12778 vizualizări 31 dec 2015

1. Islanda

Aceasta este, de departe, cea mai izolată ţară din Europa, aflată la sute de kilometri de cea mai apropiată insulă, acest aspect descurajându-i pe potenţialii invadatori. Islanda este bogată în resursele necesare pentru a întreţine viaţa umană, este pusă în mişcare aproape în întregime de energie geotermală provenită de la numeroşii vulcani activi de pe teritoriul ei, iar apele din largul coastelor reprezintă cea mai bogată sursă de fructe de mare din întreaga lume. Aşadar, în eventualitatea în care aţi fi nevoiţi să supravieţuiţi pe insulă foarte mult timp, nevoile de hrană şi căldură vor fi, cu siguranţă, satisfăcute. Acest stat a trecut şi printr-un colaps al sistemului bancar în timpul crizei economice, aşa că locuitorii de acolo sunt destul de uşor adaptabili şi optimişti, caracteristici esenţiale în caz că vine sfârşitul lumii.

 

2. Tristan da Cunha

La sud de Atlantic se găseşte Tristan da Cunha, un arhipelag care este, de altfel, cel mai îndepărtat teritoriu locuit, situat la mai mult de 2.000 de kilometri de cea mai apropiată făşie de uscat. Populaţia din zonă abia atinge 300 de locuitori, aşa că, în cazul unui dezastru, sigur ar fi deschişi la acceptarea unor vecini. Aici oamenii aflaţi la ananghie din marile aglomerări urbane ar putea face carieră în pescuit - cea mai folositoare îndeletnicire în caz de Apocalipsă.

 

3.Guam

Este localizat în Pacifc şi găzduieşte o prezenţă americană militară masivă, numai bună pentru a proteja locuitorii în cazul în care degradarea relaţiilor ruso-turce ajunge la un asemenea nivel încât omenirea s-ar trezi în mijlocul celui de-Al Treilea Război Mondial. Acest loc nu are o economie înfloritoare, mai ales că majoritatea veniturilor vin din turism şi din partea guvernului american.

 

4. Chiang Mai

Tot ceea ce trebuie să ştii despre acest orăşel idilic din nordul Tailandei este că poate fi o casă extrem de bună în caz de dezastru, pentru că oferă multe posibilităţi de practicare a agriculturii. Un argument în plus este faptul că, în vreme ce Asia de Sud-Est a fost timp de zeci de ani centrul unor mari provocări - de la războaie, la consum de droguri, masacre şi frământări politice - Chiang Mai a rămas un simbol al păcii şi stabilităţii. Acesta este un semn de bun augur, care sugerează că oraşul ar putea să depăşească orice atentează la liniştea umanităţii.

 

5. Denver

Acest oraş are câteva argumente de partea lui. În primul rând, apropierea de importante rezerve de petrol, care asigură un element crucial pentru omenire: combustibilul. În eventualitatea unui război, acesta este cel mai uşor de apărat oraş din toată America, aflându-se cu o milă deasupra nivelului mării, foarte departe de aceasta şi înconjurat de munţi. Altitudinea la care este situat în transformă şi într-un loc tocmai bun de locuit în eventualitatea agravării încălzirii globale. De fapt, aceasta ar putea constitui chiar un avantaj pentru împrejurimile oraşului Denver, transformând terenurile înconjurătoare în pământuri extrem de fertile.

 

6. Antarctica

Antarctica este, probabil, unul dintre locurile cele mai ostile de pe Glob, tocmai de aceea este, în acelaşi timp, şi locul perfect pentru a te ascunde în caz de Apocalipsă. Dacă cineva reuşeşte să ajungă acolo şi să ia cu sine suficiente provizii pentru a supravieţui iernii extrem de geroase, mai departe, în timpul verii, se poate aventura în expediţii, poate să vâneze şi, astfel, să supravieţuiască până ce lucrurile reintră în normal. Despre război e foarte puţin probabil să vorbim în cea mai sudică regiune de pe Terra. Unul dintre cele mai mari dezavantaje apare, însă, odată cu accelerarea încălzirii globale. Dacă gheaţa se topeşte, aceasta determină creşterea nivelului mărilor, ceea ce devine destul de periculos pentru om.

 

7. Puncak Jaya

Această regiune muntoasă din Indonezia nu pare chiar cel mai ospitalier loc pentru a-ţi petrece viaţa. Oricum ar fi, nu trebuie să uităm că, în vremuri de criză, oameni caută în primul rând să supravieţuiască, indiferent de condiţii. Întâmplarea face ca cea mai mare mină de aur din lume să se găsească în Puncak Jaya, ceea ce înseamnă că locuitorii din zonă ar putea să muncească din plin şi chiar să devină comercianţi, dacă ştiu cum să-şi joace cărţile. Mai mult decât atât, regiunea găzduieşte şi a treia cea mai mare mină de cupru de pe Terra.

 

8. Cape Town

De pe ţărmul african, acest oraş, al doilea cel mai populat din Africa de Sud, dezvăluie privelişti impresionante şi porturi uimitoare. Chiar dacă lucrurile de pe Pământ ar lua o întorsătură tragică, probabil că atmosfera din Cape Town nu s-ar modifica prea mult, păstrându-şi aspectul netulburat. Situaţia economică din Cape Town nu are aproape nicio legătură cu aceea a oraşelor-surori dinspre nord, iar influenţa vestică este aproape inexistentă aici.

 

9. Berna

Elveţia s-a dovedit, fără îndoială, un refugiu în trecutul sângeros al Europei. Berna este înconjurată de Alpii Elveţieni, care au şi rolul de a proteja oraşul, iar capitala ei este, probabil, cel mai bun loc de pe continent în care cineva se poate ascunde, şi datorită poziţiei sale diplomatice. Elveţia este recunoscută pentru neutralitatea ei în raport cu cele mai tensionate conflicte care au avut loc în ultimele sute de ani, aşa că tocmai datorită acestei poziţionări, Berna ar putea fi locul ideal în care să te ascunzi în timpul celui de-Al Treilea Război Mondial. Terenurile agricol din Elveţia sunt deja recunoscute drept unele dintre cele mai fertile din zonă, iar încălzirea globală nu va face decât să amplifice aceste avantaje.

 

10. Insula Necker

Este proprietatea lui Richard Branson, proprietarul gigantului Virgin. Dacă îi dai un telefon, sigur va fi de acord să trăieşti o perioadă acolo, în timp de totul în jur se prăbuşeşte. Până la urmă, întotdeauna pare un tip destul de amabil.

 

11. Tierra del Fuego

Modul în care bate vântul în această regiune o face ideală pentru evitarea precipitaţiilor radioactive. Din nou, există beneficiul poziţiei extreme. Probabil că nimeni nu se va deranja vreodată spă invadeze Tierra del Fuego.

 

12. Yukon

Este cel mai vestic dintre teritoriile federale ale Canadei. Populaţia este destul de rară, iar, în prezent, economia depinde foarte mult de guvern şi de turism. În caz de Apocalipsă, însă, zona ar putea cu siguranţă să susţină mici comunităţi care să poată să trăiască în prosperitate. Fauna este foarte bogată, astfel încât oamenii s-ar putea hrăni din vânătoare şi din amplasarea de capcane, activităţi care ar fi extrem de populare şi de necesare în anii imediat următori unei catastrofe globale, când agricultura nu mai rămâne o opţiune viabilă din cauza solurilor afectate. Pe măsură ce lumea civilizată ar reuşi să revină la normal, în Yukon există o zonă prolifică pentru exploatarea metalelor rare, ce ar reprezenta categoric un avantaj. Şi existenţa apelor curgătoare este un plus, pentru că acestea facilitează transportul.

 

13. Kansas City

Indiferent ce se întâmplă în Statele Unite, probabil că oraşul Kansas va rămâne în picioare. Nu este poziţionat pe niciuna dintre cele două coaste, aşa că locuitorii nu ar trebui să se îngrijoreze din cauza securităţii, invaziilor străine sau a creşterii nivelului mării. Este înconjurat de mult teren arabil, foarte potrivit pentru cultivarea cerealelor şi pentru hrănirea animalelor. Kansas se află şi la intersecţia unor rute feroviare importante, aşa că transportul nu ar reprezenta o problemă, chiar dacă situaţia ar deveni foarte gravă.

 

14. Insula Lewis

Localizată în nordul Oceanului Atlantic, la cel puţin trei ore de parcurs cu barca până la primul teritoriu scoţian, insula Lewis este ideal poziţionată pentru a evita orice fel de război sau Apocalipsă Zombie. Acolo se găsesc o mulţime de resurse naturale, mâncarea este extraordinară, iar whiskey - din belşug, iar toate acestea fac din Lewis locul perfect în care să te ascunzi de sfârşitul lumii.

 

Citește și: