8996 vizualizări 18 oct 2011

Discuţiile noastre de zi cu zi sunt pline de lucruri care au intrat deja în folclorul cotidian şi pe care le luăm de bune. Cercetătorii John Lloyd şi John Mitchinson demontează, în cartea "The Second Book of General Ignorance" (n.r. A doua carte a ignoranţei generale), câteva mituri pe care le credeam adevărate, informează Huffington Post.

1. Ce culoare au portocalele? Culoarea portocalelor diferă. În mai multe ţări sunt verzi, chiar şi atunci când sunt coapte. Fructele provin din încrucişarea mandarinelor cu fructul pomelo, originar din China, şi au fost cultivate pentru prima oară în Asia de Sud-Est. Au fost verzi atunci şi continuă să fie şi astăzi. Portocalele vietnameze, dar şi mandarinele din Thailanda, sunt verzi la exterior şi portocalii la interior.

2. Cine a fost primul, oul sau găina? Răspunsul final este oul. După cum arată teoria evoluţiei, invocată de geneticianul J. Haldane, păsările au evoluat din reptile, iar reptilele depun ouă, ceea ce înseamnă că prima pasăre trebuie să fie ieşit dintr-un ou.

3. Care sunt şansele ca o monedă să cadă cu marca în sus? Probabilitatea nu este de 50%, aşa cum ne-am aştepta. Studenţii de la Stanford au înregistrat mii de monede fiind aruncate şi au descoperit că, dacă o monedă are marca în sus înainte de a fi aruncată în aer, există o probabilitate de 51% să cadă cu aceeaşi faţă.

4. Cât cântăreşte un nor? Una dintre unităţile populare de măsură pentru a stabili greutatea unui nor este elefantul. Conform Centrului Naţional pentru Cercetare Atmosferică din Colorado, SUA, un nor obişnuit atinge îgreutatea a o sută de elefanţi, în timp ce un nor de furtună poate ajunge şi la 200.000 de elefanţi.

5. De ce purta Iulius Cezar o coroană de lauri? Se pare că fostul împărat roman nu purta coroana de lauri din vanitate sau pentru a-şi afirma statutul de cuceritor. Conform istoricului roman Suetoniu, Cezar a fost foarte încântat când Senatul i-a oferit privilegiul să poarte coroana de lauri oricând voia el. Motivul? Omul de stat începea să chelească.

6. Care era numele primului continent de pe Pământ? Cu toţii cunoaştem povestea conform căreia continentele actuale s-au desprins cândva din super-continentul Pangea. Se pare, totuşi, că Pangea a fost al şaptelea super-continent al planetei, existând de acum 550 de milioane de ani până acum 200 de milioane de ani. Primul super-continent al planetei a fost, de fapt, Vaalbara, care a început să se formeze acum mai bine de 3,6 miliarde de ani.

7. Poate cineva să trăiască veşnic? DA! Este vorba despre meduza nemuritoare, Turritopsis nutricula. Aceasta se reproduce, ca mii de alte specii de pe planetă, prin înmugurire; ceea ce este cu adevărat special este că, odată reproducerea terminată, meduza nu moare, ci foloseşte noile celule şi se transformă într-o versiune tânără a sa. Astfel, procesul poate continua la nesfârşit, meduza fiind, din punct de vedere biologic, capabilă să trăiască pentru totdeauna.

8. Care au fost ultimele cuvinte ale Regelui Richard al III-lea? Una dintre cele mai cunoscute sintagme, atribuită Regelui Richard al III-lea, este "Dau regatul meu pentru un cal". Se pare că Richard al III-lea nu le-a spus niciodată. Ultimele sale cuvinte, rostite în timpul bătăliei de la Bosworth Field, din 1485, au fost: "Trădare! Trădare! Trădare!".

9. Ce e atât de grozav la raportul de aur? Există foarte mulţi oameni care cred că raportul de aur apare peste tot, în corpul uman, în arhitectura antică sau în mediul înconjurător. Adevărul este că acesta nu apare în cele mai multe locuri în care ar trebui să fie prezent. Grecii dau ca exemplu Partenonul ca reprezentativ pentru utilizarea raportului de aur în arhitectură. Totuşi, diagramele arată că ridicăturile din faţada sau din părţile laterale, care ar confirma raportul de aur, conţin aer.

10. Ce spunea George Washington despre cireşul tatălui său? Un basm al lui Parson Weems, primul biograf al lui George Washington, spune că tânărul George a primit cadou un topor cu care se juca pe plantaţia familiei sale din Virginia. Într-o zi, acesta a crăpat scoarţa unui cireş şi i-a mărturisit părintelui său spunând: "Nu pot spune o minciună, tată, ştii că nu pot spune o minciună: am tăiat-o cu toporul meu". Nu există însă nicio altă relatare despre acest eveniment. Mai mult, nu ştim ce părere avea Washington despre cireşul tatălui sau dacă acel cireş a existat vreodată cu adevărat, punctează publicaţia. (Adrian Marica)

Citește și: