Florin Jinga
Ana Obretin
3670 vizualizări 31 ian 2019

Chinezii sărbătoresc Anul Nou conform unui calendar care ţine seama de ciclurile Lunii, iar fiecare an este asociat unuia dintre cele 12 semne ale Zodiacului lor, căruia i se alătură unul dintre elementele apă, lemn, foc, pământ şi metal.

Anul Nou chinezesc nu are o dată fixă, acesta începând întotdeauna în intervalul 21 ianuarie - 19 februarie, la a doua Lună nouă după solstiţiul de iarnă.

Conform tradiţiei, sărbătorirea Anului Nou chinezesc are loc 15 zile la rând, atât cât durează un ciclu lunar, de la Luna nouă la Luna plină. Fiecare dintre cele 15 zile de sărbătoare este dedicată unor anume activităţi sociale şi familiale.

Pe 4 februarie se va încheia Anul Câinelui de Pământ, iar, după Anul Porcului de Pământ, va urma cel al Şobolanului de Metal.

Exodul de Anul Nou

Cea mai importantă sărbătoare din calendarul chinezesc pune accentul pe familie şi, de obicei, milioane de chinezi se grăbesc în zilele care preced Ajunul să părăsească marile oraşe pentru a li se alătura celor dragi.

413 milioane de persoane vor călători anul acesta spre locurile natale, pentru a se alătura familiilor şi pentru a petrece alături de aceştia clipe de neuitat, potrivit publicaţie Xinhua.

De ce trebuie să eviţi medicamentele, rufele şi copiii care plâng

Există o serie de obiceiuri şi superstiţii asociate primei zile a Noului An chinezesc. Astfel, oamenii trebuie, printre altele, să evite să spele rufe, podele, să nu stea în preajma copiilor care plâng, altfel vor avea ghinion tot anul.

De asemenea, trebuie să evite să îşi spele părul, obiectele ascuţite, să aibă datorii şi este de preferat ca femeile să nu iasă din casă.

Cine o să aibă ghinion tot anul?

Potrivit astrologiei, persoanele născute sub semnul noului an, respectiv al Porcului (în 1947, 1959, 1971, 1983, 1995, 2007, 2019), vor avea parte de o perioadă marcată de ghinion.

Printre celebrităţile născute în Anul Porcului se numără ducesa Camilla de Cornwall (1947), Elton John (1947), Hillary Clinton (1947), Simon Cowell (1959), Alan Sugar (1947), Amy Winehouse (1983), Elvis Presley (1935) şi David Bowie (1947).

Care sunt numerele norocoase şi cum este personalitatea Porcului

Numerele norocoase pentru cei născuţi sub semnul Porcului sunt 4, 6 şi 8, culorile norocoase sunt galben, gri şi auriu. De asemenea, florile norocoase sunt margaretele şi hortensiile.

Persoanele născute sub semnul Porcului sunt motivate, cinstite şi pline de entuziasm, se concentrează asupra scopurilor lor şi îşi dedică toată energia pentru a le atinge. Sunt generoase cu ceilalţi şi caută poziţii cheie în ceea ce priveşte cariera. Nu risipesc banii, dar nici nu îşi refuză plăceri şi pot părea materialiste.

De ce este apreciat Porcul la chinezi? Acesta simbolizează norocul, cinstea, prosperitatea, creatura fiind permanent bine hrănită şi îngrijită. Porcul este şi un semn al virilităţii, motiv pentru care imaginea acestuia este de obicei regăsită în dormitoarele celor care încearcă să aibă copii.

Cinci curiozităţi pe care nu le ştiai despre Anul Nou Chinezesc

Lupta cu monştri

Miturile sărbătorii sunt foarte interesante. Potrivit unei legende, un monstru –  numit Nian – venea în fiecare an, în Ajunul Anului Nou. Toată lumea se ascundea în case. Numai că, o dată, un băiat foarte curajos, l-a înfrânt cu ajutorul artificiilor. A doua zi, oamenii au sărbătorit cu şi mai multe artificii.

De atunci, artificiile sunt foarte importante în timpul Festivalului Primăverii. În fiecare an, chinezii aprind artificii pentru a-l speria pe Nian, dar şi ghinionul. De asemenea, se ard bani falşi în onoarea celor decedaţi.

Artificiile au fost interzise

Din cauza poluării şi din motive de securitate, artificiile au fost interzise în multe orase din China. Alte 500 de oraşe au restricţionat utilizarea acestora. Acest lucru a stârnit furia populaţiei şi, în 2006, după 13 ani de interdicţie, artificiile au fost din nou permise.

Se angajează iubiţi

Dacă credeaţi că rudele băgăcioase sunt doar în filme, v-aţi înşelat. În China, căsătoria şi aducerea pe lume a unui copil care să ducă mai departe numele sunt foarte importante. De aceea, pentru a scăpa de întrebările insistente ale familiei, chinezii singuri angajează iubiţi pe perioada sărbătorilor.

Copiii primesc bani norocoşi în plicuri roşii

În funcţie de familie, copiii primesc în plic aproximativ 150 de dolari. Tradiţia spune că aceşti bani transferă norocul de la cei în vârstă la cei mai tineri. Obiceiul există şi în companii, şefii făcându-le cadouri angajaţilor. Dar se fac astfel de daruri şi între colegi şi prieteni.

Să nu faci duş, să nu mături şi să nu arunci gunoiul

Superstiţiile spun că nu este permis să faci duş, să dai cu mătura sau să arunci gunoiul înainte de Anul Nou. Se zice că speli/arunci norocul. Pe de altă parte, există o zi inainte de Festivalul Primăverii care este dedicată curăţeniei. Această zi marchează alungarea ghinionului şi crearea de spaţiu pentru noroc.

Anul Nou Chinezesc a fost sărbătorit şi la Bistriţa

Festivalul Anului Nou Chinezesc a fost sărbătorit la Bistriţa de reprezentanţi ai Institutului Confucius, ai Asociaţiei de Prietenie cu Republica Populară Chineză filiala Bistriţa-Năsăud, dar şi de elevi care învaţă chineza la clasele Confucius, informează ziarul Timp Online.

”De la chinezi am învăţat să am mai multă răbdare, să dau dovadă de chibzuinţă înainte de a face ceva, de meticulozitate şi am mai învăţat sensul prieteniei. Odată am întrebat un prieten chinez ce semnificaţie avea Anul Câinelui care tocmai se încheie şi l-am întrebat dacă e un an bun sau mai puţin bun. Şi mi-a spus că fiecare an este bun şi să încercăm să luăm părţile bune pentru că de noi depinde dacă îl facem bun”, a spus profesorul Nicolae Şera.

Foto: Happy Chinese New Year/ Facebook

Citește și: