Florin Badescu - Mediafax
5340 vizualizări 22 iul 2014

După "Nothing lasts forever", un film considerat pierdut, cu Bill Murray şi Dan Aykroyd, internetul contină să "dezgroape" comori ascunse ale celei de-a şaptea arte. În timp ce Woody Allen se pregăteşte să lanseze un nou film, "Magic in the moonlight", un scurtmetraj inedit pe care cineastul american l-a realizat în anii '70 a apărut în spaţiul online şi este difuzat pe site-ul YouTube. Cenzurat în anii '70, scurtmetrajul "Men of crisis: the Harvey Wallinger story" nu a fost niciodată proiectat în sălile de cinema americane şi a putut fi vizionat doar la Paley Center For Media din New York şi la Los Angeles.

Scurtmetrajul "Men of crisis: the Harvey Wallinger story", deşi este un produs minor în filmografia cineastului newyorkez, permite spectatorului să descopere un Woody Allen mai politic ca de obicei şi reaminteşte privitorilor că Allen a fost un explorator neobosit al formelor. În decembrie 1971, filmul "Bananas", lansat în aprilie, a devenit un succes comercial şi de critică. Woody Allen încheie în acel moment filmările pentru al patrulea film al său în calitate de regizor, o parodie după un ghid sexual devenit bestseller, intitulat "Everything You Always Wanted to Know About Sex (But Were Afraid to Ask)". În săptămânile de vacanţă care au urmat, Allen scrie în 10 zile pentru Public Broadcasting Service (PBS), în ciuda faptului că evita televiziunea, o farsă burlescă, ironică la adresa administraţiei lui Nixon. Allen a primit ca salariu modica sumă de 135 de dolari şi îşi finanţează din banii lui filmările, care au avut loc la Universitatea Columbia. El acceptase în principiu să prezintă o emisiune de televiziune, care trebuia să se numească "The Woody Allen Special" şi "The Politics of Woody Allen", datorită libertăţii artistice pe care i-o garanta acest post de televiziune public non-profit.

 

 

Allen joacă rolul Harvey Wallinger, cel mai apropiat consilier al preşedintelui Richard Nixon. El îl urmează ca o umbră şi supraveghează fiecare aspect din administraţia lui, de la imaginea publică şi până la viaţa privată. "Nimeni nu poate să îl vadă pe preşedinte fără să treacă pe la Wallinger (...). Dacă doamna Nixon vrea să îşi sărute soţul, trebuie să îl sărute mai întâi pe Harvey". Cunoscut pentru legăturile sale cu celebrităţile, Wallinger este descris de o călugăriţă drept "un incredibil swinger, un monstru".

Pe lângă Woody Allen, distribuţia îi include pe Louise Lasser (fosta soţie a cineastului, care a jucat în cinci dintre filmele acestuia, inclusiv în "Bananas") şi un imitator al lui Richard Nixon, care interpretează personajul Richard M. Dixon. "Men of crisis : the Harvey Wallinger story" marchează, de asemenea, a doua colaborare a lui Woody Allen cu Diane Keaton, după "Mai cântă o dată, Sam/ Play It Again, Sam" (1972). Diane Keaton, care se uită cruciş în fiecare dintre scenele sale, joacă rolul unei democrate care are o serie de fantezii cu reprezentanţii Partidului Republican - idee repetată, dar în sens invers, în "Melinda şi Melinda" (2004).

Woody Allen şi-a dus apoi produsul finit la WNET, televiziunea publică newyorkeză, iar postul PBS intenţiona să programeze filmul şi să îl difuzeze pe cele peste 200 de staţii ale sale din Statele Unite, în februarie 1972, cu câteva săptămâni înainte de debutul campaniei electorale. Dar, după o perioadă de gândire, directorii de la PBS se tem să nu li se retragă drepturile de difuzare şi finanţarea federală şi ajung la concluzia că scurtmetrajul era mult prea ofensator pentru administraţia Nixon, într-un moment în care postul însuşi era obiectul unor critici din partea conservatorilor. PBS decide în cele din urmă să trimită filmul direct în depozitul arhivei sale. Potrivit site-ului IMDB, chiar Casa Albă ar fi făcut presiuni în acest sens.

Potrivit biografului lui Woody Allen, Eric Lax, conflictul s-ar fi cristalizat din cauza unor scene pe care cineastul a refuzat să le taie. Printre aceste scene incriminate: călugăriţa care vorbeşte despre sex, degetul mijlociu arătat de Hubert Humphrey, adversarul nefericit al lui Nixon din 1968 şi Wallinger care dezvăluie faptul că soţia lui Nixon a încercat de mai multe ori să îl seducă în absenţa preşedintelui. Această experienţă l-a convins pe Woody Allen să nu mai colaboreze cu televiziunea. A revenit în această industrie abia în 1994 cu lungmetrajul TV "Don't Drink the Water", difuzat pe postul ABC, şi a spus de mai multe ori că "Men of crisis : the Harvey Wallinger story" este motivul pentru care a preferat să facă filme pentru marele ecran.

"Men of crisis : the Harvey Wallinger story" este un "mockumentary", un documentar fictiv, în care sunt amestecate personaje inventate şi imagini de arhivă. Într-un stil care reaminteşte de buletinele de ştiri din anii '40, Woody Allen şi Diane Keaton stau de vorbă cu Hubert Humphrey, Spiro Agnew (vicepreşedintele lui Nixon) şi, desigur, preşedintele însuşi. Allen a exploatat o serie de imagini insolite cu Nixon, precum acelea în care preşedintele spune unor jurnalişti, într-o conferinţă de presă, că nu va folosi limuzina prezidenţială pentru a strivi pietoni.

Apoi, satira politică se transformă în satiră de moravuri şi a vieţii intime a guvernanţilor, aşa cum a făcut-o ulterior emisiunea "Saturday night live" în scenetele sale despre administraţiile Ford şi Bush, începând din anul 1975: "Îmi plac femeile frumoase şi sexul, dar acesta trebuie să fie american", explică Wallinger.

"Men of crisis : the Harvey Wallinger story" a fost conceput cu trei ani înainte de izbucnirea scandalului Watergate, în plină perioadă de tranziţie pentru Allen. El încă realiza pe atunci filme burleşti, într-un stil cuprins între umorul lui Jerry Lewis şi cel al Fraţilor Marx. Personajul său de bărbat nevrotic, timid şi obsedat sexual, începe să prindă contur puţin câte puţin pe marele ecran. Allen era încă sub influenţa stand up-ului pe care l-a practicat din 1961 până în 1968 şi a idolului său, Mort Sahl, care a devenit celebru prin criticile sale la adresa politicii americane. După "Men of crisis : the Harvey Wallinger story", Woody Allen a realizat doar două filme exclusiv burleşti: "Adormitul/ Sleeper" (1973) şi "Dragoste şi moarte/ Love and Death" (1975), înainte de a se lansa, cu "Annie Hall" (1977) într-un umor mai dramatic.

În epocă, Woody Allen nu s-a lăsat doborât de acel eşec din televziune. Şi-a amintit de Nixon în anul următor, în comedia sa SF "Adormitul". În acel film, Woody Allen îşi imaginează că Nixon a fost şters din toate manualele de Istorie în urma unui scandal răsunător: "Când el ieşea din Casa Albă, agenţii din Serviciile secrete numărau argintăria".

Acelora care pretind că "Men of crisis : the Harvey Wallinger story" a fost doar o glumă de prost gust, Woody Allen le-a transmis, prin intermediul biografului său Eric Lax: "Este dificil să spui ceva, indiferent ce, despre acea administraţie, fără să cazi în domeniul prostului gust".

Woody Allen a realizat peste 48 de filme într-o carieră de 58 de ani şi este cunoscut pentru personajele sale nevrotice şi comice, devenite o veritabilă marcă personală şi care sunt adeseori interpretate chiar de el.

Cineastul american a câştigat Oscarul pentru cel mai bun scenariu original în 1986 pentru filmul "Hannah si surorile ei/ Hannah and her Sisters" şi acelaşi premiu pentru filmul "Miezul nopţii în Paris/ Midnight in Paris" din 2011.

Pentru filmul "Annie Hall", din 1978, Woody Allen a fost recompensat cu două premii Oscar - la categoriile "cel mai bun regizor" şi "cel mai bun scenariu original".

Cel mai recent film al acestuia, "Blue Jasmine", a primit pe 16 ianuarie trei nominalizări la premiile Oscar, iar Woody Allen, autor a peste 40 de filme care i-au adus deja patru premii Oscar, a primit în luna ianuarie şi un Glob de Aur special pentru întreaga carieră.

Citește și: