Astronauţii de pe Staţia Spaţială Internaţională (SSI) vor mânca, în curând, salata roşie producţie proprie. Luni, aceasta va fi culeasă din „grădina” pusă la punct într-un laborator al SSI, scrie gizmodo.com.

Jumătate din cantitatea de salată va fi consumată proaspătă, în vreme ce jumătatea cealaltă va fi împachetată, congelată şi trimisă pe Pământ, pentru a fi studiată de oamenii de ştiinţă.

Seminţele de salată au fost plantate de 8 iulie, de astronautul Scott Kelly. De atunci, timp de 33 de zile, au fost ţinute într-un adăpost special, dotat cu LED-uri roşii, verzi şi albastre. Lumina roşie şi cea albastră sunt două dintre cele mai importante părţi ale spectrului pentru producerea fotosintezei.

Lumina verde, în schimb, a fost adăugată pentru ca plantele să capete culoarea obişnuită pentru oameni.

FOTO: gizmodo.com

„Lungimile de undă albastre şi roşii sunt condiţia minimă pentru ca plantele să crească”, a explicat Ray Wheeler, cercetător la Kennedy Space Center. „Sunt, probabil, cele mai eficiente în ceea ce priveşte conversia puterii electrice. LED-ul verde ajută la sporirea percepţiei vizuale umane a plantelor”, a completat specialistul.

Mica „recoltă” a astronauţilor este un pas extrem de important pentru lumea ştiinţifică, mai precizează sursa citată.

FOTO: gizmodo.com

Pe lângă faptul că astfel de grădini ar putea fi utilizate în viitor la reciclarea apei şi a oxigenului, deocamdată ele au şi un efect terapeutic pentru astronauţi.

„Cu cât oamenii ajung şi stau mai departe de Pământ, cu atât este mai mare nevoia de a creşte plante pentru hrană, reciclarea atmosferei şi nevoile psihologice”, a subliniat Gioia Massa, de la NASA.

Citește și: