Raluca ION
9798 vizualizări 7 iun 2012

Saxofonistul Dan Nedelcu "Dax" a murit joi dimineaţă din cauza unei forme rare de cancer. Muzicianul, în vârstă de 33 ani, era cunoscut publicului şi din emisiunea Serviciului Român de Comedie la care a colaborat, în ciuda bolii grave, până în urmă cu puţin timp. "A fost un om şi un muzician extraordinar, a cântat şi a înregistrat pentru emisiune până acum trei săptămâni. A avut o formă agresivă de cancer la antebraţ, care s-a extins la plămâni, dar, săptămână de săptămână, omul ăsta sufla în saxofon. Se împuţina pe zi ce trecea, dar a cântat până în ultima secundă, chiar dacă se împuţina pe zi ce trecea", a spus îndurerat Toni Grecu, de la Serviciul Român de Comedie.

"Omul ăsta a fost, vorbesc din păcate la timpul trecut, cel mai bun saxofonist din această ţară. A fost un mare muzician, a avut o carieră individuală remarcabilă, a cântat cu Loredana, cu Bănică, cu Brenciu şi, printre altele, a colaborat şi cu Seviciul Român de Comedie. Era un remarcabil artist şi un super om, care lasă din păcate în urmă o familie, un copil", a mai adăugat cu tristeţe Toni Grecu.

Citește și: