Gandul.info
Ana Obretin - Mediafax
829 vizualizări 7 aug 2018

Beyonce mărturiseşte că a trecut "prin iad şi înapoi" în numărul din septembrie din Vogue.

Ediţiile americane de septembrie ale revistei sunt cele mai importante din an, iar Beyonce a pozat pentru coperta numărului din 2018.

Pentru prima dată în cei 126 de ani ai publicaţiei, autorul imaginilor de pe copertă este un fotograf de culoare, tânărul în vârstă de 23 de ani Tyler Mitchell, o condiţie impusă chiar de cântăreaţa Beyonce. Artista americană a obţinut de la redactorul-şef al publicaţiei, Anna Wintour, control absolut asupra copertei.

Alături de imaginile cu Beyonce, în revistă a fost publicat şi un articol scris de cântăreaţă.

"După naşterea primului copil, credeam în lucrurile pe care societatea le spune în ceea ce priveşte modul în care ar trebui să arate corpul meu", povesteşte vedeta pop. "Am pus presiuni asupra mea să scap de greutatea din timpul sarcinii în trei luni şi am programat şi un mic turneu, ca să fiu sigură că voi face asta. Privind retrospectiv, a fost o nebunie".

Beyonce a mai vorbit despre faptul că a trebuit să nască gemenii prin cezariană, după ce medicii i-au spus că şi ea şi copiii sunt în pericol, cântăreaţa fiind diagnosticată cu preeclampsie.

Vedeta este prima afro-americană care apare pe coperta din septembrie a revistei Vogue.

It’s here! @Beyonce stars on the cover of our September issue. Read the full story, in her own words: https://t.co/T7E2FbGDPn pic.twitter.com/GcX0ziiJD7

— Vogue Magazine (@voguemagazine) August 6, 2018

După ce i-a născut pe gemeni, "şi-a acceptat corpul aşa cum era" şi "s-a bucurat de rotunjimile lui".

"Şi în prezent, braţele, umerii, sânii şi coapsele sunt mai pline. Am o burtică de mămică şi nu mă grăbesc să scap de ea. Cred că este reală", scrie Beyonce.

Ea mai vorbeşte despre viaţa de artistă, inclusiv despre actualul turneu comun cu soţul ei, Jay-Z, "On the Run II", dar şi despre faptul că este urmaşa unui "proprietar de sclavi care s-a îndrăgostit de o sclavă, cu care s-a căsătorit".

În ceea ce priveşte moştenirea pe care o va lăsa, artista a spus că este important ca fiicele şi fiul său "să se vadă pe ei înşişi" în cărţi, filme şi ca şefi de companii.

"Acum sunt plină de recunoştinţă. Accept ceea ce sunt", încheie cântăreaţa.

Beyonce Knowles, în vârstă de 36 de ani, a devenit celebră la sfârşitul anilor 1990 în calitate de membră a trupei Destiny's Child, unul dintre grupurile feminine cu cele mai mari vânzări de discuri din lume. În 2003, în timpul unei pauze din cariera trupei Destiny's Child, Beyonce a lansat primul ei album solo, intitulat "Dangerously in Love". Beyonce este una dintre cântăreţele recompensate cu cele mai multe premii Grammy, primind 22 astfel de trofee - trei ca membră a grupului Destiny's Child şi alte 19 în calitate de artistă solo. Beyonce a jucat şi în filme, precum "Austin Powers - Goldmember" (2002), "Pantera roz" (2006), "Dreamgirls" (2006) şi "Cadillac Records" (2008).

Beyonce şi rapperul Jay-Z, în vârstă de 48 de ani, s-au căsătorit în 2008 şi au trei copii, Blue Ivy, în vârstă de 6 ani, şi gemenii Sir şi Rumi, în vârstă de un an.

Foto: Hepta

Citește și: