Silviu Bănilă
597 vizualizări 25 apr 2019

Mesajul istoric a fost trimis cu câteva zile înainte ca Hitler să se sinucidă în buncărul din Berlin şi este adresată lui Ferdinand Schorner, unul dintre comandanţii preferaţi ai Fuhrerului. Acesta l-a sfătuit pe Hitler să fugă din capitala asediată a celui de-al Treilea Reich.

„O să rămân în Berlin, pentru a lua parte, în mod onorabil, la bătălia decisivă pentru Germania şi pentru a da un exemplu celor care rămân. Cred că aşa voi face Germaniei cel mai mare serviciu. Pentru toţi ceilalţi, fiecare efort trebuie canalizat spre păstrarea Berlinului. Puteţi ajuta decisiv, prin împingerea inamicilor spre nord, cât mai mult posibil”, scrie Hitler.

Alexander Historical Auctions din Maryland, SUA, care vinde obiectul istoric, a declarat că scrisoare este „cât se poate de unică”.

Preşedintele companiei, Bill Panagopulos, a declarat: „Nu există o altă dovadă scrisă a dorinţei lui Hitler de a rămâne (şi a muri) în Berlin. Este biletul lui de adio, de sinucigaş. Se creionează drept un lider curajos, care stă alături de oamenii lui, până la capăt, când de fapt s-a ascuns în dormitor şi s-a împuşcat în cap”.

Licitaţia include şi răspunsul lui Schorner, care îl roagă pe Fuhrer să fugă din Germania.

„Vă rog, în acest moment greu, să părăsiţi Berlinul şi să vă asumaţi comanda sectorului sudic”, a scris Schorner. „Dacă vă prăbuşiţi, veţi lua Germania după dumneavoastră. Milioane de germani aşteaptă să reclădească Germania din nou, alături de dumneavoastră”.

Panagpulos explică: „A fost un favorit de-al lui Hitler, un om devotat, chiar şi-a dorit să-l extragă din Berlin. Hitler, pe de altă parte, se afla într-o poziţie imposibilă. Cu două zile înainte, la o conferinţă, Hitler a cedat psihic, când a fost informat că ordinele privind mobilizarea pentru „salvarea” Berlinului au fost ignorate. Hitler a lansat un atac verbal la adresa trădării şi incompetenţei comandanţilor. Ieşirea sa a culminat cu o declaraţie - în premieră - care susţine că Germania a pierdut războiul. Hitler a anunţat că va sta în Berlin până la final”.

În data de 26 aprilie 1945, la două zile după ce Hitler i-a transmis răspunsul lui Schorner, liderul nazist a primit o nouă şansă de a fugi din Berlin, pe care a refuzat-o.

„A sperat într-un miracol, cum că Schorner va reuşi să-i împingă pe ruşi din Cehoslovacia şi să protejeze Berlinul, dar amândoi ştiau că este imposibil”, a mai spus Panagopulos.

„Forţele sale defensive se prăbuşeau în jurul lui şi obuzele ruseşti se auzeau deja în vecinătate”.

Hitler şi partenera lui de viaţă, Eva Braun, s-au sinucis în buncărul din Berlin al Fuhrerului, la data de 30 aprilie 1945.

În testamentul său, Hitler l-a promovat pe Schorner la gradul de comandant şef al armatei germane, succedându-l pe el însuşi.

Schorner şi-a abandonat ulterior misiunea şi a fugit în Austria, unde a fost prins de armata americană.

După război, Schorner a fost închis în Rusia şi Germania de Vest şi a beneficiat de eliberare în 1963. Acesta s-a mutat la Munchen, unde a murit în anonimat, în anul 1973.

Scrisorile cu caracter istoric vor fi vândute în 30 aprilie şi 1 mai 2019 şi experţii estimează că vor încasa în jur de 52.000-70.000 lire sterline pentru ele, scrie mirror.co.uk.

Citește și: