Departamentul Life
8418 vizualizări 15 feb 2014

Adulterul consimţit ar putea reprezenta cheia pentru o căsnicie fericită şi de lungă durată, potrivit psihologilor americani, informează independent.co.uk, citat de Mediafax.

Psihologii americani susţin că aventurile sexuale cu alte persoane decât partenerul de viaţă ar putea face ca relaţia să funcţioneze mai bine pe termen lung.
Eli Finkel, de la departamentul de psihologie de la Northwestern University din Illinois, SUA, sfătuieşte persoanele din a căror căsnicie a dispărut pasiunea şi intimitatea să încerce o relaţie de comun acord "non-monogamă".

"Se poate ca partenerul tău să fie o sursă extraordinară de sprijin social şi de stimulare intelectuală, dar să nu mai fi făcut sex cu el de mai mult de două ori pe an în ultimii cinci ani", a spus psihologul pentru The Telegraph.

"Eu nu recomand să înşeli, dar o relaţie non-monogamă stabilită de comun acord ar putea funcţiona foarte bine", a adăugat Eli Finkel.

În volumul "The Suffocation of Marriage", Finkel şi colegii săi susţin că, în prezent, oamenii aşteaptă mai mult din partea partenerului decât înainte - să fie un iubit, un prieten, un confident, un terapeut şi o persoană care să-i ajute să-şi atingă obiectivele pe termen lung.

Cu toate acestea, cuplurile petrec mai puţin timp împreună, ceea ce duce la nemulţumiri.

Citește și: