567 vizualizări 9 oct 2007

„O ţară care nu are nebuni de genul profesorului Iorgovan, adică un om care trage universităţi după el, institute de cercetare, scrie monografii, tratate, deci fundamenteză teoretic ceea ce urmează să fie proiectat ca legislaţie, deci o ţară fără profesorul Iorgovan nu are şanse să progreseze”. Aşa vorbea despre sine Antonie Iorgovan, în 2005, într-un interviu în Academia Caţavencu.

Peste doi ani, cel supranumit deopotrivă „Părintele Cons­tituţiei” şi „Tatăl hoţilor” murea de cancer la pancreas şi avea parte de funeralii cu onoruri militare.

Antonie Iorgovan s-a născut la 9 august 1948, în localitatea Gornea, judeţul Caraş-Severin. A urmat şcoala militară şi apoi Facultatea de Drept pe care a terminat-o ca şef de promoţie, în 1972. Iorgovan a intrat în viaţa publică imediat după 89, ca membru coordonator al Comisiei juridice care a redactat prima Constituţie a României postdecembriste. Aşa şi-a căpătat şi notorietatea, fiind gratulat cu apelativul de „Părinte al Constituţiei”.

La alegerile din 20 mai 1990,  Iorgovan a fost singurul candidat independent ales vreodată în Parlamentul României. Campania electorală şi-a susţinut-o singur, atât financiar, cât şi logistic.

Între 1992 şi 1996 a fost ju­de­cător la Curtea Consti­tu­ţio­nală. S-a retras de la Curte în momentul în care s-a implicat politic devenind preşedintele Mişcării Ecologiste din România. Cu ecologiştii, care nu reprezentau mare lucru pe scena politică, a candidat la ale­gerile din 1996, însă n-a reuşit să intre în Parlament.


Salvat de Iliescu

Peste doi ani, în 1998, a intrat în PDSR, mai ales datorită relaţiei apropiate cu Ion Iliescu, căruia i-a rămas fidel până la capăt. Pe listele PSD a mai câştigat două mandate de senator de Prahova, în 2000 şi 2004. Iorgovan nu a avut viaţă uşoară în PSD. Firea sa rebelă şi declaraţiile scandaloase la adresa unor lideri l-au adus de mai multe ori pe punctul de a fi exclus din partid. L-a salvat de fiecare dată Ion Iliescu, pe care Iorgovan l-a menajat întotdeauna. S-a certat cu Adrian Năstase atât de grav încât a ajuns să spună că fostul premier şi apropiaţii săi formau o „gaşcă” de homosexuali, masoni şi infractori.

În 2005, a intenţionat chiar să candideze la şefia PSD numai pentru a i se opune lui Năstase. Nici Mircea Geoană n-a scăpat de virulenţa lui Antonie Iorgovan, fiind catalogat drept „imbecil” de părintele Constituţiei. Iorgovan se supărase pe Geoană pentru că şeful PSD nu se consultase cu juriştii partidului, înainte de a emite teza parlamentului nicameral. Geoană a vrut să-l dea afară, dar s-a potolit, mai ales după ce Iorgovan şi-a mai îndulcit tonul. „Deşi a îmbătrânit, rămâne copilul teribil al politicii româneşti!”, a cedat actualul şef al PSD.

Cariera politică a mers  în paralel cu cea de avocat strălucit. Totuşi, implicarea sa în apărarea unor personaje controversate i-a adus deservicii în planul imaginii. „Tatăl hoţilor” e porecla cu care s-a pricopsit Iorgovan, după ce, pe lista clienţilor săi s-au aflat Gheoghe Domocoş, fost director în Ministerul Agriculturii, acuzat de luare de mita, Adrian Tărău, acuzat de implicare în contrabandă cu combustibil, dar şi Omar Hayssam, suspect de terorism. Cazul Hayssam era să-l scoată din PSD, fiind suspendat de Comisia de integritate morală a social-democraţilor. A intervenit iarăşi Iliescu şi a scăpat.

Luni, la înmormântarea lui Antonie Iorgovan au fost sute de parlamentari, amici sau inamici, pesedişti, liberali sau peremişti. De-o parte şi de alta a catafalcului erau atât garda veche din PSD, în frunte cu Ion Iliescu, Nicolae Văcăroiu, Doru Ioan Tărăcilă, dar şi Mircea Geoană, Adrian Năstase sau Miron Mitrea. Un semn că unii l-au iubit sincer, iar ceilalţi au avut eleganţa să-l ierte.

„Cine va fi noul Toni Iorgovan care va apăra Constituţia, fie aceasta, fie pe cea viitoare? Cine va avea tăria să se bată pentru crezul său aşa cum a făcut-o Iorgovan? ”Mircea Geoană

Citește și: