282 vizualizări 20 feb 2006
Iti trebuie un enorm curaj ca sa faci o dramatizare dupa Don Quijote de la Mancha, tocmai pentru ca umbra mitului literar planeaza asupra oricarei initiative de acest gen, amenintand sa o compromita din start. Dar pentru un artist ca Ada Milea, tot ce conteaza este "chimia" secreta care o leaga de un subiect, o tema sau un personaj. Restul e inspiratie in stare pura si bucuria de a improviza, temperata apoi de precizia matematica fara de care acordurile muzicale, zgomotele si acele cuvinte alese pentru a spune pe scurt povestea nu s-ar putea topi unele in altele.  Asa cum se intampla, din fericire, in spectacolul-concert gandit de actrita si jucat impreuna cu colegii sai, Dorina Chiriac, pe post de Sancho Panza, Romulus Chiciuc, Adrian Cristescu, Bogdan Burlacianu.

Un univers sonor complex vine sa suplineasca absenta cuvintelor din care Cervantes a tesut celebra poveste. Autoarea spectacolului a sintetizat momentele esentiale ale cartii si le repovesteste intr-un stil foarte personal, care ii si asigura succesul la public. Iar acesta nu a lipsit, fie ca spectacolul s-a jucat intr-un club, in sediul Institutului Cultural din Bucuresti sau la Teatrul Odeon.

Povestitori inventivi, tinerii actori care i s-au asociat Adei Milea in acest demers stiu sa-si joace publicul pe degete, mizand pe surprize sonore, interactivitate  haioasa, umor dezlantuit, toate tinute in frau printr-o concentrare demna de niste profesionisti ai scenei. Paradoxul e ca, desi totul pare o uriasa gluma, constructia e alcatuita cu maxima seriozitate, iar efectul este ca la final il simtim pe Don Quijote, cu Dulcineea lui, cu morile lui de vant pe care le infrunta curajos si cu insula lui imaginara cu tot, mult mai aproape de noi. Atat de aproape incat ni se pare ca e vorba si de noi cand Ada Milea repeta ultimele versuri ce rezuma parcursul atat de simplu si de complicat totodata al lui Quijote prin lume. 

Reusita proiectului de "reinterpretare" a celebrului mit al lui Don Quijote - proiect initiat de Ioana Zlotescu Simatu in ultimul an al mandatului sau la directia Institutului Cervantes din Bucuresti - a stat tocmai in aceea ca aceasta "recitire" a fost incredintata unor artisti ce si-au asumat ei insisi un "statut donquijotesc". Nu doar se bat cu morile de vant, dar viseaza si la insule imaginare pentru care sunt in stare sa se bata. In plus, ei reamintesc tuturor celor care ii asculta deviza "alege-ti singur drumul!".

Citește și: