Un britanic a reuşit să păcălescă autorităţile spunând că este o persoană cu dizabilităţi şi a încasat ajutoare de circa 26.400 de dolari. Totul a ieşit însă la iveală atunci când a fost fotografiat alergând în timpul unui maraton, informează Daily Mail.

Noel Sanders, în vârstă de 55 de ani, locuieşte în oraşul Brierly Hill şi a declarat în faţa autorităţilor că suferă de artrită şi de tensiune arterială foarte ridicată, motiv pentru care nu poate nici măcar să îşi taie în farfurie propria mâncare.

Acesta a susţinut, de asemenea, că are nevoie de ajutor şapte zile pe săptămână pentru a se da jos din pat, pentru a se îmbrăca şi pentru a se duce la toaletă.

FOTO: Daily Mail

Sanders le-a spus autorităţilor, din anul 2009 şi până în prezent, şi că are nevoie de însoţitor atunci când se hotărăşte să iasă afară din casă. În realitate însă britanicul era membru activ al clubului local de alergări şi ocupa funcţia de secretar al acestuia.

Fotografiile care au ajuns la autorităţi îl arătau pe britanic alergând în cadrul evenimentului numit Coll Half Marathon.

Adus în faţa judecătorilor pentru faptele sale, bărbatul a pledat vinovat şi a fost condamnat la 12 săptămâni de închisoare, cu suspendare pentru şase luni, şi 12 luni de muncă în folosul comunităţii.

El a fost, de asemenea, nevoit să dea înapoi banii pe care i-a primit de la autorităţi, folosind în acest sens o moştenire.

Citește și: