Gandul.info
Ana Obretin - Mediafax
2573 vizualizări 6 mar 2018

"În ciuda creşterilor anuale ale numărului de vizitatori şi cifrei de afaceri, acest proiect ambiţios nu a atins un buget echilibrat, din cauza costurilor de exploatare ridicate", se arată într-un comunicat publicat pe site-ul muzeului.

Costurile investiţiei iniţiale au fost deja foarte ridicate, a declarat pentru AFP directorul de marketing al instituţiei, Daniela Pedret, care a adăugat că numărul vizitatorilor a fost, în medie, de 180.000 pe an, din care jumătate cehi şi jumătate turişti străini.

Muzeul praghez, pe trei niveluri, cu o suprafaţă totală de peste 3.000 de metri pătraţi, oferea un spaţiu amplu personalităţilor locale, precum fostul preşedinte Vaclav Havel, atletul Emil Zatopek, fotbaliştii Pavel Nedved şi Petr Cech, dar şi replici din ceară ale unora internaţionale, precum Mahatma Gandhi, Charlie Chaplin, Gérard Depardieu, Louis Armstrong şi Marilyn Monroe.

Muzeul se află într-un palat construit la începutul secolului al XX-lea pentru industriaşul ceh Tomas Bata (1876-1932) şi situat pe o arteră comercială animată în zona pietonală a oraşului vechi.

Muzeul Grévin din Paris, înfiinţat în 1882, una dintre cele mai vechi instituţii muzeale dedicate statuilor din ceară, mai are filiale în Montréal şi Seul.

Citește și: