Profesorul Nicolae Mărgineanu, doctor în filosofie la numai 24 de ani, a fost cel care a pus bazele psihologiei muncii în România şi s-a ocupat de organizarea unor şcoli de ucenici la Reşiţa, Braşov şi Hunedoara.

Şcolit la instituţii de prim rang din Europa şi SUA, Mărgineanu s-a întors în ţară, iar în 1945 a pledat pentru retrocedarea Ardealului de Nord, la cererea prim-ministrului Petru Groza. ''Pe această bază s-a ajuns să fie acuzat pentru spionaj american, ceea ce desigur că nu era adevărat'', spune istoricul Silviu Moldovan, şef serviciu în cadrul CNSAS.

Pentru că era un fan declarat al democraţiei americane şi, între 1945-1947, a fost vicepreşedintele Asociaţiei de prietenie româno-americană, ţinând conferinţe despre libertate în SUA, Nicolae Mărgineanu a fost arestat de comunişti, judecat în procesul Marii Finanţe şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică. Calvarul a pornit de la un denunţ al unui coleg de la Universitatea din Cluj, scrie Digi 24.

''Era bătut de un analfabet, de un om care n-avea nicio idee despre ce înseamnă cultura, ce înseamnă profesor universitar, ce înseamnă ştiinţa pe care o profesa şi care îl ura numai pentru că era altfel. Îl ura numai pentru că reprezenta ceva ce el nu înţelegea'', spune psihologul Adrian Necula.

Sursa notează că, după un an de temniţă, Nicolae Mărgineanu cântărea 43 de kilograme. Cu toate acestea, profesorul îşi provoca colegii de detenţie la dezbateri pe teme politice, filosofice, a ţinut un fel de conferinţe după gratii.

Timp de 16 ani, familia sa nu a aflat despre Nicolae Mărgineanu decât prin intermediul deţinuţilor care se eliberau. În 1964, psihologul a aflat că va fi eliberat.

Digi 24 scrie că, după ieşirea din puşcărie, Nicolae Mărgineanu a mai primit o lovitură: a aflat că fratele său murise. Deşi a scris o carte de memorii, Mărgineanu a preferat să nu vorbească prea mult despre acest subiect. ''A spus că nu vrea să facă de ruşine neamul românesc cu ce s-a întâmplat acolo'', a declarat fiul său.

Ulterior, deşi a primit o nouă bursă Rockefeller în SUA, a refuzat-o, preferând să rămână în ţară. A lucrat ca bibliotecar şi ulterior a revenit la catedră. Un amănunt interesant este că, la ieşirea din închisoare, Nicolae Mărgineanu şi-a dorit să mai trăiască 16 ani, adică exact perioada petrecută după gratii, lucru care s-a şi întâmplat.

Curtea Supremă de Justiţie l-a declarat nevinovat pe Nicolae Mărgineanu abia în 1998, la 50 de ani de la pronunţarea sentinţei din procesul Marii Finanţe.

Citește și: