastră şi numeroşilor dumneavoastră colegi devotaţi cauzei, DNA se bucură de o mare popularitate. De altfel, renumele său depăşeşte astăzi frontierele ţării dumneavoastră, devenind un model de urmat la nivel european", a declarat ambasadorul Franţei.

"Graţie determinării dumneavoastră neclintite, imaginea justiţiei în România se schimbă de la o zi la alta. Doresc să vă asigur stimată doamnă, de întreaga susţinere pe care Franţa o acordă dintotdeauna misiunii dumneavoastră, fie că este vorba de punerea la dispoziţie a experţilor pentru a ajuta la crearea unei agenţii destinate recuperării eficiente a prejudiciilor cauzate statului, în valoare de 431 de milioane de euro, fie că este vorba despre formarea procurorilor în Franţa în domeniul luptei anticorupţie sau al investigaţiilor financiare", a adăugat François Saint-Paul, citat de tvr.

Legiunea de Onoare este cea mai înaltă distincţie a Franţei şi a fost instituită în 1802. Kovesi a primit distincţia cu ochii în lacrimi, în special datorită prezenţei familiei sale la ceremonie. ''M-au susţinut întotdeauna, atât la bine, cât mai ales la greu'', a spus şefa DNA despre părinţii săi.

Franţa a mai decorat-o pe Laura Codruţa Kovesi în 2011 cu Ordinul Naţional al Meritului în grad de ofiţer.

Recent, DNA a reuşit să pună sechestru pe două vile de la Saint Tropez împreuna cu o agenţie de recuperare a prejudiciilor din Franţa.

Aparţineau omului de afaceri Horia Simu, anchetat în mai multe dosare, inclusiv pentru despăgubiri ilegale de la Autoritatea de Restituire a Proprietăţilor.

Citește și: