Gandul
4867 vizualizări 17 mai 2019

Potrivit Tampa Bay Times, Baroul a confirmat faptul că anchetează fapta avocatului Thomas Cope.

Acesta a publicat pe internet un clip video după ce a descoperit pe iahtul lui un raton. În loc să încerce să salveze animalul, avocatul şi alte persoane de pe ambarcaţiune l-au forţat să sară în mare. Se presupune că ratonul, care a înotat o vreme dezorientat, a murit. „Dă-te naiba jos din barca mea! Ce nu este în regulă cu tine?”, se aude un bărbat strigând. „Va trebui să îl împingem de pe barcă”, spune altcineva.

Incidentul este cercetat şi de Florida Fish and Wildlife Conservation Commission.

După ce cazul s-a viralizat, Cope şi-a cerut scuze public pentru faptele lui. „Sincer, îmi doresc să fi existat o modalitate prin care să mă întorc în siguranţă la ţărm şi să eliberez ratonul”, a declarat el. Avocatul a adăugat că au decis să împingă animalul în mare deoarece ratonii pot deveni imprevizibili sau pot fi bolnavi de rabie.

 

Citește și: