836 vizualizări 29 apr 2016

O berărie din Ierusalim a produs berea cu acelaşi gust ca al celei de pe vremea lui Iisus.

Pentru a produce 20 de litri de "bere biblică", Herzl Brewery, cea mai mică berărie din Israel, a folosit grâu din aceeaşi varietate despre care geneticienii de la Univesitatea din Tel Aviv spun că s-a preparat berea pe Pământul Sfânt, acum două milenii, scrie The Independent.

Cei de la Herzl Brewery au folosit cinci kilograme de grâu, donate de universitate, alături de alte ingrediente tradiţionale precum hamei, drojdie şi apă, în acest experiment care a durat şase luni.

"Am fost curioşi să producem şi să aflăm ce gust a avut prima bere 'biblică'", spune Gutman, a cărui berărie multipremiată oferă cinci branduri proprii contemporane.

"Categoric, nu este genul de aromă care să aibă o piaţă astăzi". Există note de miere şi de fructe de pădure în acest "nectar " cu trei procente de alcool. Ceea ce ar putea explica de ce vinul a fost băutura sacră despre care s-a scris cel mai mult în Biblie.

Dar berea a fost totuşi familiară lui Iisus şi discipolilor săi. A fost adusă din Egipt de către vechii israeliţi, potrivit Jewish Museum din Munchen.

Citește și: