Silviu Bănilă
533 vizualizări 22 nov 2018

Imaginează-ţi că mergi la prima ta audiţie, cu teama că aceasta ar putea reprezenta o CAPCANĂ a traficanţilor de CARNE VIE.

Aşa a crezut Yalitza Aparicio, care mai nou speră la o nominalizare pentru premiul Oscar, originară din Tlaxiaco, Oaxaca, un oraş mic din Mexic, scrie THR. Aparicio, o învăţătoare anonimă şi totodată actriţă de ocazie, spune că nu ştia mai nimic despre procesul de casting şi a primit informaţii PUŢINE despre ROMA, crezând că are de-a face cu o situaţie dubioasă.



„Familia mea s-a opus castingului”, a declarat aceasta la festivalul de film de la Morelia. „Exista un anumit nivel de teamă, deoarece filmam în Mexico City şi aceşti oameni nu erau interesaţi de ASPECTUL FIZIC al femeilor care veneau la casting, ceea ce mi s-a părut ciudat”.

Din nefericire, traficul de persoane reprezintă o mare paranoia în rândul comunităţilor mexicane şi - în cazul lui Aparicio - aceasta nu s-a liniştit până când nu a participat la o întâlnire, însoţită de mama ei, în Oaxaca. Ulterior, femeia a ajuns în Mexico City, unde a dat probă cu Nancy Garcia, o vecină de a ei şi cu un profesor lingvist. Nu a trecut mult şi Aparicio a obţinut rolul menajerei din filmul semi-biografic al celebrului Alfonso CUARON.

Detaliile despre film au fost atât de discrete, încât actriţele nu au ştiut că lucrează cu unul dintre cei mai mari regizori, până când nu l-au cunoscut personal în Mexico City.

 



„În timpul casting-ului, cred că am auzit numele regizorului şi deja văzusem GRAVITY, dar nu ştiam exact cine l-a regizat”, a povestit Garcia. „M-a ajutat mult faptul că NU am ştiut exact cine este”.

Aparicio, în vârstă de 24 de ani, a început să descopere unele lucruri după ce a vorbit cu producătoarea Gabriela Rodriguez în Mexico City.

„A avut un efect de calm asupra mea, ca şi cum ar fi fost un vechi prieten”, a povestit Aparicio, după discuţia în persoană cu Alfonso Cuaron.

Cuaron a scris însă pe Twitter că este dezamăgit de distribuţia timidă a filmului său în ţara natală, Mexic. „Vreau să fim în mai multe săli de cinema în Mexic”, a scris regizorul. „Din nefericire, avem acces doar în 40 de cinematografe. Pentru a pune lucrurile într-o perspectivă, în Polonia vom fi prezenţi în 57 de cinematografe, iar în Coreea de Sud, în 50”, a conchis Cuaron.

 



ROMA surprinde un an din viaţa unei familii din clasa medie, în Mexico City-ul anilor 1970. Alfonso Cuaron, care a câştigat două premii Oscar pentru GRAVITY (2013), a regizat şi alte filme celebre, precum Marile Speranţe (1998), Şi mama ta la fel! (2001), Copiii omului (2006).

Citește și: