553 vizualizări 24 mai 2018

Gwyneth Paltrow a făcut plângere împotriva lui Weinstein, susţinând că acesta a pus mâna pe ea într-un mod nepotrivit în timpul unei „întâlniri de lucru” într-un hotel din Los Angeles, imediat după ce aceasta primise rolul în filmul „Emma”, o adaptare după romanul lui Jane Austen. 

Într-un articol din New York Times, actriţa spune că i-a povestit totul prietenului ei de atunci, Brad Pitt, care nu a stat cu mâinile în sân şi l-a confruntat pe Weinstein. Gwyneth a povestit, în emisiunea The Howard Stern Show, că Pitt i-a spus lui Weinstein: „Dacă o mai faci vreodată să se simtă incomod, te omor”. Totul s-a întâmplat la premiera Hamlet din 1995. 

„S-a folosit de faima şi puterea lui pentru a mă apăra la acea vreme, când eu încă nu aveam putere sau faimă. Este cel mai bun”, a spus Paltrow despre Brad Pitt. 

Actriţa premiată cu Oscar a recunoscut că s-a temut ca nu cumva cariera ei să se încheie după avansurile făcute de Weinstein. 

Harvey Weinstein a fost acuzat de hărţuire sexuală de mai multe femei, dar a negat toate acuzaţiile. 

Citește și: