Ionela SAMOILĂ
6139 vizualizări 6 nov 2012

Rezultatele unei cercetări recente au scos la iveală faptul că circa 90% dintre popoarele de pe glob au fost invadate de britanici de-a lungul istoriei, informează Daily Mail.

Studiul a fost publicat într-o carte ce poartă semnătura lui Stuart Laycock şi cuprinde o trecere în revistă a istoriei celor aproapre 200 de naţiuni ale lumii, dintre care doar 22 nu au fost niciodată invadate de britanici.

Deşi ampla analiză realizată de Laycock a scos la iveală că nouă din zece popoare au fost invadate de britanici la un moment dat, doar o mică parte dintre ele au ajuns să devină dominioane sau colonii ale Coroanei Britanice.

Laycock a mai publicat o serie de cărţi despre istoria Imperiului Roman, iar în urmă cu doi ani a început cercetarea pentru cartea pe care a publicat-o acum, după ce fiul său de 11 ani l-a întrebat câte popoare au invadat britanicii în total de-a lungul timpului.

“Am rămas uimit când a făcut totalul. Vreau să cred că am o cultură generală solidă, dar sunt lucruri despre care nu avea idee că s-au întâmplat”, a declarat autorul. Potrivit acestuia, doar Franţa mai deţine un record similar în ceea ce priveşte numărul popoarelor invadate de-a lungul istoriei.

The Telegraph publică lista integrală a celor 22 de ţări ale căror teritorii nu au fost niciodată călcate de britanici. Acestea sunt Andorra, Belarus, Bolivia, Burundi, Republica Centrafricană, Ciad, Congo, Guatemala, Coata de Fildeş, Kîrgîzstan, Liechtenstein, Luxemburg, Mali, Insulele Marshall, Monaco, Mongolia, Paraguay, São Tomé şi Príncipe, Suedia, Tadjikistan, Uzbekistan şi Vatican.

Citește și: