CV-ul tău este uşor de citit, fără greşeli şi relevă o experienţă variată, dar uneori e nevoie de mai mult de atât. Încearcă să adaugi la final câteva abilităţi speciale, care te pot propulsa drept un candidat de top, greu de surclasat. 
 
Experţii în HR au făcut pentru Business Insider o selecţie a celor mai relevante 9 programe pe care trebuie să le stăpâneşti şi competenţe pe care e nevoie să le ai, necesare în cariere variate, pe care ai putea să le vrei incluse în CV.
 
1. Adobe Photoshop: necesar pentru cei care vor să-şi construiască o carieră într-un domeniu ceva mai creativ, precum graphic design sau editare foto.
 
2. Microsoft Excel: un program care se situează cumva la extremă şi care este indispensabil în domeniul financiar, acolo unde toate datele sunt permanent sistematizate în tabele. 
 
3. Limba spaniolă (sau o limbă străină în plus faţă de cele mai cunoscute două de circulaţie internaţională): chiar dacă nu e neapărat o misiune uşoară pentru toată lumea, învăţarea unei noi limbi străine este bună atât pentru CV-ul tău, cât şi pentru creier. Studiile au demonstrat că persoanele poliglote tind să aibă amintiri mai clare şi sunt multitasking. 
 
4. Web development: o înţelegere de bază a acestui câmp este utilă în multe cariere şi, poate surprinzător, nu toate au legătură cu tehnologia şi domeniul IT.
 
5. WordPress: fie că eşti un editor cu experienţă care vrea să facă o schimbare, fie că eşti un proaspăt absolvent gata să intre în câmpul muncii, oricine are de a face cu un site web trebuie să aibă măcar noţiunile de bază ale acestui program, care te scapă din multe încurcături. 
 
6. Public speaking: indiferent în ce domeniu lucrezi, ceva e foarte clar - la un moment dat vei fi pus în situaţia de a vorbi în faţa unui grup mai mare de oameni, iar un orator priceput face întotdeauna impresie bună.
 
7. SEO: este o abilitate pe care orice persoană care îşi măsoară succesul în click-uri, like-uri şi share-uri trebuie să o aibă. Adăugând această competenţă în CV, sugerezi potenţialului angajator că ştii cum să realizezi un articol care să facă trafic sau o campanie de succes în social media. 
 
8. Google Analytics: şi un curs de Google Analytics ar fi o idee bună, pentru ca apoi această abilitate să-şi poată face loc la tine în CV. După ce ai învăţat cum să-ţi optimizezi articolele, e important să ştii şi cum să monitorizezi traficul, pentru a adapta conţinutul cât mai puternic publicului tău. 
 
9. Management de produs: poate fi complicat să prezinţi şi să susţii o idee încă din faşă, dar atunci când faci parte dintr-o echipă de marketing trebuie să fii pregătit şi pentru aşa ceva. Aşa că, dacă îţi doreşti o carieră în acest domeniu, nu ezita să-ţi treci în CV şi această abilitate. 

Citește și: