Mircea Olteanu
270 vizualizări vineri, 08:13

Fotografia, ce surprinde un bărbat stând singur în faţa unui convoi de tancuri, la o zi după reprimarea cu brutalitate a protestelor din Piaţa Tiananmen, a devenit o imagine simbol a protestelor pro-democraţie din China.

Nu se cunoaşte soarta protestatarului, rămas încă neidentificat, care a fost în cele din urmă împins şi luat de la faţa locului de doi bărbaţi.

Cole, care în acel moment lucra pentru publicaţia Newsweek, a câştigat Premiul World Press Photo în 1990 cu fotografia "Omul din Piaţa Tiananmen", cunoscută şi cu denumirea "Omul Tanc".

Fotograful a povestit ulterior că se aştepta ca protestatarul să fie ucis pe loc şi că a simţit că este responsabilitatea lui să înregistreze ceea ce se întâmplă.

Cole a fost unul dintre cei patru fotojurnalişti care au surprins scena pe data de 5 iunie 1989.

În urmă cu 30 de ani, sute de mii de chinezi s-au strâns timp de mai multe săptămâni în Piaţa Tiananmen din Beijing pentru a cere reforme democratice.

După mai multe săptămâni de proteste, armata chineză a fost trimisă în seara zilei de 3 iunie pentru a dispersa manifestanţii.

Autorităţile chineze au admis că 200 de civili şi militari au murit în cursul incidentelor, însă jurnaliştii străini prezenţi la faţa locului în acel moment au estimat că până la 3000 de persoane au fost ucise.

Protestele din Piaţa Tiananmen sunt în continuare un subiect tabu în China, cenzurat de autorităţi.

 

Citește și: